Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

V: Când ne moare frizerul

Avusese câteva certuri consecutive cu Albert, iar Caleb trebuia să uite de asta. Îl enerva profund faptul că propriul frate dădea dovadă de o tâmpenie atât de profundă.

Se scufundă în apa rece a lacului, după ce renunță la toate hainele, inclusiv la indispensabili. Pumnii îl dureau și acum de la bătaia pe care o dăduse, iar în unele zone fața îi ardea din cauza loviturilor pe care le încasase. Când intraseră în casă îi văzuse mama, îi văzuseră toți, și icniseră șocați. Dar nu și mama... Eva fusese dezamăgită.

Își scufundă capul și stătu un moment pentru a simți că se purifică de toată mizeria asta. Carol, Carol, Carol... Carol era un copil! Își ridică fața și își șterse surplusul de stropi. Era imoral numai să te gândești la ea în patul cuiva. Era un păcat.

El unul nu suporta ideea că micuța Carol – femeie în devenire – ar suferi din urma unui viol de-al lui Albert. Poate că era frumoasă și dezvoltată pentru vârsta ei, dar avea totuși doisprezece ani. Doisprezece era prea puțin. Doisprezece era interzis.

— Vei răci!

Încremeni, căci glasul părea că vine din cer chiar dacă purta amprenta fetei asupra lui. Își ridică privirea și, după cercetări rapide, descoperi intrusa; era cocoțată în în cel mai apropiat copac de lac. Era rumenă în obraj de parcă ar fi alergat toată ziua și purta o rochie al cărui tiv stătea să cadă și să dezvăluie gleznele proeminente. Nu că poziția de pe cracă era mai sigură pentru pudoarea ei. Și așa nervos, Caleb își strânse maxilarul și pumnii și o întrebă:

— De cât timp stai acolo?

— De suficient timp încât să știu cum arată fundul tău!

Chicoti, un sunet departe de a fi al unei femei cu care era obișnuit să se culce, dar departe și de al unei copile de doisprezece ani. Modul în care își curbă buzele în sus îl făcu pe bărbat să își blesteme propriile reacții ale trupului și să nu își dorească să iasă din apă.

— N-ar trebui să știi asta! N-ar trebui să fii aici! Dă-te jos din copacul ăla! Poate cazi și îți rupi gâtul.

Fata oftă, își țuguie buzele și se așeză într-o parte. Fundul îi era bine reliefat de creangă. De ce nu îi împletea nimeni părul în codițe? Îl avea lăsat liber pe umeri, prins doar cu o clemă pentru a nu-i veni pe față toată acea mare negricioasă.

Își sprijinise mâinile de-o parte și alta a coapselor și ridică brusc din umeri:

— Dacă tu zici...

Inițial, Caleb fu impresionat, căci Carol îl asculta. Avuseseră mereu o relație bună – în mare parte el o ignora, dar nu o credea genul de persoană care să execute ordinele. Și nici nu trebuia să își imagineze asta.

Carol avusese un plan bine pus la punct. Îl urmărise până în acest luminiș, așa cum o fată își dorește să fie peste tot pe unde umblă iubiul ei fictiv. Se urcase în copac în timp ce acesta se descotorosea de toate hainele și avusese timp să se holbeze la fundul lui palid, bine făcut, la șoldurile parcă sculptate și umerii lați. Carol fusese cu adevărat impresionată și dezamăgită în același timp.

Voia să îi vadă și pieptul, voia să vadă totul din el.

Pentru asta găsise un plan. Trebuia să îl facă să iasă din lac. Era riscant să își dea drumul din copac, dar nu avea de ales, pentru că acesta nu s-ar fi supus rugăminții ei de a se holba la nuditatea sa. Exista posibilitatea ca el să nu aibă timp să o prindă. Cu toate astea, încercă.