Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

XXV: Consecințe

            Cu o durere de cap îngrozitoare, Caleb reușise să se ridice de pe podeaua rece și să se familiarizeze cu ceea ce era în jurul lui. Își aminti că fusese cu Carol, petrecuseră o noapte plină de dragoste, îi spusese că o iubește. Apoi venise pumnul, un Sethopher furios și... Carol nu mai era.

Își duse mâinile la ochi, obosit. Își făcea prea puține griji pentru el, cât pentru Carol. Fratele său nu mai păruse nicio clipă Sethopher cel blând și iertător. În momentele în care gelozia îi traversase sufletul încrâncenat, păruse că își dorise să o ucidă pe Carol.

Se încruntă, căci pe podea putea să observe cochilia, acum spartă. Aceasta nu ar fi trebuit să dispară din buzunarul lui. Probabil că femeia o luase, iar Seth, obervând-o, o distrusese. Își masă tâmplele. Trecuse și prin mai rău. Fusese atât de aproape de moarte de fiecare dată; dar acum credea că se va stinge. Distanța dintre el și Carol îl măcina.

Cu toate astea, se îmbrăcă, își pansă rana și reuși să iasă din hotel prin spate. Avea îndatoriri pe care nu le putea neglija tocmai acum.

Să treacă prin toți oamenii aceia până la grajduri i se păru cel mai greu; se făcea că toți râdeau de el și îl acuzau de crimă. Sethopher însuși i-o spusese: era un ucigaș. Să audă asta de la unul care avea sângele său, ruda lui, fusese mai greu ca oricând.

Închise ochii, amintindu-și de chipul plâns al fetei. Nu își dorise niciun moment să îi pricinuiască vreun rău lui Carol, dar uite că, din cauza neglijenței sale, se întâmplase.

— Ia uite unde e domnul Black!, îl fluieră Fred, imediat ce acesta își făcu apariția în boxa lui Sefton. Și așa elegant... Unde vă duceți, domnule? La curse?

Caleb nu îi răspunse. Nici măcar nu putea să fie furios să gândească ceva despre Fred. Îl durea capul prea tare, iar sufletul întrecea orice durere prin care trecuse până acum. Noaptea aceea ar fi trebuit să fie lipsită de peripeții, de pericole, una plăcută.

— Te căuta lordul ăla cu nume de vacă, aseară. Bănuiesc că te-a găsit...

Fred se apropiase îndeajuns de el, încât să observe că avea o rană la cap. Își mijise ochii, fără să spună nimic.

— Sefton e pregătit pentru antrenament?

— M-am ocupat eu, stai liniștit, îi zise acesta. Acum, tare aș vrea să aud ce aveți voi doi de împărțit. Privindu-l pe sub ochi, Fred îl întrebă în șoaptă. Să fie oare o femeie?

Caleb se sprijini de pereții din lemn ai grajdului. Fred Ackels era o cauză pierdută. Dar dacă el făcuse toate astea, se ocupase de Sefton, însemna că se putea duce să se spele rapid și poate că avea o șansă de a o verifica pe Carol. Voia să știe dacă era bine.

— Mă retrag, dacă nu mai e nevoie de mine.

Fred dădu să protesteze. Atenția amândurora fu imediat atrasă de un cu totul alt zgomot, iar protestele rămaseră suspendate în aer. Doi bărbați îmbrăcați în uniformă intrau pe ușile grajdurilor, atrăgând atenția tuturor celor prezenți. Capetele se întoarseră după ei, iar mișcările fură inhibate, în timp ce aceștia se apropiau de Caleb. Bărbatul îngheță atunci când cei doi rămaseră, mari și înarmați, înaintea sa, fără a ști ce să mai facă. Fuga era de prisos. Nu l-ar fi ajutat, în starea în care se afla.

— Caleb Aeron?, întrebă unul dintre ei, total dezinteresat de mediul în care se aflau.

Fred, care pusese mâna pe Sefton – calul simțea mai bine decât orice om pericolul -, râse, neînțelegând, se apropie de bărbații în uniformă și le zise: