Vă rog să mă scuzați pentru confuzia creată, vă pup și vă îmbrățișez cu drag.
Lectură plăcută!😍😍
- Lăsați-mă să intru!
- Cine te crezi?
- Sunt bărbatul care o iubește și cu care va avea un copil!
- Nu ești decât un pușcăriaș! Pleacă de lângă fiica mea, acum!
- Dacă în momentul acesta nu vă dați din fața ușii, jur că nu mai răspund de mine!
În țipete și urlete așa m-am trezit pe un pat rece de spital.
Pe hol Yan și tata se certau, nu mi-a luat mult să-mi limpezesc mintea și să-mi amintesc cu exactitate ce anume s-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
Nu-mi venea să cred că bărbatul pe care îl iubesc este un...Doamne nici nu pot pronunța.
O ușa deschisă cu forța și un Yan transformat într-un animal rănit intră înainte ca tata să îl poată împiedica.
Îmi impun să nu plâng și să mă comport cât pot de rece cu el.
- Pisic...
Cade în genunchi la marginea patul și vrea să mă prindă de mână însă mă feresc în ultimul timp.
- Nu-mi fă asta pisic, te rog...nu mă respinge!
Își trece palmă peste fața lui plină de durere iar ochii lui i se umple de lacrimi.
- Pleacă Yan! Nu vreau să te mai văd niciodată!
- Cum poti să-mi spui una ca asta? Cum? Te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta! Vom avea un copil pisic...îți dai seama... copilul nostru.
Ultimele două cuvinte pe pronunța înecandu-se în propriile lacrimi.
- Yan...
- Spune-mi pisic că nu mi-ai întors viața pe dos degeaba, spune-mi că vom trece și peste asta și că ne vom crește copilul împreună, te rog spune-mi...te rog!
- Pleacă Yan, tu nu poți fi tată, cum crezi că te pot lasă să-mi atingi copilul după ce ai făcut? Cum?
De parcă cineva mă îndemna îmi vărsăm toată furia și nu-mi păsa că vorbele mele erau grele.
- Dacă mă lăsai măcar o dată să îți povestesc, o dată pisic, doar o dată.
Plângea ca un copil mic iar inima mea plângea împreună cu el.
Știam că o parte din vină o purtam și eu, nu i-am permis niciodată să îmi spună, dar chiar și așa nu avea scuze.
- Pleacă Yan, nu ai nici un copil!
- Ba da, medicul a conformat că ești...
- Nu ai înțeles! Tu nu ai nici un copil.
- Dar am dreptul sunt tatăl.
- Nici un judecător întreg la minte nu ți-ar permite să te apropii de el, și nu mă atinge, mi-e silă, cum ai putut? Cu copii?
- Pisic...
- Câți au fost mai exact? Spune-mi!
- Doi.
- Dacă mă iubesti cu adevărat uită-mă, pleacă!
Se ridică cu greu privindu-mă fix, radia de durere, doar văzându-i chipul îi putea plânge de milă cu ușurință și pietrele.
- Nu merit asta...nu merit! La naiba cu dragostea, la naiba cu tine! La naiba cu viața mea de rahat! Te iubesc! Auzi? Te iubesc!!!
- Dacă îți păsa cu adevărat, uită-mă !
Îmi privește abdomenul strângându-și pumnii.
- Puteam fi o familie fericită.
Rosti în șoaptă înecat în durerea și lacrimile lui.
În minte îmi apar imagini cu el și...copii, era un lucru de neiertat și dând dovadă de insensibilitate îmi întorc capul în partea opusă semn că totul între noi s-a încheiat.
Nu știam ce să-i mai spun iar apariția mamei mele în salon îi grăbește plecarea.
- Ce mai aștepți? Ai făcut destul rău...pleacă pedofilule!
De această dată și pe mine m-a durut felul în care mama l-a numit!
Tot ce îmi doream era să plece pentru a încheia alte discuții dureroase.
- Voi pleca ...niciodată să nu uiți că....
- Prea multe vorbe , dispari!
Mama îl întrerupe și îl împinge afară din salon.
Nu am avut curajul să-l privesc pentru ultima dată dar în sinea mea mă bucuram că a renunțat.
- Ne-ai farcut de rușine, nu destul ai fugit cu pedofilul ăsta acum îi porți si copilul, să-ți fie rușine!!!
Ce rost avea să mai găsesc scuze pentru cele comise, avea dreptate, dacă nu fugeam...acum stătea altfel situația.
- Nu mai spui nimic? Ar trebui să te duc în fața sinagogii...
- Îmbrăcată în mireasa! Se auzi de nicăieri vocea lui Simon.
Îmbrăcat în clasicul costum negru, cu pălărie și cu perciunii ascunși de data aceasta, intră în salon ținând în mână un buchet de trandafiri.
- Simon...ce.. ce faci aici ? Îl întrebă mama speriată.
- Am venit să-mi vizitez viitoarea soție, astea sunt pentru tine.
Îmi întinde buchetul cu zâmbetul lui şarmant.
- Multumesc.
- De unde ai știut că Medi este internată în spital? Ea...tocmai a suferit o cădere de calcul...nu este nimic grav, nu-i așa draga mea? Minți mama cu nerușinare.
Proastă alegere mamă, Simon este uns cu toate alifiile așa că nu aveam nici o șansă să-l jucăm pe degete.
- Exact despre căderea de calcul am fost și anunțat, eram cu Iosef când tata socru l-a sunat.
- Mă bucur că te-ai reîntors Medi din vacanță, exact la timp , știu că se obișnuiește ca logodnă să dureze un an cât timp termin de construit casa în care vom locui, ei bine....eu am terminat-o mai repede, asta înseamnă că putem face nuntă când dorești, eu unul sunt foarte nerăbdător.
Vorbea în continuu iar prezența și dorinta lui de a ne căsători cât mai repede m-a făcut să uit de el pentru câteva clipe și să intru în panică.
Nu puteam să mă căsătoresc cu el, pentru că nu mai eram virgină așa cum el credea și nu în ultimul rând ....copilul.
- Și Medi este nerăbdătoare să îți devină soție, nu-i așa scumpo?
Am preferat să îi ignor întrebarea mamei, mi-am axat întreaga atenție asupra trandafirilor, mă simțeam sufocată de cinismul si prefacatoria mamei.
- Ne puteți lăsa o clipă singuri vă rog?
Simon îi cere mamei să părăsească politicos salonul.
În loc să-i răspundă îmi transmite mie din priviri să nu mă dau de gol.
Ea a fost unul dintre motivele pentru care am ales sa fug cu Yan iar lipsa ei mi-a făcut un bine, încrederea în mine a crescut.
- Ce vrei să stii Simon?
Îl întreb direct după ce mama închide ușa.
- Ce vrei tu să-mi spui!
- Bun...dacă tot vrei sa ști, așează-te confortabil pe scaun și ascultă.
Simon își trase scaunul tapiţat aproape de patul meu și îmi prinde mâna.
Mi-o strânge cu blândețe și o sărută ușor.
- Știi ce ? De fapt nu-mi mai spune nimic.
Se repetă greșeala, încrederea oarbă în cel de lângă tine, crezi că știi...dar de fapt nu știi nimic.
- Simon, eu am...
- Nu-mi pasă Medi cu cine ai fost și ce ai făcut, vei fi soția mea! Ne vom căsători duminică.
- Duminică???? Dar este mult prea devreme!
- Ai încredere în mine totul va fi bine !
Încredere...Încredere ...Încredere...niciodată nu voi mai avea încredere in nimeni, nici măcar în mine.
Copilul, el este singurul care merita o familie adevărată, să crească și să trăiască într-o familie tradițională, credincioasă, departe de ...TOT!
