Arhitecții tăcuți ai sufletului
Stau cuminți pe la colțuri de lume.
Vouă cine-o să vă-ndrume
Calea-n genunea începutului?
Văzuți de oameni neoameni,
Clădesc din pietre diamante,
Din tină văluri prea șarmante
Ce-nvăluie goi ai lumii fameni.
Profesorii nebuni ai vremii
Se-mpodobesc cu sticlă mată,
Se pun pe sfadă și pe ceartă
Pentru-ale veacurilor premii.
Căzând apoi din tot înaltul,
Se recunosc bătuți, grăbiți,
Puțin mai proști și istoviți
Ei pregătesc alert iar startul.
Voi, falși zidari și calfe mute,
De sufletu-mi să nu v-atingeți!
De voi muri, să nu mă râdeți,
Născut în piepturi nenăscute!
Arhitecții tăcuți
Stau cuminti.
