Poezie și atât

Dor marin

Îmbrățișez un neștiut de valuri sparte-n zare,
Meduze prinse în clăbuc, nisip și scoici murdare.
Un freamăt viu și surd de val suflarea mi-o alină
Când cochilia la urechi șuier marin suspină.
E primitiv, nefericit, dorința-n dor de mare,
E zgomotul de pescăruși pe-a insulei căldare.
Un neîntors, o agățare, un "Pe curând!" grăbit,
O scurtă, rece-mbrățișare, un suflet dăruit.
Atât lăsăm pe plaja udă, atât și-o panoramă,
Plăti-v-om dare mâine-n zori în a iubirii vamă.