Invidia lui Caleb - „Păcatul strămoșesc" Volumul III

XXVIII: Cine a aruncat ultima piatră

Nu pot să vă spun cât de rău îmi pare că vă părăsesc astfel. Totuși, este necesar. Eu sunt criminala care ar fi trebuit închisă în locul grăjdarului de după gratii, care probabil că acum îndură mânia justiției. Dacă citiți asta, tu, tată, mai ales, folosește-ți influența pentru a-l scăpa de lațul spânzurătorii. Este un bărbat nevinovat. Poartă-te cu grijă cu el, Excelența mea! E bărbatul pe care îl iubesc și despre care am scris atât de multe lucruri bune mai sus. El are inima mea...

Erau multe pasagele în care Carol îi pomenise numele, dar și porecla, pentru a-i face să înțeleagă asemănarea dintre alter egoul grăjdarului. Dar ea alesese să își încheie scrisoarea astfel, făcându-l pe Adam să își moduleze glasul, cuprins de emoție.

La fel de emoționat era și Caleb. Toate acele cuvinte îl făcuseră să realizeze că dragostea lui Carol pentru el era mai mult decât ar fi putut spera vreodată, tot ce avusese nevoie. Plecase, în fond, degeaba.

Recunoscuse totul de dragul său, invocând corectitudinea. Îi spusese să nu o facă, dar pentru el, Carol luase această hotărâre războinică. Pe lângă cele recunoscute din urmă cu zece ani, Carol subliniase și noaptea pe care o petrecuse cu Caleb, amintind că nu îi datora, prin aceasta, nimic lui Sethopher. De asemenea, își asuma întreaga vină și recunoștea cumportamentul ușuratic atâta timp cât tatăl, pe care îl pomenise de multe ori, nu înțelegea totul greșit, iar, dintr-un exces părintesc, ar fi pus mâna pe un pistol pentru a-i îndrepta onoarea. Carol spunea că nu exista vreo onaore de îndreptat când venea vorba de dragoste.

Așezat pe fotoliu, aproape de mama lui, Caleb își trecu mâinile peste chip. Ridicându-și privirea, întâlni ochii înlăcrimați ai celei care îi dăduse viață, iar un nod și mai proeminent i se instală în gât. În același timp, Lilith rămase năucită, iar ducele se prăbușise în celălalt fotoliu, fără cuvinte. Toți arătau distruși.

— Te-ai sacrificat..., începu Eva, care nu mai reuși să își țină în frâu lacrimile. Ai făcut-o pentru că Albert... Dumnezeule!

În spatele ei, Adam îi prinse umerii. Trebuia ca măcar el să se țină tare.

— Îmi cer iertare pentru că v-am mințit. Am sperat... Am sperat...

— Că vei putea ascunde fapta fratelui tău?, întrebă Lilith brusc. Fiica mea aproape că a fost violată de fratele tău. Privi chiar ea spre Adam care îi era frate. De fiul vostru! Nici nu am știut asta!

— Lilith..., încercă Lucian să o oprească, dar aceasta se ridică în picioare.

— Nu, Lucian! Să nu aud! Ai fost cu ea, atunci când noi am crezut că a fost cu Sethopher. Ai lăsat-o să plece! Ai fi părăsit-o fără milă dacă...

— Cred că e suficient, draga mea, îi șopti ducele.

Ei amândoi aveau o istorie asemănătoare, care o înfierbânta imediat pe Lilith. Și ea fusese o mireasă părăsită chiar de duce, se crezuse abandonată și empatiza cu Carol, cu atât mai mult cu cât era mama acesteia. Caleb nu o învinovățea, chiar necunoscând toate acestea.

— Înțeleg, mătușă. Înțeleg foarte bine... Dar crede-mă că nu mi-a fost deloc ușor!, privi mai apoi spre duce. Nu am ascuns fapta fratelui meu pentru josnicia acesteia. Îmi era silă de mine pentru că eram frate cu așa un bărbat! Că nu reușisem să o protejez! Am stat și m-am gândit mult că ea chiar putea să mă disprețuiască. Glasul lui Caleb tremura. Își umezi buzele și își lăsă capul în jos. Știu că ea îmi ia apărarea în scrisoare, dar pe cât de mult și-a dorit ea să fie cu mine, atât de mult mi-am dorit și eu asta. Ea... Ea este tot ce mi-am putut dori vreodată. Totul pe care am vrut să îl păstrez cu prețul libertății mele.