Ma trezesc incet. Ceasul de pe perete indica ora 5 seara. Casc larg, simtindu-mi fata amortita. Plansesem mult inainte sa adorm.
Dupa plecarea lui Richard -dupa ce i-am spus spus sa plece- nu mai tin minte nimic. Presupun ca adormisem destul de rapid. Mai casc odata si-mi frec ochii. Ma ridic usor, corpul tremurandu-mi. Simteam o durere infundata in abdomen, probabil am adormit intr-o pozitie incomoda.
Caut un elastic de par cu privirea prin camera. Nu gasesc nimic, astfel ma indrept spre dormitor. Dormisem in living.
Gasesc un elastic pe birou. Imi prind buclele blonde cu acel elastic, lasand cateva suvite, mult prea scurte pentru a fi prinse, liber.
Imi indrept privirea spre geam. Din noaptea in care mi-am pierdut amintirile, nu m-am uitat niciodata pe geam. Poate imi treceam privirea rapid, dar nu mai statusem niciodata sa examinez privelistea. O priveliste destul de impresionanta si infricosatoare datorita inaltimii.
Deschid usor geamul, aerul rece intrand in camera. Se simtea iarna. Decembrie mai avea putin si-si facea aparitia.
Iau o gura din aerul inghetat si ma sustin de geamul deschis, urmarind persoanele de pe strada.
Da. Sunt un om normal.
Respir greoi si imi ridic privirea spre cer. Oftez.
Cat de proasta am fost sa cred ca sunt un diavol..
Ma intorc pe calcaie, lasand geamul deschis in continuare. Aerul rece mangaindu-mi pielea si imprastiindu-mi firele de par neprinse prin aer. Era o senzatie destul de placuta.
Acum ca am trecut peste acest capitol idiot din viata mea, trebuie sa gasesc o solutie de a-mi recapata memoriile. Si sa ma schimb. Din cate am citit, eram o nebuna.
Suspin.
Imi ridic privirea spre tavanul alb. Ma gandesc la un tavan in flacari. Penibil-. Pufnesc amuzata la cat de penibila am fost in trecut..trecut fiind si dimineata aceasta.
Ma trezesc din ganduri cand aud soneria. Nu sunase o singura data, sunase efectiv de milioane de ori pana ajung in dreptul usii. Cine este atat de nervos incat sa butoneze de atatea ori.
Ma bucur cand observ ca usa era incuiata. Desi adormita, m-am trezit si am incuiat usa dupa Richard. In sfarsit am invatat sa fac asta.
Deschid usa incet, dar ea fusese bruscata si se tranti de perete. Ricosa rapid, dar blonda o impinse inapoi, reusind sa intre in apartament pana se inchise din nou.
-Buna, mama, spun eu confuza. S-a intampl-
-Nu indrazni sa-mi spui "mama", marai femeia printre dinti.
O spranceana mi-se arcui, iar buzele mele formara un "o".
-Ce s-a intamplat..?
-Paraseste apartamentul imediat!! Unde este fiica mea? Unde?! Se intoarce mama spre mine si ridica degetul aratator spre mine.
-Ce- eu sunt fiica ta!!
-Mincinoaso! Tipa femeia enervata. Aveai nevoie de sange dupa ce ai fost injunghiata, dar in mod surpinzator, nici eu si nici tatal tau nu eram compatibili. Am facut un test ADN si nici nu esti fiica noastra! Continua femeia sa strige.
-Ce-?! Trebuie sa fie o greseala..
Femeia se porni cu pasi apasati spre camera mea, tranti usa si intra. O urmez speriata si o observ cum scoase un bagaj si incepuse sa-mi arunce hainele acolo.
-Nu e nici o greseala. Am repetat testul de 5 ori la 5 spitale diferite, spuse femeia si imi arata 5 degete la sfarsit. 5!! Cum este posibil sa greseasca? Ma intreba blonda.
Incerc sa spun ceva, dar nimic nu-mi venea in gand.
-Dar cum semanam..?
Mama nu ma privea in ochi, insa observ cateva lacrimi care i-se scurgeau pe fata.
-Te-ai dat drept fata mea, e si normal sa semanam. Cum se face ca acum un an testul ADN arata ca sunt mama ta, ha? Mincinoaso!!
Spuse femeia incepand sa planga.
Se lasa pe pat incercand sa-si stearga lacrimiile, insa de fiecare data cand le stergea, un set nou de lacrimi aparea.
-M-mama..
Spun eu si ma apropii usor de ea.
Ea se intoarse spre mine.
-Unde este fiica mea..? Spuse femeia cu un glas stins.
Eu eram in continuare confuza.
Desi tipase la mine in urma cu 5 minute, acum parea slaba si fara de aparare.
Poate as fi inteles mai bine situatia daca n-as fi fost luata din scurt. As fi vrut sa ma justific, sa spun ceva..dar nici eu nu stiam.
-Amnezie da? Nu e nici o amnezie..e si normal sa nu stii nimic despre viata pe care nu tu ai trait-o..continua femeia incet.
-Chiar nu stiu despre ce vorbesti...mama.
Ea se ridica, isi sterse pentru ultima data lacrimiile si continua sa-mi impacheteze lucrurile.
-Pleci. Pleci din apartamentul fiicei mele. Tu nu ai ce cauta aici. Nu-mi pasa unde te duci, dar ma doare ca mi-am facut griji degeaba. Ma doare ca te-am crezut fiica mea. Ma doare ca nu stiu unde este ea.. suspina femeia.
Clipea des si lung, incerca sa nu mai planga.
Fara sa observ, cateva lacrimi mi-se formasera si mie. Cand, in sfarsit, o consideram mama mea, deja ea nu ma considera fiica ei. Oftez si incerc sa-mi sterg lacrimiile.
-Plangi pentru ca nu ti-a mers planul? Imi reprosa ea.
-N-nu stiu despre ce vorbesti, serios..
Femeia ma privi pentru cateva secunde, dar continua nervoasa sa imi impacheteze lucrurile.
-Nu sunt lucrurile tale, sunt ale Alexandrei, dar sunt buna si nu te las de izbeliste, imi spuse ea si imi inmana bagajul.
-Mama..reusesc eu sa spun inainte sa fiu impinsa din apartament.
Oftez si ma rezem de peretele de langa usa apartamentului. Imi las corpul sa cada usor la podea si suspin.
-Zi grea? Haide, vei stai la mine, se aude glasul lui Richard.
El se apropie usor de mine. Se lasa in genunchi si imi ridica chipul. Imi da la o parte bretonul lipit de frunte din cauza faptului ca am plans. Zambi usor si imi ciufului parul.
-Ridica-te, e rece jos, nu ai vrea sa racesti. Este groaznic, spune el si ma trage de mana.
Ma ridic si incerc sa spun ceva, dar nu stiam ce astfel ca aleg sa tac. El imi lua bagajul si isi impleti degetele printre ale mele. Ma trase spre scari -locul unde nu mersesem niciodata- si ma ajuta sa urc un etaj.
Ajungand la etajul lui, ne oprim la primul apartament pe care il vedem. El impinse usa cu piciorul si imi face semn cu capul sa intru. Pasesc timid inauntru si observ un apartament mare. Era mult mai mare decat apartamentul meu..si mai curat. Eu nu prea faceam curatenie, deoarece mereu aveam altceva pe cap.
Oftez si ma intorc spre Richard sa-mi iau bagajul, dar acesta da din cap negativ.
-Tu vei sta acolo, spuse el si imi face semn spre o camera.
-M-multumesc, incerc sa zambesc si il imbratisez.
El ramane putin surpins de gestul meu, dar ma imbratisa inapoi rapid. Imi ridic privirea spre chipul el si zambesc. El zambi si ma saruta prea frunte.
Locul unde buzele sale imi atinsera pielea incalzindu-se brusc.
Brunetul imi sterge lacrimiile cu palma si ranji.
Ranjetul ala pe care il urasc si pe care il iubesc al dracului de mult.
-Dar tu? Il intreb in soapta.
Nu mai aveam glas. Prima data am plans deoarece am descoperit ca sunt o proasta credula, iar a doua ora deoarece nu aveam mama; mai nou.
-In camera de vizavi. Asta daca-ti va fi dor de mine, chicoti.
Zambesc usor.
Richard imi lua bagajul si-l duse pana in camera mea. Camera era una simpla; cu pereti gri. Dupa cum erau aranjate lucrurile din camera, se observa ca nu prea era folosita.
Cel mai impresionant lucru era privelistea. Era superba.
Ma apropii cu pasi timizi de geam. Imi fixez palmele pe pervarz si ma uit pe fereastra.
Doua maini imi inconjoara gatul si ma imbratisara. Isi baga nasul in parul meu, luand o gura mare de aer.
-Frumos, nu?
-Da...raspund eu visatoare. Presupun ca acum ar trebui sa-ti spun ce s-a intamplat?
El ofta usor.
-Partial, daca doresti. Presupun ca cearta a fost auzita de tot blocul, nu trebuie sa-mi spui..
-Oh.
Imi las capul in jos, privindu-mi palmele.
-O sa ma crezi ciudata.
El pufni usor amuzat si isi coboara palmele pe talia mea, lipindu-si abdomenul de spatele meu.
-Nu. Dar e ok daca nu vrei sa-mi spui. Ma gandesc ca e complicat.
Imi ridic privirea spre geam, oftand cand observ ca totul era atat de calm. As fi vrut ceva care sa-mi distraga atentia.
-Cosmaruri. Amnezie. Pastile...totul s-a amestecat si m-a derutat total..
El incearca sa spuna ceva, dar eu imi duc degetul aratator pe buzele sale si il opresc.
-Nu ma interupe. Strici tot momentul dramatic.
El rase usor.
Eu ma intorc cu fata la el si ma urc pe pervarz. Imi las capul pe geam si zambesc.
-Inainte sa-mi pierd memoria, am fost o nebuna. Voiam sa fiu cea mai inteligenta -asta din cate am inteles din jurnal- si nimic nu ma oprea ca sa-mi indeplinesc scopul. Am inceput sa consum niste pastile..presupun ca droguri. Ele fusesera motivul amneziei mele. Presupun.
Dar aveam si cosmaruri. Sau vise. Atunci credeam ca sunt cosmaruri, dar acum realizez ca erau doar vise..unele minunate. Ca si cum as fi un diavol din iad sau ceva de genul.
Dupa ce mi-am pierdut memoria mi-am adus aminte doar visele. Si am crezut ca sunt reale.. am crezut ca sunt din iad si ca m-am trezit in lumea reala din greseala. Incercam sa ma intorc in iad, dar nu stiam cum si nu am riscat.
In visele mele eu ca diavol nu simteam durerea si ranile imi treceau rapid. De aia era foarte confuza de ce ma durea rana si de ce nu-mi trecuse inca..
-Inca te doare? Ma intreba el arcuindu-si o spranceana.
-Uneori, cand fac un efort, ii raspund usor.
El isi ridica privirea, incrutandu-se.
-Nu ti-a trecut, deci..spuse el mai mult pentru sine.
-Stai. Eu nu ma intorc la spital. Presupun ca este normal sa ma doara.
-Nu te intorci, ma linisti el.
-Deci..ce spui? Il intreb eu.
-Ah. Pai nu am ce spune. Nu e amuzant. Ma rog, nu conteaza. Dar nu trebuia sa plangi..
Zambesc usor si ma dau jos de pe pervarz. Richard se da intr-o parte si isi pune capul pe umarul meu. Ma intorc spre el brusc si el chicoti. Se apleca si ma saruta pe obraz.
Inghit in sec. Cand facea asta ma simteam ciudat.
-Iar faza cu mama m-a zapacit total, nu inteleg nimic..spun eu ca sa deviem de la subiect si sa nu imi observe el roseata din obraji.
Dar o observase. Incepuse sa ranjeasca.
-Alo?? Spun eu fluturandu-mi mana prin fata lui.
-Ah. Scuze. Ma gandeam..lasa, vei intelege candva totul. Iti voi explica eu. Promit. Acum trebuie sa fac ceva, spune el zambind si iesind pe usa.
-Stii ceva ce nu stiu eu? Strig tare incat sa ma auda el.
Ma duc dupa el in camera si il vad ca deschide usa si vrea sa plece.
-Poate, spune el in timp ce inchide usa din urma sa.
