Cu Tine Sub Nori (In Curs De Editare)

Capitolul 14

Am acumulat atâtea regrete pana acum încât nu știu sa îmi gestionez sentimentele. Am avut o viata plina iar acum nu am decât probleme și incertitudini. Nu pot capitula dar nici nu le pot face fata. Nu am fost învățată sa ma descurc în situații limite iar acum îmi este foarte greu.

Credeam ca am parte de o iubire ca în povesti, ca în curând voi privi către un Adam îmbrăcat ca un print așteptându-ma sa merg spre el. Credeam ca nu am cum sa trăiesc și sa simt ceva mai mult de atât.
Iar acum nu mai știu ce sa cred. Singura certitudine pe care o am este ca Rain a reușit sa îmi dea toate planurile peste cap, a reușit sa ma facă sa ma îndoiesc de tot ce am trăit pana acum și a avut dreptate... Îl vreau cu toată ființa mea.

Nu am închis un ochi toată noaptea... Sau cât mai rămăsese din noapte. Sentimentele pe care Rain a reușit sa mi le trezeasca nu m-au lăsat sa adorm, iar faptul ca el a adormit cu o mana pe mijlocul meu si gura lipita de obrazul meu nu m-au ajutat deloc.

Trebuie sa fac cumva sa plec înainte sa se trezeasca, nu as putea suporta sa dau ochii cu el și sa ii explic refuzul meu de azi noapte.

IL privesc și încerc sa ii mut mana de pe mine; îl împing puțin cât sa îmi fac loc sa ma strecor pe lângă el dar faptul ca patul lui se afla lângă perete iar el sta pe margine îmi îngreunează puțin strădaniile. Totuși reușesc într-un final sa ma trag ușor spre marginea patului și sa ma dau jos mergând pe vârfuri pana la ușa.

Mulțumesc in gând lui Dumnezeu ca nu scârțâie podeaua sau ușa și ies din camera uitându-mă în jurul meu ca să îmi dau seama pe unde este ieșirea.

Ma uit înapoi spre camera din care tocmai am ieșit sa fiu sigura ca nu am reușit sa îl trezesc și îmi târăsc picioarele spre holul pe care l-am văzut și unde, bănuiesc, este și ieșirea.

-Pleci undeva? Bubuie o voce răgușita în spatele meu

Ma opresc cu mana pe ușa și nu îndrăznesc încă sa ma întorc spre el.
Dar îl simt... Ii simt deja respirația în urechea mea.

-Aaamm.. Eu... Eu trebuie sa plec. Am câteva lucruri urgente de rezolvat și nu am vrut sa te mai impovarez cu problemele mele. Ii spun fără sa respir.
-Aham.

Atat îmi spune și se îndepărtează de mine intrând în bucătaria aflata lângă hol iar eu rămân cu gura căscată privind în urma lui. Ce a fost asta? Adică atât de supărat este pe respingerea mea încât acum nu îl interesează ce fac?

-Rain, îmi pare rău pentru aseară, nu am vrut sa iti faci speranțe în privința mea dar nu aveam pe cine sa... Spun im timp ce întru după el în bucătărie dar el întinde brusc o mana în fata făcându-mă sa tac.
-Stai liniștită , nu am nicio așteptare de la tine, nu vreau nimic de la tine. A fost o rătăcire de moment, eram și un pic băut și, ei bine, tu esti foarte... Adică... Ești frumoasă și... Și atrăgătoare și.. Mda. Ma rog.

Ma uit la el cum îmi spune toate astea fără sa ma privească insa. Nu se poate sa fi fost doar atât. Nu am cum sa ma înșel atât. Sunt sigura ca a vorbit serios și simte la fel cum simt și eu.

-Deci e totul ok? Fără resentimente? Prieteni? Spun zâmbind forțat și încercând sa nu izbucnesc în plâns.

-Sigur. Hai, te duc acasă.

Stau cu capul rezemat de geam pentru a nu-l privi. E atât de rece cu mine încât nu știu cum sa reacționez. Nu știu sa ma port în preajma lui și ma zăpăcește complet lipsa lui de atenție.