Aveam părul lăsat liber, în tot acest timp a fost singurul care nu a suferit modificări și asta pentru el și pentru amintirea lui, ori de câte ori îl piaptănam îmi imaginam că își trece degetele prin el.
Și exact părul a fost cel pe care l-a inspectat prima dată, apoi a urmat trupul, terminând cu chipul.
Soneria unui telefon sparge liniștea care se instalase în birou.
- Mă scuzați dar trebuie să răspund.
Se scuza soția lui și iese pe ușă grăbită.
Îmi era imposibil să deschid gura, ochii mi se umezise și erau bucuroși să-l revadă, plămânii mei voiau să-i simtă din nou aroma iar trupul meu căpătase un tremur incontrolabil.
Mă sprijin de birou de teamă să nu mă prăbușesc.
Poate în alte condiții, în alte împrejurări dacă l-aș fi întâlnit i-aș fi sărit în brațe, l-aș fi strâns puternic încercând să îmi alin inima.
Respiră adânc încercând să își stăpânească și el starea, se așează pe scaun apoi își aruncă ochii spre ușă.
Îmbrăcat cazual, cu barba ușor crescută, părul mult mai scurt și frumos aranjat, oferea profilul unui bărbat matur care a fost cândva libertin.
Îl zăresc ca prin ceață cum mă cercetează cu ochii lui întunecaţi și negrii.
Mă privea de-a dreptul șocat și cauta multe răspunsuri.
- Te simți bine?
Mă întreabă probabil văzându-mi privirea tulbure și chipul palid.
- Nu știu, îi răspund șoptit.
Am rămas în picioare până cand soția lui a intrat din nou în biroul meu.
O privesc cum se așează și ea alături de el și îi așează mână peste mâna lui.
- Vă rog să mă scuzați, dar vecina care are grijă de Nick este mai în vârstă și toate năzbâtiile lui o epuizează.
- Nici o problemă...eu...a...încep să mă bâlbâi și să caut fișa lui Nick care culmea eram cu ea în mână.
- Cum se descurcă băiețelul nostru? Mă întrebă în continuare.
- Nick este un copil minunat, talentat și...sunteți foarte norocoși că ...este fiul dumneavoastră. Le spun cu lacrimi în ochi.
- Mulțumim, iubitule spune și tu ceva, îl îndeamnă, ce s-a întâmplat de ce ai amuțit?
- Eu...știu că avem un copil model și că suntem cei mai norocoși părinți.
- Soțul meu cânta la vioară dar nu l-a nivel înalt cât să îl poată îndruma pe Nick.
Cânta la vioară asta știam și culmea chiar dacă am locuit alături de el, nu mi-a cântat niciodată.
- Pentru asta suntem noi aici, încerc să-i răspund profesional și să-i zâmbesc.
- Credeti că ar putea face o carieră?
- Sunt convinsă, peste câteva luni îl voi sprijini să susțină chiar un mini concert.
- Ai auzit iubitule? În cazul acesta credeți că ar fi nevoie de ore suplimentare, adică ați fi dispusă să oferiți ore și în privat?
- Eu ...a...nu locuiesc în oraș...
Încerc să induc o scuză.
- Nici o problemă eu sau soțul meu îl putem aduce cu mașina acasă la dumneavoastra, apropo să știți că ne-a vorbit acasă foarte mult de dumneavoastră, ne-a povestit inclusiv de felul în care l-ați ajutat cu Samanta.
Deși ea vorbea în continuare privirea și atenția mi-a rămas blocată asupra lui. Îmi era imposibil să-mi mut ochii de pe chipul lui. Iar el făcea același lucru.
- Ne-a făcut o reală plăcere să vă cunoastem și vreau să îl acceptați pe Nick...
Se ridică în picioare semn că se pregătea sa plece.
- Nu știu ce să vă spun...nu vă pot da un răspuns...
- Vă rog să îmi scuzați insistența cu siguranță sunteți și dumneavoastra cu viața de familie, cu copiii și...
- Ei nu am copii, îi raspund și de această dată plec privirea în pământ.
- Îmi pare rău, îmi spune tristă, nu am știut...
- Nu vă faceți griji nu aveți de unde să știți.
- Iubitule mergem? Yan ? Incearca aceasta să-i atraga atenția.
Deodată ne privește intrebatoare, atât eu cât și el eram intrati într-o stare greu de descris.
- Voi...voi vă cunoașteți? Întreabă destul de serioasă.
- Da, îi răspunde Yan luându-mă prin surprindere, mă așteptam să nege.
- Ne cunoaștem, avem un trecut împreună, doar un trecut, îi explica soției sale privind-o în ochi.
Nu a reacționat nepoliticos așa cum mă așteptam, femeia mă privește serioasă încercând să-mi citească starea.
- Ah...atunci sper că acest lucru să nu îi pună piedici în drumul pe care Nick a început să meargă.
- Nu, Doamne ferește, mă grăbesc să o liniștesc.
- Liniștește-te iubito asta a fost acum 7 ani, vorbim de trecut.
- O seara frumoasă doamna profesoară! Mă salută scurt.
Am rămas în urma lor privindu-i cum ies din birou ținându-se de mână.
Tăria mă părăsește și cad în genunchi, încep să plâng cu lacrimi amare soarta nedreaptă, plâng ca niciodată sfâșiată de durere întrebându-mă mereu de ce?
De ce am renunțat la el, deși îl iubeam? Sau de ce a apărut din nou în viață mea??
Cu ajutorul paznicului alarmat de plânsul meu m-am ridicat de jos și cu mare dificultate am ajuns acasă.
Oglindă retrovizoare arăta o Medi plânsă, dărâmată, sfâșiată de durere, degeaba încerc să-mi pudrez obrajii și să-mi înroşesc buzele, accetuam starea tot mai mult.
Dar acum de ce să mă feresc? Simon se va mulțumi cu orice răspuns îi voi da.
Cobor din mașină lent, de teamă să nu leșin , picioarele nu mă mai ajutau iar creierul îmi cerea să pornesc în cautarea lui iar conștiința îmi striga ca locul meu nu este aici, atunci când în prag Simon apare îngrijorat.
În urma lui iese și fratele meu Iosef căruia îi piere zâmbetul de pe buze atunci când mă vede.
- Medi....ce este cu tine?
Aleargă Simon înaintea mea si îmi pune o mâna după gâtul lui ajutându-mă să merg.
- Sunt bine ...
- Iosef ajută-mă, strigă Simon.
Ajutată de cei doi ajung în camera mea și mă întind în pat.
- Este vina mea nu-i așa? Mă întrebă trist Simon.
- Nu..
- Ti-am deschis rănile cu adopția?
- Simon nu vreau decât să dorm, atât nu vreau să vad pe nimeni, te rog, iartă-mă Iosef.
- Nu ai de ce să-ți ceri scuze surioară, dormi, te iubesc!
Mă înveleşte grijuliu după ce îmi scoate pantofii si mă sărută pe frunte.
Închide ușa în urma lor iar eu rămân din nou singură.
De 7 ani de zile singurătate a devenit prietena mea, singură mea prietenă.
E dureros cand acest "Te iubesc" se transformă în "Te-am iubit".
Au urmat câteva zile de coșmar, nu mai puteam dormi, nu mai puteam mânca, la ore nu puteam să mă mai concentrez, pe Nick nici nu-l mai puteam privi în ochi.
Întotdeauna plecam cu 10 minute mai devreme de la ore în speranta că nu-l voi mai revedea.
Simțeam nevoia să fug de el, de ce să-l am în fața mea și să nu-l pot atinge?
Este bărbatul altei femei.
Dar lucrurile nu ies mereu așa cum ne dorim, pentru că astăzi nu țineam ore la clasa lui Nick mi-am permis să rămân peste program și adâncită în programa festivității care urma am pierdut notiunea timpului.
Trebuia să plec de cel puțin două ore de la club.
Probabil îngrijorat Simon mi-a încins telefonul, dar m-am rezumat doar la a-i trimite un mesaj că sunt deja în drum spre casă.
Mă pregăteam să-mi închid laptopul când cineva intră în biroul meu fără să bată.
Dacă prima oară am crezut ca este vorba despre o iluzie, poate o oboseală sau o dorință, când a deschis gura pentru prima oară înainte să se aseze neinvitat pe scaunul din fața biroului, am știut că este cât se poate de adevărat.
- Trebuie să vorbim!
Îmbrăcat într-un trening, cu părul răvășit si chipul chinuit.
Atat am putut să văd la el, atât mi-a permis pe când el părea că mă citeste parte cu parte.
- Nick este un elev...
Încep să-i spun dar mă oprește.
- Nu am venit să vorbesc despre fiul meu.
- Soția ta stie că ești aici?
- Da!
- Atunci ce cauți? De ce ai venit?
- Nu știu!
- Ești fericit Yan, ce îți mai poți dori? Ai o familie frumoasă, un copil perfect!
- Ei nu ia fost frică să facă un copil cu un pedofil!
- Ai venit să-mi reproșezi? Regret anumite lucruri pe care le am făcut, regret că nu te-am îmbrățișat de rămas bun înainte să pleci, regret că le-am permis altora să-mi conducă viața.
- Nu da vina pe alte persoane Medi, nu împovăra pe altcineva când tu ești singura vinovată. Tu ai fost cea care mi-a dat cu piciorul, tu ai fost cea care m-a alungat, tu mi-ai călcat în picioare sufletul și iubirea.
- Da...ai dreptate dar dacă mă iubeai așa cum tu susții cum explici faptul că tu te-ai căsătorit și ai și un copil?
- Trebuie să-ți dau explicații privind viața mea?
- Este pentru cultura mea generala, nu este obligatoriu.
- Dupa ce am plecat de la spital, am vrut să mă omor, voiam să ajung alături de copilul meu și să îi port de grijă acolo sus, având în vedere că tu nu ai fost în stare să-l ocrotești aici.
Și-a strâns pumnii de furie iar ochii i se scăldau în lacrimi, îl durea, moartea copilului nostru lăsase o rană adâncă în sufletul lui.
- Am vrut să mă arunc de pe pod direct pe liniile de cale ferată, imediat ce primul tren avea să treacă, dar Dumnezeu a trimis-o pe Mary pentru a mă salva, și ea era acolo pentru a face același lucru, își înmormântase logodnicul.
Deși ne aflam la distanță unul de celălalt, ea a fost prima care a sărit bara de protecție, primul meu instinct a fost să merg să o salvez și să o fac să renunțe la sinucidere. Apoi am început să ne spunem oftul unul celuilalt, și pentru o perioada am fost doar prieteni, cu timpul ea mi-a propus să încercăm să convetuim împreună, să o salvez de singurătate iar ea îmi va dărui un copil.
Acum după atâta timp am ajuns să o iubesc și să-i mulțumesc în fiecare zi că a încercat să mă facă să te uit deși atunci când facem dragoste cu ea îți șoptesc numele.
- Yan..
- Căsnicia ta mergea, nu ai dat niciodată nici un semn că vei divorța, deși așteptam din umbră acest lucru, dar m-am înșelat, mă așteptam că veți face multi copii iar eu voi rămâne o amintire.
- Eu nu mai pot avea copii, sunt goală pe dinăuntru, în urma avortului mi-au scos tot!
Vedeam cum ochii lui se schimbă din mirare, în groază, din groază în neputință și cum chipul lui trece de la o culoare la alta de la alb la pământiu.
- Aceasta este pedeapsa mea Yan, pentru că ți-am refuzat dreptul de a fi tată. Dar în același timp mă bucur enorm pentru tine și familia ta, Dumnezeu ți-a oferit ceea ce meriţi.
🎇🎇🎇🎇
Mi-ar plăcea să îmi lăsați opinia voastră într-un com. legata de această poveste si de felul in care a evoluat, va mulțumesc
