Fir de iarbă deasă sus în vârf de munte
În dogoarea zile spre tine m-aplec
Vor mai trece ani, vieți puțin mai multe,
Pân' voi înțelege că și eu prea trec.
Fir de garofiță și de iarb-amară,
În poiana verde eu te-am regăsit.
Arsă tu vei fi până mai diseară,
Arsă și prea vie până la sfârșit.
Dangăt lin de oi și lătrat de câine,
Foc aprins, înalt lângă cortul meu.
Contează doar azi, nu există mâine,
O secundă doar ești ca dumnezeu.
În cenușa albă, în cenușa deasă
Văd o renăscare și un nou mormânt.
În a flamei cale ești cea mai frumoasă,
În întunecimea-ți eu mă înspăimânt.
