XXIV:... dată

2K 266 187
                                    

Se simțea atât de bine să îl știe în spatele ei, jucându-se absentă cu degetele sale, în timp ce acesta lua câte o gură din paharul cu coniac. La câteva minute după a nu știu câta oară în care fuseseră împreună, Carol căscă leneșă. Nu voia ca asta să se termine, dar se temea că obosea, serile nedormite spunându-și în final cuvântul.

Voia să rămână trează oricât de mult putea. Se întoarse spre el și se așeză pe pieptul său, atingându-i obrazul.

- Nu ți-ai dat niciun moment peticul jos, îl dojeni.

- Nu vreau să fiu hidos, îi făcu acesta cu ochiul.

- Nu ești, îi șopti Carol și îndepărtă bucata de pânză. Nu pot să cred că nu ai murit de la așa o rană, Caleb.

- Dumnezeu nu m-a lăsat să mor, ba chiar de prea multe ori, râse el și luă o ultimă gură din alcool, lăsând paharul să cadă jos, lângă pat.

Zâmbind, femeia se ridică și sărută pleopa tumefiată. Chiar și așa, era cel mai frumos bărbat din câți întâlnise. Îi prinse trunchiul și îl lăsă să îi mângâie părul.

Amândoi erau îngrijorați.

Carol se temea de clipa în care ar fi trebuit să se despartă, din moment ce aceasta amenința să fie pentru totdeauna, în timp ce Caleb nu își dorea să o piardă. Înțelegerea fusese însă o înțelegere, iar fiecare trebuia să păstreze termenii, din moment ce era necesară păstrarea onoarei.

- În curând va trebui să te duc acasă, reflectă bărbatul, privind noaptea care se făcea încet, încet zi.

Lăsaseră geamul deschis, iar briza dimineții se strecura răcoroasă pe geam, atingând trupurile încinse.

- Atunci, oftă femeia și, ridicându-se în șezut, mai sărută-mă odată!, se întinse spre el, zâmbindu-i.

Inima ei însă nu mai zâmbea. Știa că în orice moment aveau să se despartă, mai ales după ce finalizau aceste clipe minunate. Caleb se întinse după protecție, având grijă să îi întâmpine excesul de energie cum se cuvinte. Nu putea să nu îi facă pe plac din moment ce era prima și ultima lor dată.

În decursul nopții nu se săturase nici măcar puțin de trupul ei, care dezvăluia cu fiecare sărut lacom un nou loc tainci, plin de frumusețe, ciudățenii și curiozități de-ale lui Carol. Ațipiseră atât cât să facă rost de noi puteri, având scopul precis de a consuma totul, din nou. O iubea și, știind că i-o zisese, se temea ca ea să nu fie incapabilă de a mai iubi și pe altcineva, după ce dragostea îi era împărtășită. Expiră în momentul în care se așeză peste masculinitatea lui, oferindu-i priveliștea frumoasă a spatelui și fundului său.

MIșcările femeii nu arătau nicidecum că, la începutul serii, fusese virgină, dar cu siguranță că disconfortul exista. Caleb o sărută pe umăr, mirosindu-i părul și plecându-și degetele între pliurile gingașe ale feminității sale, atingând-o. Dorea să îi ofere fiecare extaz. În seara asta Caleb știa că se simțise ca un bărbat împlinit. Să fie cu ea era diferit.

Dintr-un simțământ de posesie, își înfipse dinții în gâtul ei, lăsându-i încă o urmă. O zgâriase oricum cu barba întreaga noapte. Acum voia ca ea să se privească în oglindă și să își amintească de această noapte în care niciunul dintre ei nu se odihnise cu adevărat.

O prinse de mijloc și preluă conducerea. Cu ea era o continuă bătălie de dominație în care, pentru a ajunge la conducere, unul trebuia să capituleze. Carol acceptă această înfrângere, cât timp ieșea victorioasă în noua poziție. Îi prinse fesa și o sărută din nou și din nou pe umăr, pe spate, terminând cu un geamăt, aproape de urechea ei.

Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul IIIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum