După 7 ani....
- Doamna, Nick mi-a schimbat din nou fișele.
- Imediat Samanta, termin de aranjat aici și vin.
Off, băiatul ăsta năzdravăn era argint viu, nu era dată să nu facă el ceva, însă avea o slăbiciune pentru Samanta, îi sclipeau ochișorii ori de câte ori o privea, se înroşea și își pierdea concentrarea când îi așezăm unul lângă celalalt.
Știam că el face toate aceste lucruri nu din răutate ci pentru ai atrage atenția.
Era topit după ea, doar că ea nu avea ochi pentru el ci pentru un alt băiețel pe nume Oscar.
"Iubire neîmpărtășită..."
Imediat după cele petrecute am decis să devin profesoară de vioară, m-am angajat la clubul de muzică din orașul vecin.
Făceam naveta cu masina dar nu mă deranja acest lucru.
Lipsa copilului meu era acoperită de cei pe care îi îndrumam.
Bineînțeles că Simon nu a avut nici o părere în ceea ce privește cariera mea, relația dintre noi era un platonică, în fața lumi eram un cuplu în schimb în casă fiecare era cu viața lui.
Avea amante, știu asta dar nu mă deranja chiar deloc având în vedere că mă respecta și se comportă frumos.
Probabil vă gândiți de ce am rămas alături de el ținând cont că din cauza lui copilul meu este acum mort.
Oamenii care se aseamănă se adună, de acest lucru mi-am dat seama după ce am depășit pierderea. Eu nu sunt cu nimic mai presus ca el, și eu am contribuit la moartea lui și la nefericirea bărbatului pe care încă îl iubesc.
Relațiile intime dintre noi, erau chiar foarte rare, trupul își cerea dreptul și nu reușeam mereu să-l păcălesc cu amintirea nopților fierbinți petrecute cu Yan, așa că apelam la "serviciile soțului meu".
- Nick te rog să-mi dai arcuşul acum!
Când băiețelul a văzut că vin spre el a pus mâna pe vioară și a început să cânte.
- De ce nu o fac bine, nu-i așa?
Lasă capul în pământ și îmi întinde arcuşul.
Privesc mânuţa mică în care ține strâns arcuşul și inima mi se frânge.
Mă așez în genunchi și îi ridic fața cu blândețe.
- Îmi pare rău, îmi spune șoptit cu lacrimi în ochi.
- Scumpul meu, nu plânge, nu mie îmi datorezi scuze, ci Samantei.
- Nu am făcut-o cu răutate.
Încearcă să se justifice.
- Știu, vrei să-i atrag atenția, dar nu vei reuși așa.
- Dar cum? Nu vedeți că altfel nu mă bagă în seamă? Stă doar în
jurul lui Oscar.
- Dacă vrei să-i captezi atenția atunci fă-o în altfel.
- Cum?
Mă întreabă cu o rază de speranță.
- Fii cel mai bun. Demonstrează că poți cânta o gamă de la cap la coadă fără greșeală, fă-i pe toți să te admire și să te invidieze.
Sfatul meu îi reaprinse încrederea în el.
- Pot să vă îmbrățișez? Mă întreabă rușinos de această dată.
- Ce mai aștepți?
Îmi deschid brațele și îl primesc din toată inima, îl strâng puternic la piept și îmi impun să nu plâng.
- Samanta vino puțin te rog.
Doresc să pun capăt cât mai repede acestei trăiri.
- Da...
Vine alergând spre mine fetița cu păr aramiu lăsat liber, cu ochii ca marea și chip de înger.
- Nick are ceva să-ți spună, fac semn spre băiețelul care ținea capul în pământ.
- Nick...îl îndemn.
- Samanta îmi pare rău că te supăr de fiecare dată, dar ce să fac dacă îmi place de tine.
Wow...mi-a plăcut explicația lui însă, poate a fost mult prea direct, uimirea se citește pe chipul Samantei care se înroşeste și mă privește rușinoasă.
- Samanta ai ceva să-i spui în urma confesiunii lui?
Cei doi aveau 6 ani dar maturitatea în gândire de care dădeau dovadă îmi dădea libertatea să-i tratez ca pe doi adulți.
- Nu știu ce să spun....Dacă te referi la felul acela de plăcut, așa cum se plac părinții mei, mai bine las-o baltă.
- De ce? Întreabă Nick dezamăgit.
- Eu nu te voi pupa niciodată pe buze și nici nu vom dormi în același pat.
- De ce? Nu ți-ar plăcea să dormi cu mine?
- Nu cred că ți-ar plăcea ție să dormi într-un pat roz învelit în lenjerie cu prințese.
- M-aș putea obișnui...cred...oftează și spune neîncrezător.
- Voi bărbații...comentează Samanta și își aruncă o buclă peste umăr.
- Nu știu ce vezi tu rău într-un pupat pe buze, tata face lucrul ăsta mereu, îi duce micul dejun la pat, o iubește și o răsfață.
Ce frumos, care este bucuria cea mai mare a unui copil dacă nu să își vadă părinții fericiți și să fie înconjurat de căldură și iubirea lor.
- Bănuiesc că părinții voștri știu că după amiază voi face o ședință nu-i așa?
- Da și vor veni, îmi răspund copii in cor.
Mâine aveam sa le cunosc părinții copiilor mei, așa cum îmi plăcea să îi numesc, având în vedere că am fost nevoită să preiau și acest grup de la jumătatea lunii, colega mea intrând în prenatală.
Acestea fiind spuse, îmi iau la revedere de la ei și mă uit la ceas ieșind din clasă.
Era 12:30, ședința era la 17:00, aveam timp să ajung acasă, să fac un duș și să mă întorc.
20 de minute mai târziu eram deja ajunsă în fața casei, socrii mei stăteau pe terasa și își savurau ceaiul.
Î
