Cu Tine Sub Nori (In Curs De Editare)

Capitolul 1

-Cred ca ar trebui sa spun pas petrecerii următoare.

    Chicotesc și îmi  iau pătura de pe față numai cât sa o privesc pe Tina cum își prinde capul în mâini. E mai mahmura ca oricând iar asta ma amuză cu toate ca ar trebui sa îmi pară rău pentru ea.

-Nu pot spune același lucru, nu? Pufai oarecum enervata pe situație ; pe de o parte mi-ar face plăcere să fiu și eu asa acum.

      Oftez când îmi trag pătura încâlcita între picioare jos de pe mine și mă dau jos din pat căscând. Cu toate că eu nu am ieșit nicăieri seara trecută, nu ma simt în stare să dau iar piept cu rutina mea zilnică. În ultimul timp nu mai am ocazia sa ma distrez sau sa fac orice altceva în afara de învățat. Nici nu îmi mai amintesc când am fost ultima oară la o petrecere. Viata mea s-a schimbat enorm de la absolvirea liceului iar acum sunt atât de activa în cadrul facultății încât nici nu vreau sa ma gândesc cum va fi viata mea la absolvire.

     - Mai spune-mi încă o data, spun ridicând fața din chiuveta și scuipand apa cu pasta de dinți din gură, de ce trebuie sa plecăm asa devreme?

- Tu sa îmi spui, Ella, Tina chitaie scoțând capul din dulap. Tu ești cea pregătită mereu.

    Știu ca are dreptate, doar ca uneori nu vreau sa accept asta. Câteodată simt o presiune mare pe umerii mei și ma simt învinsă de tot, simt ca toți au anumite așteptări de la mine, așteptări pe care eu trebuie sa le îndeplinesc cu stoicism.
Însă acum chiar am nevoie disperata sa iau o pauza de la toate; as vrea sa plec undeva singura și sa ma simt bine cu mine însămi, sa am timpul necesar sa ma regăsesc și sa schimb ceva la rutina de care am parte în ultimul timp. Și, mai ales, as vrea vad cum arata în realitate viata de student, cu petreceri și one-night standuri.

        Sunt deja studenta în anul doi la NYU, cu specializarea în drept; am aplicat doar la aceasta specializare mai mult forțată de familia mea, caci ceea ce eu îmi doream nu se vedea prea bine în pozele de familie perfecta în care apăream mereu.
De când ma știu mi-am dorit cu ardoare sa joc pe Broadway. Am vrut sa vad cum este sa fii în fata unui public, sa fii sigura pe tine și sa aduni lauri pentru un talent pe care îl ai, nu pentru indoctrinarea din școală.

         Ma privesc în oglinda și îmi trec palmele peste față încercând sa îmi dezmorțesc simțurile. Încă sunt amețita după somnul de câteva ore pe care l-am avut iar acum știu ca mai am câteva minute la dispoziție sa ma pregătesc de plecare. Niciodată nu am fost o persoana matinala, mereu am fost genul care pune câte două alarme dimineața pentru a fii sigura ca nu adoarme înapoi.

        Ies din baie sprijinindu-ma de ușa  pentru a-mi reveni din amețeală și încerc sa îmi controlez respirația sacadata.

    - Ești bine, scumpo? Tina vine rapid lângă mine prinzându-ma de brate și privindu-mă panicata.

-Sunt ok, amețeala mea matinala obișnuită.

   Spun asta mai mult pentru mine, pentru a ma liniști cât de cât. Oftez încet și îmi desprind bratele din mâinile Tinei intrând în camera cu pași înceți și precauți.

    - Ar trebui sa te mai odihnești putin, Ella. Sincer! Arăți epuizata.

   Vad ca este îngrijorată pentru mine și pe buna dreptate. In ultimul timp nu am reușit nici măcar sa am o masa normala, darămite somn și odihna. Ma pregătesc intens pentru un post de stagiar la o firma importantă de avocatura din oraș și nu mai sunt în stare sa ma mai gândesc și la alte lucruri, cum ar fi sănătatea mea mintala sau fizică.