Cu Tine Sub Nori (In Curs De Editare)

Capitolul 9

Ma așez pe canapeaua imensa din living, încercând sa îmi dau seama care ar putea fi problema atât de grava ce o macină în halul asta pe mama. Ma fac mica într-un colt al canapelei, sunt foarte nerăbdătoare sa aud ce are de zis și as fi mult mai liniștită dacă ar fi și tata aici.

-Tata unde este? Iar e prins în ședințe? Întreb sperând sa spună ca imediat va ajunge și el.

-Mda, cam despre asta și este vorba. Îmi spune atât de trista încât îmi este greu sa o recunosc pe femeia puternica și mereu gata sa înfrunte totul, cum era odată.

Asa ca ma panichez.

-Ce-i cu tata? Întreb și ma ridic în capul oaselor. A pățit ceva? Unde e? Zi-mi odată ce este cu tata! Aproape strig.

-Ella, tatăl tău e... Face o pauza și oftează iar eu simt ca înnebunesc. Tatăl tău este cercetat penal pentru frauda iar acum este la politie în audieri. Este posibil sa fie arestat, iar pe avere și pe acțiunile lui din firma s-a pus deja sechestru. Îmi spune fără sa respire.

Nu îmi vine sa cred... Tata arestat... Tata la politie... Tata. Nici nu ma pot gândi ca el ar putea fi vinovat , tata este genul de om care nu ar face niciun rău nimănui, el nu are nevoie de nimic pentru care sa nu fi muncit. Este un om foarte cinstit și știu sigur ca nu ar face asa ceva niciodată.

-Richard ce spune, ce este de făcut?

Richard este avocatul firmei , mereu este prezent lângă noi chiar și atunci când nu este necesara prezenta sa.

-Acum încearcă sa facă în asa fel încât tatăl tău sa nu fie arestat. Da din coate continuu sa îl scoată acum de la politie, sunt amândoi acolo sa dea declarații și sa vadă ce investigații vor sa faca cei de la politie. Sper doar sa nu se ajungă prea departe cu problema asta și, mai ales, sa nu se ajungă prin ziare, caci altfel nu știu ce o sa spunem sau o sa facem.

-Pe bune, mama? Asta contează pentru tine, sa nu aparem în ziare? Nu avem de ce sa ne rusinam, tata nu a făcut nimic rău. Sigur este alta problema la mijloc.
Nu ma mira ca o interesează mai mult ziarele și ce spune lumea... Asa a fost mereu, aparentele contează cel mai mult pentru ea.

-In fine, ma duc în camera mea, sa ma gândesc ce as putea face. Te rog sa ma chemi dacă afli ceva nou. Și plec spre scarile in forma de spirala.


Stau întinsă pe patul mic cu lenjerie roz și privesc camera mea... Fosta mea camera. Totul este roz,. Pe oglinda imensa de pe perete stau lipite poze din timpul liceului: eu și Adam sărutându-ne, eu șefa majoretelor , eu și prietenele mele la balul de absolvire, eu și Adam regina și regele balului... Atâtea momente surprinse pe hârtie, atâtea momente frumoase pentru timpul lor. Acum nu mai iubesc nicio amintire din acea perioada. Urăsc totul.

Urăsc faptul ca aveam puterea sa fac totul ok și nu am făcut-o, am fost prea ocupată sa îmi trăiesc viata mea perfectă în nuante roz și nu am acordat importanță familiei. M-am considerat prea importantă sa stau la cină cu părinții mei, am fost prea importantă ca să le dau un sărut dimineața înainte de plecare...

Și imediat rabufnesc și durerea mea se lupta sa iasă din mine. Ma ridic urlând și încep sa smulg toate pozele de pe oglinda, scot toate albumele de poze și le rup bucati mici, asa încât sa nu se mai salveze nimic din ele. Urăsc ceea ce am fost și nu vreau sa mai vad nimic din perioada aia.

Iau apoi o pereche noua de pantofi de firma și ii privesc pentru o secunda inainte sa zboare direct în oglinda, a doua pereche au ca țintă computerul scump de pe birou.

Urlu și arunc cu lucruri, orice îmi cade în mana arunc. Nu mai iert nimic, nici pe mine nu ma iert.

Nu realizez când mama ajunge în camera impreuna cu Rosie, menajera și bucatareasa noastră, și îmi smulge veioza roz din mana strângându-ma în brate.

Plâng câteva minute cu capul pe pieptul mamei pana îmi revin.... Îmi revin doar pentru ca nu mai am lacrimi sa plâng și am nevoie de o pauza.

-Sunt ok, lasă-mă, te rog, mama. Și ma smulg de lângă ea și ies trântind ușa în urma mea.

Traversez holul plin cu poze de familie din diferite vacante și nu pot sa nu constat ca nu este nicio poza în care sa nu zâmbim. Eram fericiti, în alea câteva momente în care eram împreună, eram fericiți.

Trebuie sa plec, nu mai suport sa stau aici.

-Ella, stai, unde pleci? Aleargă mama după mine. Mai așteaptă, poate suna Richard și ne zspune ce sa facem, poate se rezolva cumva...

-Nu, mama, nu mai stau. Plec la New York.


Nu-mi vine sa cred ca nu sunt autobuzuri acum... Stau și ma învârt prin stație și citesc programul autobuzelor pentru a cincea oara. Trebuia sa ma opresc după prima oara dar nu mai știu ce sa fac.

Aud gălăgie la câțiva metri de mine și obsrv câțiva tineri ce par foarte veseli cum intra într-un bar aflat în apropiere. Fără sa ma gândesc prea mult, ii urmez și eu, oricum altceva mai bun nu am de făcut.

Imediar cum întru strâmb din nas la mirosul puternic de alcool, iar fumul este atât de gros de parca ar fi ceata. Prima reacție pe care o am este sa ma înec.

E prima oara când întru într-un bar de genul, am mai fost prin cluburi dar nimic de genul asta. Localul arata într-un stil... Vintage sa zic. Mesele și scaunele din lemn masiv îți dau impresia ca au mai stau 5 generații pe ele, iar capul mare de elan de pe perete încadrat de lămpile albe fac totul sa para și mai vechi decât este în realitate.

Ma duc încet spre bar și o masor sceptica pe femeia din spatele barului. Este mărunțica, trecuta sigur de 50 ani, dar asta nu a oprit-o, însă, să poarte o bustiera de piele cu șireturi și pantaloni de piele. Parul ei blond este tapat cu 3 centimetri mai sus decât este normal și ii pot simți de aici parfumul dulceag.

-Zi, păpușă, ce dorești? Se uita la mine și ma astept sa îmi ceara buletinul. Totuși sunt minoră.

Dar văzând ca nu o interesează varsta mea, ma decid destul de repede.

-Whisky, te rog. O sticla, îmi pun eu in pahar.

-Ești sigura, scumpete? Niciun băiat nu merita sa te îmbeți și sa suferi pentru el, o sa treacă și... Îmi spune empatica fără sa știe de ce sufăr.

-Mulțumesc , dar nu am nevoie de sfaturi. Sticla mea, te rog. Încerc sa rămân amabila, nu as vrea sa îmi ceară totuși buletinul.

Îmi iau sticla și ma uit în jurul meu sa găsesc o masa unde as putea sa stau nestingherita. As putea sa rămân la bar dar sigur voi atrage prea multe priviri acolo, nu sunt îmbrăcata in concordanță cu locul asta și nici nu ma simt bine acolo.

Vreau sa îmi beau durerea singura.

Observ repede o masa libera într-un fel de separeu și ma îndrept într-acolo cu sticla într-o mână și cu paharul în cealaltă. Nu știu de ce am mai cerut și pahar, puteam liniștită sa beau direct din sticla.

Știu ca fac o prostie, dar vreau sa ma detașez în seara asta.

Scot telefonul și îl apelez pe Adam, sperând oarecum ca faptul ca vorbesc cu el îmi va da putere sa ma ridic imediat de acolo, sa las sticla și sa fug departe de locul ala. As fi vrut sa fie cu mine sa înfrunt mai ușor totul.

-Alo, răspunde după al zecelea țârâit.

-Hei, iubitule, sunt Ella. Ii spun putin încurcata de faptul ca mi-a răspuns asa. Ce, acum nu mai recunoaște numărul meu sau ce?

-Aaa... Ella. Bună, scuze, acum nu pot vorbi, sunt cu Ray in oraș. Te voi suna eu când ajung în camera. Ok?

-OK, Adam , dar am nevoie sa vorbesc urgent cu tine. Și ma joc cu paharul gol de pe masa.

-Da, bine, te sun. Pa, Ella.

-Te iubesc, Adam. Aștept un rapsun de la el care nu mai vine. A închis.

Ce a fost asta? Stau și privesc ceva timp telefonul nevenindu-mi sa cred.

Nu mai rezist însă și scot capacul sticlei umplând paharul până la refuz și, ducându-l la gura, beau cu sete, de parca gura mea ar fi uscata și asta ar fi salvarea mea.

Simt bautură tare cum îmi arde gura și strâng tare din ochi și îmi țin respirația încercând sa alung senzația neplăcută din gura.

Dar, nu ma pot opri acum. Vorbele mamei îmi vin în minte amestecate cu cuvintele reci ale lui Adam, imagini cu familia mea se derulează haotic prin capul meu și nu mai rezist.

Îmi umplu și al doilea pahar insa în momentul în care îl duc la gură , o mână îmi smulge paharul, varsand conținutul pe masă.

-Ajunge, ai băut destul. Îmi spune o voce puternica și îmi ia ceva timp pana disting persoana din fata mea, ochii încă îmi sunt plini de lacrimi.

-Ella, oprește-te . Acum sunt lângă tine, oprește-te.

Și, fără sa mai astept sa mai spuna altceva, ma arunc cu putere în bratele lui, iar el ma strange lăsându-mă fără suflare. Acum sunt în siguranță, cu el, la pieptul lui.

-Mulțumesc, Rain, ca ești aici. Și dau drumul plânsului ținut ascuns care ma zguduie din temelii.