Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

XIII: La vânătoare de grăjdari

            Se uita la același duce care aproape că venise fugind imediat ce aflase grozăvia care i se petrecuse fiicei sale pe drum. Caleb nu mai intrase în cameră, bineînțeles, părându-i-se mult prea tentantă ființa de pe patul său. Cu toate acestea, tatăl ei remarcase faptul că fusese adăpostită într-o mizerie de cameră, ținând să precizeze asta destul de vocal în fața hangiței. Remarcase hainele și tot ce era vizibil la Carol, căci nu își dăduse seama niciun moment că îl sărutase pe cel care se îngrijise ca starea ei de sănătate să nu se deterioreze. Cel care acum îl privea de sub ascunzătoarea scărilor și îi făcea semn hangiței să îl tolereze.

Trebuia admirată grija unui tată pentru fiica sa, chiar dacă aceasta era nejustificat de grosolană în acest moment. Caleb oftă și se refugie înapoi în dormitorul său care avea neșansa de a mirosi acum atât de puternic a flori, a pielea lui Carol.

A doua zi, înainte de micul dejun, care se ținea în acea zi foarte devreme din cauza faptului că la ora două aveau să iasă la vânătoare alături de lordul Stirling, tatăl Leonorei, la rândul ei, Carol se găsea în bibliotecă alături de tatăl său. Îi știa rutina. Se trezea în jurul orei șase dimineața, bea prima cafea în timp ce mânca din covrigii umflați, special pregătiți pentru el de către bucătăreasă, singur, în bibliotecă, alături de ziarul de dimineață. Și acesta era adus proaspăt, aproape cald, de unul dintre băieții din casă.

La opt sau nouă se alătura celorlalți membrii care luau primul mic dejun, unde ciugulea din felurile de mâncare. Ducele avea mai multe mese pe zi, dar asta se datora faptului că era mai mare decât cei mai mulți bărbați englezi. Bine, dar Lucian nu era un englez pur. Carol își mușcă buzele, căci găsea în tatăl său o asemănare cu Caleb. Era ciudat că se îndrăgostise de un bărbat la fel de înalt și la fel de musculos ca părintele ei, cu un temperament vulcanic, poate cu o idee mai temerar decât acesta dintâi.

Azi de dimineață, Carol se trezise cu un scop atât de devreme. Voia să afle părerea unui expert – a unui bărbat care, aflase de curând, se lăsase destul de geu impresionat de frumoasa lui soție. Astfel, unica fiică a ducelui voia să afle cum să vâneze un grăjdar la fel de greu de înduplecat.

— Ai de gând să te holbezi la mine sau mă întrebi ce vrei verde-n față?, întrebă ducele în timp ce dădu pagina ziarului, intrigat mai degrabă de știrile de scandal.

— Ei bine, dacă ai adus asta în discuție, voiam să te întreb, tată...

Își opri fluxul vorbirii, motiv pentru care Lucian lăsă bucata de hârtie jos.

— Ce e, Carol?, întrebă cu mai multă blândețe. Văd că ceva te macină, draga tatei. E cumva vorba de înțelegerea noastră? Ai ceva să îmi comunici?

În adâncul său, Lucian spera că era vorba de un anunț. Aseară, după ce o culesese pe Carol din camera dizgrațioasă a hanului tuturor grăjdarilor, din patul unuia – nici nu voia să se gândească prea tare la asta – fusese nervos pe Seth pentru că o lăsase singură, neprotejată. Știa și el că fiica lui nu avea nevoie de vreo protecție, dar ar fi fost frumos ca un soț să stea lângă soția lui. Îl înduplecase însă Lilith, amintindu-i că nici el nu făcuse asta în tinerețile sale.

Trecuse o săptămână și încă niște zile în care spera că cei doi se apropiaseră suficient. Ducele voia să o vadă căsătorită, chiar dacă începea să se îndoiască de competențele viitorului său ginere.

Când trecuse pe lângă hangiță și o întrebase de fiica lui, îl zărise din profil pe grăjdarul în camera căruia și stătea fata. Era o namilă de bărbat, numai potrivit să aibă grijă de copila lui care avea abilitatea de a se băga în tot felul de belele. Se crispase totuși, căci observa peticul, hainele nu tocmai moderne și își dăduse seama că așa ceva nu era posibil. Fiica lui se va căsători cu un bărbat cu rang, nu unul care curăța după cai, indiferent de cât de promițător arăta huliganul.