Alerg, alerg fără să privesc în urma mea, îmi apuc poalele fustei si o ridic cât să-mi permită să pot alerga.
Hedda se panicheaza atunci când mă vede și începe să alerge înaintea mea.
Nu ne oprim decât atunci când simt eu ca suntem în siguranță.
- Ce? Ce.... S-a...întâmplat?
Mă întreabă Hedda încercând să-și recapete respirația.
- Nu știu...
- Ce nu știi?
- Nu știu cum să-ți explic...
- Te-a atins?
- Mai mult decât atât...
- Te-a sărutat?
- Simon.
- Ce este cu Simon?
- Era să mă prindă, dar nu a făcut-o mulțumită lui Yan...
- Mulțumită lui Yan? Acum îi ești recunoscătoare că nu ai fost prinsă și urma să ai probleme tot din cauza lui? Pe bune Medi?
Avea dreptate, știu asta, tocmai de aceea aleg să nu-i răspund.
- Cred că ar trebui să mergem acasă.
Pornim amândouă pe stradă, una lângă alta în tăcere.
Când ajungem în fața casei sale, Hedda se întoarce și mă privește sincer.
- Medi, ăla nu este pentru tine, viața ta si a mea este aici, înconjurată de tradițiile și obiceiurile noastre, promite-mi că ...
Nu am putut să-i promit nimic, nu am putut, iar în ochii ei am citit dezamăgire.
Acasă când am ajuns tatăl și frații mei erau plecați, pășesc vinovată spre cameră părinților.
Acolo mama stătea în oglinzi și își pieptana părul.
Avea un păr superb, lung și arămiu.
Dacă ar ieși pe stradă cu părul lăsat liber ar întoarce foarte multe capete, pentru că este o femeie frumoasă, iar eu o moştenesc.
- Ți-ai risipit gândurile?
Mă privește prin oglindă.
- Bună mamă.
- Ai găsit ceva care să-ți placă?
- Nu...mai caut...
- Căsătoria nu trebuie să te sperie scumpo, căsătoria reprezintă o împlinire.
- Știu...
- Iar Simon...
- Mamă hai să lăsăm discuția pe mai târziu, nu vrei să te ajut să pregătești cina?
- Ba da...hai în bucătărie.
Când tata și frații mei au ajuns acasă, cina era deja pregătită, iar afară se stârni o furtună de nedescris.
Pierdută în gândurile intru în cameră mea, mă schimb în pijamale și mă bag în pat.
Îmi ordon să renunț la el...el care niciodată nu a fost al meu ca sa pot renunța...
Deodată aud o ciocănitură în geam.
Având în vedere că afară începuse din nou ploaia de cel puțin 10 minute nu am dat importanță zgomotului produs.
O altă ciocănitură se aude, de data aceasta una mai puternică, mă ridic leneș din pat și înlemnesc când un fulger luminează cerul iar la fereastră îl văd pe el.
Îmi face semn disperat să-i deschid geamul, era ud fleaşcă.
Condusă din instinct deschid geamul și îl las să intre.
Nu știu de ce? Dar în acel moment chiar nu am conștientizat posibilul pericol.
Îl escaladeaza fără probleme și după ce îți scutură părul de surplusul de apă, îmi zâmbește.
- Ce faci pisicuţă?
- Ce...ce cauți aici?
- Avem o discuție de terminat, ai uitat deja?
- Ai înnebunit? Pleacă imediat!
- Acum mă alungi? Abia am venit.
Plin de apă se arunca în patul meu.
- Nu te rog, țip disperată.
- Ce pat confortabil, m-aș putea obișnui cu asta.
- Yan te rog să pleci.
În momentul în care i-am pronunțat numele s-a ridicat din pat și-a întins brațul și m-a lipit de el.
Icnesc atunci când simt răceala, îmi este frig dar și cald în același timp.
- De ce m-ai ferit de Simon? De unde îl cunoști pe Simon?
L-am simțit încorporând-se când i-am rostit numele lui Simon.
Și-a retras mâinile din jurul meu și apoi s-a îndepărtat puțin.
- Dacă îți amintești tocmai citeam despre " tine" și despre interdicțiile pe care le aveți.
- De unde îl cunoști pe Simon?
- Simon? Este un vechi....prieten.
- Aham.
- Bine păi dacă tot știi despre interdicțiile pe care le avem ce cauți aici? Pleacă, pot avea probleme grave dacă sunt prinsă.
Nu-mi răspunde în schimb trece pe lângă mine și se oprește în dreptul ușii, inima mi se opreste la gândul că vrea să iasă.
Răsucește cheia și apoi o scoate.
- De ce faci asta ?
- Nu ne poate prinde nimeni și nici deranja , acesta este cel mai sigur loc pentru tine.
- Prinde? Deranja? Pentru ce?
Mă privește în tăcere și ca de fiecare dată mă măsoară din cap până în picioare.
- Ești superbă!
Încep să râd, ușor surprinsă dar și măgulită în același timp întrebându-mă în gând când și-a dat seama că sunt frumoasă, ieri? Azi? Sau acum ?
Părul îl aveam lăsat liber, câteva fire îmi erau lipite de obraz, eram sigură că nu arăt grozav dar felul în care mă vedeam prin ochii lui acum mă făcea să mă simt minunat.
- Ai un păr superb, nu am văzut așa ceva niciodată, atât de mătăsos și plăcut la atingere...de ce să-l ascunzi? Și miroase minunat...
De ce să-ți ascunzi și trupul perfect în haine de înmormântare, mă chinui să înteleg, dar jur că nu reușesc.
Prinsă în plasa pe care el o ţesea inconștient îmi așez mâinile în jurul gâtului său.
- Nu am întâlnit pe nimeni ca tine pisicuţă, mă inciţi doar cu o privire, mă provoci doar cu un cuvânt...
- Yan...
- O doamne iar când îmi pronunţi numele mă excit al naibii de tare.
Mă privea zâmbindu-mi visător de parcă ar fi venit prin furtuna de afară călare pe un nor.
Îmi așez capul pe umărul lui și îi ascult bătăile inimii sale.
- Ești ud.
Râde înfundat ca un tunet în depărtare.
Picăturile de apă care i se scurgeau de pe firele de păr ajungeau pe obraz, mă întind și i le sterg .
Deși știu că a fost surprins de gestul meu nu arăta acest lucru.
- Să-ți dau un prosop...
Mă întorc cu spatele la el și mă apropii de dulap, scot din sertar un prosop mare, moale, care miroase puternic a balsam.
Il întind și îl privesc atentă cum își șterge părul cu mișcări energice.
- Acum e mai bine, îmi spune râzând.
Din doi pași ajunge din nou în fața mea, mă atinge pe bărbie și eu îmi ridic privirea spre el.
Nici unul dintre noi nu spune nimic în schimb eliminăm rapid distanță dintre noi simțind un fior.
- Cred....
- Taci...Îmi spune șoptit apoi mă înconjoară cu brațele, strângându-mă la pieptul lui.
Mâna lui era în părul meu, coborând apoi pe spate, tremuram de emoție, în această clipă chiar nu-mi păsa dacă voi fi prinsă, în ochii lui citeam siguranța și nu doar atât , mai era ceva....ceva.
Trupurile noastre erau lipite unul de altul, mă trag ușor înapoi dar nu mă lasă să mă îndepărtez prea mult, mă privea cu intensitate iar mâinile lui stăteau pe talia mea.
- Trebuie să pleci Yan...Așa este cel mai bine...
În cele din urmă mă eliberează iar mâinile îi cad pe lângă trup.
- Da...cred că așa este cel mai bine...
Ca un gladiator care tocmai fuseseră învins se întoarce și se îndreaptă spre fereastră, deschide geamul și îl văd cum se abține să nu întoarcă capul, știu că ar vrea să mă mai privească și să-mi mai spună ceva...așa că aștept să o facă...dar rămân dezamăgită când văd că se pregătește să sară și să plece fără a mai privi în urma lui.
- Yan!
Se întoarce și mă privește mirat.
- Nu pleca...nu încă...
Risc, alerg și mă arunc în brațele sale.
Ar vrea să mă întrebe, dar nu îndrăznește așa că preiau inițiativa.
- Astăzi în parc...am...am mințit.
- Cu ce?
- Eu...eu nu știu să sărut...
- Crezi că ai putea să...
Nu-mi răspunde, dar citesc bucuria în privirea lui.
Buzele lui au venit în întâmpinarea buzelor mele, mi-aș fi dorit să-i privesc chipul dar ochii mi s-au închis, mi-a pus mâna dreapta pe spate, lipindu-mi corpul de corpul lui.
Mâinile mele erau încolăcite în jurul tricoului său, iar el mă trăgea tot mai aproape.
Plăcerea dă năvală în mine ca un uragan, trimițându-mi mintea înafară corpului.
Încep să tremur atunci când începe să-și miște buzele peste ale mele fără grabă.
M-a împins până la cel mai apropiat perete, a strâns pumnul și l-a așezat deasupra capului meu, când sărutul nostru inocent a ajuns la sfârșit și mi-am deschis ochii, l-am văzut încruntat și undeva din adâncul lui s-a auzit un oftat.
Când toată inocența mea se risipi și am conștientizat cu adevărat situația, am încremenit iar primul meu impuls a fost să-l resping.
- Nu...te rog...nu mă respinge.
- Yan...
- Visează alături de mine, încă un pic....te rog!
