Cu Tine Sub Nori (In Curs De Editare)

Capitolul 7

-Rain, deschide, te rog. Sunt Ella. Strig disperata la ușa, fără să-mi dau seama ca țipetele mele ar putea sa îl scoată pe Adam afara din camera și sa mă vadă. Încă nu am apucat sa vorbesc cu el și nu știu daca a aflat despre mica și neînsemnata scena de dragoste de azi dintre mine și Rain.
Dar pentru ca sigur am făcut ceva rău in trecut și karma își face treaba, ușa se deschide în fata mea iar în dreptul ei sta o Tina nervoasa ce am impresia ca se va înfige sigur în parul meu ondulat.

-Tina, în sfârșit, știam ca ești aici și trebuia sa vorbesc neapărat cu tine. Încerc eu sa sucesc repede situația în favoarea mea, încercând sa o iau în brațe. Nu vreau sa ne certam, ești prietena mea și te iubesc. Te rog, nu mai judec limpede și s-au întâmplat prea multe în ultimul timp, nu mai fac fata și am nevoie de tine. Ii spun fără sa respir încercând sa capăt cea mai trista mina pe care o pot afișa.
Și cu toate ca, la început, rămâne rigida în îmbrățișarea mea forțata, o simt cum se relaxează, punând la rândul ei capul pe umărul meu.

-Și mie îmi pare rău, puștoaico.
Și chiar dacă nu m-am dus acolo pentru acest moment, mă bucur ca ne-am împăcat și rămânem îmbrățișate în ușă plângând amândouă ca doua gravide hipersensibile.

-Tina, nu am vrut sa spun ceea ce am spus, adică am vrut, dar nu am vrut.. Adică... Înțelegi ce vreau sa spun. Îmi pare rău.

-Ok, gata, a trecut. De unde știai ca sunt aici? Mă întreabă ridicând o sprânceană.
-Aaa.. Pai... Am.. Adică mi-am imaginat ca e ceva mai mult între voi și m-am gândit ca te găsesc aici. Sunt mulțumită ca am scăpat ieftin.
Mă ia de mana apoi și mă poftește înăuntru iar eu mă uit imediat în jur încercând sa găsesc vreun semn ca el ar fi acolo în momentul asta.

-Chiar așa , el unde e? Întreb cât mai relaxata posibil, sperând sa nu observe tremurul vocii mele.
-Nu era aici când am venit, dar am intrat oricum văzând ca a lăsat ușa deschisa. Îl așteptam să vina când te-am auzit bătând. Offf, Ella, chiar îmi pare rău că am fost atât de scorpie cu tine. Nu meritai. Și apropo, nici nu am apucat sa te felicit pentru logodna. Detalii, te rog, și nu fi zgârcita. Și începe sa chicoteasca

-Pai... Nu am multe detalii, știi ca ne-am certat iar el probabil și-a dat seama atunci ca o sa mă piardă și a făcut, în sfârșit, ce trebuia sa facă. Nu am vorbit de alte detalii, de data nunții sau așa ceva. Încerc sa scurtez discuția despre nunta mea cât pot, nu mă simt deloc bine sa vorbesc despre asta în camera lui Rain.

-Nunta? Ce nunta? Și ce faceți voi două în camera mea?
Tresărim amândouă când vedem ca, în crizele noastre feminine, am lăsat ușa deschisă iar în dreptul ei sta acum un Rain nu prea incantat de prezenta noastră inoportuna în camera lui.

-Iubitule, bună. Ii sare Tina de gat.
Iubitule? Serios? Deja? Sunt foarte surprinsa de reacția Tinei dar la fel oare și Rain. Abia au făcut sex aseară și... Cum așa? Îmi simt nodul din gat căpătat mai devreme mărindu-se și cred ca îmi apar și niște probleme de respirație.

-Scuze, zic și mă ridic imediat de pe patul lui, pe care nici nu am observat ca m-am așezat. O sa plec, eu am venit sa o caut pe Tina . Și zicând acestea dau sa ies pe ușa încercând sa mă strecor pe lângă trupul lui impunător ce ocupa practic toată ușa. Ne vedem, Tina . Pa, Rain.
Dar atunci când trec pe lângă el - în timp ce Tina sta încă agățata de gatul lui - simt cum mă prinde ușor de mână, uitându-se fix în ochii mei, cu o privire din care nu știu ce sa citesc. Ridic capul și mă uit la el cu o siguranță de care nu mă știam capabila în ultimul timp și aștept.. Sa vorbească sau sa îmi dea drumul. Dar nu știu care varianta ar fi mai dureroasa acum.

-Deci, ce nuntă? ma privește nervos.
-A mea. Și ies trântind ușa în urma mea.

Încă nu îmi revin din... discuție nu ii pot spune... schimbul ala de replici de mai devreme. Nu mai sunt în stare de nimic iar Adam deja începe sa bănuiască, ca ceva se întâmplă cu mine.

-Iubito , sigur ești bine? Credeam ca vei fi mai fericita, ca imediat te vei apuca de cautat rochie și salon. Ce se întâmplă cu tine?

-Ăăămm ...mda...da,sunt bine, stai liniștit. Scuze, sunt puțin distrata, ma gândesc sa plec înapoi acasă deseară. Am luat deja bilet și plec cu autobuzul deseară la 23. Știi ca ți-am spus ca m-a sunat mama zilele trecute și a zis ca trebuie sa vorbim. Sincer, părea ceva urgent și sunt îngrijorată.
Acum nu mint... Chiar sunt îngrijorată puțin de tensiunea din vocea mamei.

-Deseară? Cum sa pleci singura asa târziu? Cine știe peste cine sau peste ce dai pe drum? Îmi spune enervat. Nu, chiar nu faci asta. Stai liniștită ca sigur nu e nimic, Georgia sigur exagerează iar și de aceea ți s-a părut altfel. Nu îți dau voie sa pleci așa târziu singura. Si își încrucișează mâinile la piept sigur pe el.
Acum nu știu dacă sa tip la el sau sa îl îmbrățișez. Dar decid rapid.

-Nu ÎMI DAI VOIE ? Ma uit mirata la el. Serios? Sa vedem : Sunt majora, sunt vaccinata, am tot dreptul sa fac ce vreau, nu poți sa îmi impui tu ce sa fac sau ce sa nu fac.

-Scuze, iubito, nu am vrut sa spun asta, dar înțelegi și tu ca...

-Nu, Adam, nu înțeleg nimic. Eu am hotărât deja și deseara plec. Punct, sfarsitul conversației, ok?

-Dooamne, nu mai fi asa de exagerata, ma refeream ca eu nu pot pleca acum sa merg cu tine și nu mi se pare o idee buna sa pleci singura. Dar, faci cum vrei. Poți pleca liniștită .
Chiar dacă e de acord cu plecarea mea, parca simt nevoia sa insiste mai mult, sa ma înduplece sa rămân, sau sa meargă cu mine. Dar el pare mai degrabă nerăbdător sa rămână singur. Sau nu chiar singur.

Aaaghh... As vrea sa imi scot din cap toate astea, poate s-a schimbat... Adică sigur s-a schimbat. Sigur ca sper.

23:15...sunt mai nervoasa decât mai devreme, iar faptul ca autobuzul întârzie nu ma ajuta deloc. Niciodată nu am suportat întârzierile. Mi se pare lipsa de respect sa lași pe cineva sa aștepte, de aceea exista un program ca să fie respectat.
Stau pe banca tare din sala de așteptare și încerc sa îmi țin mintea ocupata ronțăind biscuiții mei preferați cu ovăz și fulgi de ciocolata. Îmi pare rău că nu am reușit sa vorbesc cu Tina înainte sa plec, dar i-am dat un mesaj scurt în care i-am spus ca plec în LA in seara asta și am inchis telefonul imediat pentru a ma scuti de explicații. Adam m-a condus în autogara pe la ora 22 și a plecat imediat, invocând scuza ca Ray vrea sa iasă în club și el chiar ar trebui sa îl însoțească pentru a avea grija de el. Pai sigur ca prețiosul Ray este mai important decât mine, și grija ce mi-o purta mai înainte.

Am înghețată complet pe banca asta, pentru luna aprilie este destul de frig, și măcar de mi-as fi luat în bagaj și haine mai groase.
Decid, într-un final, sa deschid telefonul și îmi apar trei mesaje noi... Doua de la Tina, iar unul de la mama:
„când vii acasă? chiar trebuie sa vorbim urgent. „

Mda... Acum sunt și mai linsitira. Pe cele de la Tina nu mai am chef sa le deschid, voi vorbi mâine cu ea.

Jumătate de ora mai târziu apare și autobuzul meu spre LA. Punctualitate, nu gluma. Când voi ajunge acasă voi scrie o scrisoare luuunga celor de la firma de transport.

Aștept destul de agitată sa îmi vina rândul sa urc și sper sa mai prind loc la geam, asa ma simt eu mai in siguranță, stiu ca e ciudat dar asta sunt... Însă atunci când, în sfârșit, e rândul meu sa urc, mulțumesc lui Dumnezeu în gând ca nu toată lumea apreciază geamul,asa ca ma așez pe locul meu preferat, ultima banca la geam. O sa ma pot relaxa foarte bine pana acasă, sa fiu pregătită pentru... Ma rog, pentru orice ar fi.

-E ocupat, pot lua loc?
Ridic privirea mea încă înghețată...pentru asta cu siguranță nu m-am pregătit.

-Ce cauți aici?
-Pe tine.