Cu Tine Sub Nori (In Curs De Editare)

Capitolul 21

Hey all!
In sfârșit am trecut pragul de 20 de capitole, vor mai urma cu mult mai multe decat atât, estimez undeva la 100. Cartea nu este editată insa curând va intra în rescriere.

Nu uitați sa votați! xoxo

Îmi țin capul pe pieptul lui și ma îmbăt cu parfumul lui. Nu îmi vine sa cred ca e lângă mine, ca mâinile lui îmi mângâie ușor spatele, ca buzele lui stau lipite de obrazul meu. Parca trăiesc un vis și tot ce vreau e sa nu ma trezesc. Căci acum ma simt iubita și liniștită.

-Ar trebui sa plecam curând, nu crezi? Ridic ochii spre el zâmbind timid.

Ma privește cu mai multa dragoste decât am fost privita vreodată și ma strange și mai tare în brate iar eu ma ghemuiesc la pieptul lui tare.

- Shh... Imi atinge buzele cu degetul mare făcându-mă sa ma infior. Vom pleca curând. Acum vreau doar sa te simt cât mai mult lângă mine.

Îmi spune asta și se apleacă spre mine dar se oprește la câțiva centimetri de buzele mele făcându-mă sa ma bosumflu imediat iar el râde de copilăria mea.

-Vrei sa te sărut? Îmi spune cu buzele apropiate de ale mele iar eu nu sunt în stare decât sa clatin din cap în semn de răspuns.

Întinde mana spre fata mea și îmi mângâie ușor obrajii iar eu ma infior sub atingerile lui însă nu fac niciun gest pentru a continua dulcea tortură.

-Ne poate vedea cineva. Murmur fără niciun control asupra vocii mele. Mai bine am...

Dar nu îmi termin vorbele căci un sunet acut ma întrerupe iar Rain se întinde sa îmi recupereze telefonul căzut pe undeva pe la picioarele noastre.

-E mama ta.

Ii smulg imediat telefonul din mână și răspund cuprinsa de panica, fiind obișnuită ca, atunci când mama ma suna, sa îmi dea doar vesti rele.

-Da, mamă. E totul bine? O întreb repede fără sa ii dau răgaz sa spună ceva.

-Iubito, liniștește-te, nu s-a întâmplat nimic. Voiam doar sa vad cât mai ai pana ajungi. Îmi spune cu obișnuitul ei ton tăios. Am vorbit cu Adam și mi-a spus ca nu știe cu cine ai plecat si era îngrijorat pentru tine. S-a întâmplat ceva între voi?

-Mama, e complicat, oftez în timp ce Rain îmi masează umerii fiind conștient de cât de tensionată sunt. Eu... Noi am...

-Ella, sper sa nu faci vreo prostie și sa te desparți de Adam, îmi taie rapid vorbele rastindu-se la mine, alt băiat bun nu mai găsești. Și chiar nu ești în poziția sa faci ce vrei. Asa ca ai face bine sa nu îmi spui asta și sa îl suni pe Adam sa va împăcati.

Simt cum încep sa fierb de nervi și ii dau mâinile lui Rain la o parte de pe umerii mei dându-ma jos din mașină. Nu mai pot accepta sa îmi impună tot ce vrea ea, sa nu am nimic de spus și sa decidă totul pentru mine. Toată viata mea doar asa a fost și vreau sa schimb totul. E viața mea și vreau sa o trăiesc cum vreau eu, sa îmi iau propriile decizii chiar dacă sunt greșite sau le voi regreta mai tarziu.

-Ști ceva, mama? Eu și Adam ne-am despărțit, mai exact eu i-am dat papucii. Nu mai suportam sa fiu lângă un om fals care ma înșela la fiecare colt de strada. Urlu din toate puterile mele ca durerea sa îmi iasă din piept.

-Ella. Il simt pe Rain cum se apropie trist de mine și vad în ochii lui ceea ce trebuie ca să ma liniștesc.

-Cred ca nu ai înțeles ce am spus, domnișoară. Tună vocea mamei. Cred ca tu nu realizezi ca suntem leftere și nu mai avem nimic de când taică-tu e arestat. Asta șansă o avem sa ne revenim și sa trăim iar bine, Adam e puntea noastră de scăpare. Oricum, am vorbit cu Adam și e dispus sa treacă peste rătăcirile tale de moment și sa te primească înapoi.

-Sa ma ce? Rad nervos mergând continuu pe lângă mașina încât sunt sigura ca a rămas un tunel săpat în urma mea. Unde sa ma primească, mama? Nu înțelegi ca nu îl mai vreau? Daca nu poti intelege asta poți să îl iei tu, mama! Nu pot sa cred ca vrei sa ma sacrific eu ca să avem bani.

Nu mai tin cont de nimic și strig cât ma tin puterile. Sunt sătulă până peste cap de impunerile ei absurde.

- Nu pot să cred, continui să îmi expun sentimentele cat mai clar posibil pentru ca ea să înțeleagă, nu cred că ești atât de absurdă și încuiată să nu poti accepta deciziile propriei tale fiice și sa ma pui sa ma mărit cu el pentru bani. Ești o.... Ughh. Urăsc să imi spui naibii mereu ce să fac și ce nu și te ur...

Dar nu mai apuc să îi spun exact ce simt caci imi simt telefonul smuls de la ureche si aruncat cât mai departe de mine apoi mâinile lui puternice ma strâng tare în brațe.
Clachez și încep să plâng brusc realizând ce am spus și ce eram gata să spun, imi dau seama ca am întrecut măsura și am procedat exact pe dos. Plâng cu capul îngropat în scobitura gâtului său și încerc să îmi recapat suflul si sa decid ce trebuie să fac de acum. Stiu ca nu voi mai putea merge acum la mama și deja suntem foarte aproape deci nu stiu încotro să o apuc. Stiu ca ea m-ar primi însă ar avea grija sa imi reproșeze continuu tot ce am spus sau am făcut. Și, mai ales, m-ar obliga sa ma marit cu Adam pentru bunăstarea familiei.

-Nu te mai gândi, iubito. Nu are rost.

Rain ma tine strâns în brate încercând sa ma ajute sa îmi revin, însă la auzul apelativului folosit, brusc îmi vin alte lucruri în minte și ma răzbun pe el involuntar. Simt nevoia sa ma eliberez de tot ce am strâns în suflet pana acum iar el este cel mai la îndemână pentru a face asta.

-Iubito? Nu asa i-ai spus și Tinei când am plecat? Urlu fierband de nervi și îl împing cât mai departe de mine. Nu sunt iubita ta, Tina este.

Ma îndepărtez de el plângând și nu știu ce sa fac sau cum sa reacționez, sunt prea supărată ca să mai judec limpede și nu mai știu ce vorbesc. Știu doar ca, în toată amărăciunea mea, reușesc cumva sa disting ce nu am făcut corect iar lucrul oribil pe care o l-am făcut Tinei îmi pune capac împreună cu cearta avuta cu mama.

-Stai, nu mai fugi. Stai odată , am zis. Ella!

Tipa nervos în urma mea și ma prinde rapid din urma infasurandu-si mana strâns pe încheietura mea și smucindu-ma înapoi. E mult prea puternic sa ma lupt cu el și oricum nu am nicio șansă să fac asta. Ma opresc o secunda sa îmi recapăt răsuflarea și ma forțez iar sa ma smulg din strânsoarea lui dar fără niciun succes și ma bucur totuși ca este o ora târzie în noapte și nu ne poate vedea nimeni situația ciudată în care ne aflăm.

Încep sa respir sacadat iar inima îmi câte sa îmi iasă din piept dar nu vreau sa cedez. Nu pot sa fac asta, am vedta de mult prea multe ori în viata mea ca să o mai fac și acum, cu toate ca acum chiar vreau asta și vreau sa îl păstrez lângă mine. Însă urma de moralitate is de demnitate ce mi-a mai rămas încurajate de cuvintele Tinei când am plecat îmi pun sare pe rana și ma fac sa sângereze pe dinăuntru și sa îl resping cu toată forța mea.

-Lasă-mă naibii sa plec, Rain. Nu are rost, tu mereu vei vrea mai mult sau mai multe, vei vrea sa... Nu știu. Altceva iar eu nu pot aștepta și spera ca eu voi fi singura. Înțelegi? Încerc sa ma liniștesc și sa port o discuție normala cu el, fără însă să încetez din a ma lupta sa îmi eliberez mana din a lui. Când te vei întoarce în NY ce vei face, cum te va întâmpina Tina ? Sunteți împreună, ce naibii mai vrei de la mine?

-Ți-am spus ca te iubesc, nu pricepi? Și cu Tina nu știu acum, voi vedea când ajung înapoi acasă. E mai complicat dar o voi rezolva. Pe tine te vreau.

Își lasă privirea în jos incordandu-se și mai tare iar eu îmi mușc obrajii pentru a-mi opri lacrimile sa mai iasă. Nu vreau sa ma mai vadă atât de slaba.

-Mereu va fi ceva complicat din partea vreunuia din noi, nu? Îmi las mana moale în mana lui și știu ca nu am nicio șansă să fie al meu sau eu a lui.