Iartă-mă că ți-am spus doar că ești frumoasă!
De parcă asta ar fi singurul lucru care contează.
Tu mai degrab' ești înțeleaptă, curajoasă,
Înceată la mânie și mult prea vitează.
Iartă-mă că am văzut doar ce izbește ochiul!
Tu ești mai mult decât o aglomerare de celule.
Îmi iei de pe frunte ridul, plânsul, deochiul,
Îmi lași în suflet minuni, zâmbet, libelule.
Iartă-mă pentru fiecare judecată, fiecare notă dată!
Tu nu poți fi pusă în șabloane perpendiculare, limitate.
Ești în fiecare gând din mine suspendată,
Un vers întortocheat, un vis uitat, o dulce realitate.
