La capătul lumii sunt doi pescăruși
Cu burțile pline și albe.
La capătul lumii se lasă ei duși
De valuri străine și dalbe.
La capătul lumii stăm astăzi noi doi
Ce-am fost și vom fi totdeauna.
La capătul lumii în suflet ne-goi,
Plutim noi odată cu luna.
La capăt de lună nu-i loc de apus.
E-un loc de basm și poveste.
Întoarce privirea și gândul e dus,
Zburat spre-orizont făr' de veste.
Șoptește încet, mirat și zâmbind,
E doar un sfârșit de mistere,
E capăt de lume și luna iubind
Ne scufundăm în etere.
