Wait! (Andy Biersack -FanFiction)

Capitolul 17.

Imi deschid incet ochii privind in golul ce ma inconjura si imi inducea un sentiment enorm de terifiant. Ochii dea bea imi stateau deschisi, lumina ce venea din becul ce statea atarnat de forma in tavan,  imi irita fara jena ochii. Aerul inchis si frigul ma inconjurau si radeau de mine si de modul in care am ajuns. Nu mai rezistam de mica uram spitalelw,  si se par pur sibsimplu terifiante. Totul este imbracat in alb si pe oriunde te.ai duce gasesti cate un aparat care bipaie si te streseaza din ce in ce mai mult, chinuindu-te constant. Perdelele de un alb murdar, acopereau singura fereastra din aceasta camera, indepartand lumina pura a soarelui de mine. Toata admosfera din jurul meu ma facea sa ma simt rece si parasita.

Imi ridic cu greu mainile spre privirea mea intetosata admirand bandajele ce.mi inconjurau taieturile si tineau sangele la locul lui in interiorul meu. Era asa de frustrant faptul ca am reusit sa mai deschid ochii, cu toate ca am pierdut destul de mult sange. Lucrul care nu.mi dadea pace, era durerea ce ar fi trebuit sa fie prezenta in corpul meu si sa ma roada incet si dureros, in loc de asta tot ce simteam era inima cum imi bate intr-un ritm aproape mort si gandurile ce stateau imprastiate prin cotloanele mintii mele.

Ma ridic incet de pe acest pat de tortura, lasandu.mi talpile sa se ciocneasca de podeau Rece, acoperita cu placi de gresie crapate in unele locuri. Parasesc patul,  deplasandu-ma tarsit pana la usa salonului in care eram internata. Imi asez incet mana pe clanta si privesc pe micutul geam al usii. Vedeam prin sticla murdara, asa de multi oameni disperati si tulburati, ce se lupta pentru a opri durerea din ei si a se trata de aceste boli ce cu totii stim ca nociodata nu vor disparea si ne vor bantui si in cele mai dulci vise. Apas incet pe clanta, deschizand usa si parasind acel salon subru. Inchid la lic usa si incep sa ma plimb, fara vreo tinta anume pe culoarele pline de doctori si de pacientii lor care le cer indurare si sa ii salveze. Insa totul este o porcarie. Lumea cRe stie caa o sa moara se zbate sa nu duca asta la bun sfarsit si totul din cauza ca inca au dorinte de implinit. Nu-i invinovatesc, fiecare e cu problemele lui, dar ar fi frumos daca s.ar gandu si la altii nu numai la ei, chiar daca sint cu un picior in groapa.

Capul incepea sa-mi bubuie ,vazand cata durere se poate strange intr-un singur loc.Oftez indreptandu-ma spre receptia spitalului ,ca sa pot pleca de aici si sa merg acasa unde e si mama. Nu stiu  cum se poate ,insa tn tot acest timp chiar mi-a fost dor de ea si de gura ei mare ,care nuneori pot sa jur ca nu o sa taca nici daca i-o cosi.Vedeam cum mai am putin spre receptie si spre singura cale prin care pot disparea din locul asta imbibat cu sperante moarte. Un singur lucru nu era logic, de fiecare data cand treceam pe langa ccineva sau intram accidental intr-o persoana ,aceasta se comporta de parca nici nu as fi acolo. Imi dau ochii peste cap , si-mi continui drumul,privind la toti oamenii ce-si asteptau rudele sau prietenii,rugandu-se sa scape cu viata din locul asta infect.Toti arata asa de obositi si de plansi ,incat pot spune ca mi se rupe inima cand vad speranta ce persista cu atata ardoare in ei si cum se agata de constiinta lor si de sufletele acestora nelasandu-i sa renunte la cea ce spera sa se intample,doar pentru binele persoanelor la care tin.

Inghit in sec incercand sa-mi potolesc lacrimile ce se strecurau pe sub ploapele mele.Privesc in fata spre imensele usi din sticla ,incepand sa alerg spre ele .Brusc cele doua usi se deschid automat lasand sa patrunda in interiorul spitalului persoana din spatele lor.Fac cativa pasi minusculi spre ele ,impietrind la vazul persoanei ce intra in spital,mergand alert spre un punct anume ,trecand prin magie prin mine ,neatingand-ma macar.Fac ochii mari simtind lacrimile ce nu mai au stare, cum imi evadeaza de sub poape si prelingandu-se pe obrajii mei.Ma prabusesc in genunchii in fata usilorr ,punandu-mi mainile la ochi si incepand sa zbier de durere. Nu stiu cum insa simteam cum mi si mie de ace mi-ar intepa inima ,apoi cum ies din ea lasand rauri de sange sa o paraseasca ,lasand-o mai pustie deca este.Nu pot sa inteleg,ce cauta el aici,dupa tot ce s-a intamplat,dupa cum m-am comportat cu el in acea seara ,dupa absolut totul raul pe care i l-am facut in aceste 6-7 luni de cand ne cunoastem, el mai are tupeul sa vina sa vada ce fac si daca sunt sau nu in viata.Mi-as dori ca acum sa fiu langa el si sa-l strang in brate ,cerandu-mi iertare de mi si mi de ori pentru ce i-am facut din acea zi de in care am intrat in studioul lui de inregistrari cu o nepasare imensa,insa atunci cand mi-a zambit am simtit ceva ce am incercat sa-l ascund insa se pare ca acel sentiment a reusit sa ma invinga.

Imi i-au mainile de la ochi ,privind surprinsa in jurul meu.Ma aflam pe podeaua salonului in care eram internata ,langa imensa usa.Ma tarsai in genunchi ,pana la persoana ce statea pe un scaun in dreptul patului.In toate aceste zile singura persoana care ma vizitat a fost Ashley,el a avut grija de mine sa fie bine si a sperat ca intr-o buna zi ma voi trezi din coma asta intr-un fel mai mult indusa.Insa astazi el a cedat nervos ,dand intr-o criza de plans si plecand acasa ,acum ca stau mai bine sa ma gandesc atunci cand a plecat vorbea la telefon,poate asta explica de ce el stie de mine si de tampeniile mele.Ma ridic incet in picioare privind spre imensul pat si  spre fata ce statea intinsa in el.

"Asta sunt eu?"intreb privind spre corpul meu ca statea conectat la niste aparate care ma ajutau sa traiesc si spre masca de oxigen ce-mi acoperea nasul si gura.

Socata ma asez langa trupul meu neinsufletit,privind spre branula ce ii era strecurata intr-o vena de la mana ,care era conectata la o perfuzie.Imi ridic privirea spre Andy care ma privea sau imi privea,corpul cu vinovatie.Imi ridic mana pentru a incerca sa-i mangai obrazul si a incerca sa-i sterg lacrimile insa degeaba ,mana imi trecea prin el .Ma simteam ca o stafie care pluteste intre viata si moarte ne stiind ce sa aleaga .Pe deoparte vroiam sa mor ca sa scap de rusinea care persista in mine si pe de alta vroiam sa traiesc ca sa pot sa-l privesc sincer pe Andy in ochii si sa-i spun ca eu chhiar simt ceva pentru el.

-Andy P.o.V-

O priveam pe Carter atat de vinovat ,incat imi doream sa fiu eu in locul ei si sa ma chinui,oricum faptul ca o vad unde a ajuns din cauza ca eu am incercat sa o oblig sa simta ce simt si eu pentru ea a fost un act josnic.Nu pot crede ce am reusit sa fac doar din cauza ca vroiam ceva ce stiam ca nu voi obtine,acum l-am inteles pe Ashley de ce nu vrea sa ma lase sa ma apropri prea mult de ea,stie ca eu in prezenta ei ,voi aduce numai suferinta atat ei cat si altora. De exemplu Juliet,nu mi-as putea inchipu cum ar fi viata mea fara ea,da la inceput nu eram sigur in privinta cu relatia noastra,poate pentru ca inca eram tanar,insa timpul a trecut si m-am maaturizat si am prin atat de mult drag de ea incat am inceput s-o iubesc neconditionat.Insa din acea zi cand am vazut-o cum intra in studio cu atat de putin interez si can i-am vazut amestecatura de culori din ochi,totul a disparut si in acel moment am stiut ca tre sa fac orice s-o obtin.Prosteste ,nu,uneori chiar ma intreb daca chiar mai sunt acel Andrew Dennis Biersack care am fost odata,insa acum sunt doar un simplu Andrew care se smiorcaie dupa o fata,cu toate ca stie ca ea nu simte la fel.

"Iarta-ma,e doar vina mea."zic vrand sa ma ridic de pe scaun si sa plec stiind ca daca ma vede cand se tezeste va iesi cu scandal.

"Ba nu nu este,eu am fost rea cu tine si ti-am oferit numai reprosuri in loc sa te strang in brate,tu trebuie sa ma ierti."Brusc acea voce identica cu a ei imi rasuna in cap oprindu-ma din dorinta din a vrea sa mai plec.Ma apropri incet de ea,inlaturandu-i cu gija masca de oxigen de pe fata,aparatul la care era conectata,incepand sa arata o linie dreapta continua si sa faca un bibait enervant.Imi apropri capul de ea ,privind-o in ochii prin ploapele ,ce-i ascundeau acea ciudata dar rara culoare ce o posedau ochii ei.Ma aplec incet de ea ,lipindu-mi incet buzele de ale ei repeendu-mi intruna in gand "Te rog treseste-te!"

*****

Heyy lume capitolul 17 ,yeyyyy.

Da stiu sunt un melc,nu ma omorat.

Da pana la urma postez.

Sper sa va placa ,da,da,da stiu prea multa drama si fictiune,insa hey asta mi-a trecut prin TARTACUTA.

Sper sa va placa.

Cine vrea dedicatie sa ceara.

Scuzati-mi greselile de scriere ,ci sau de exprimare.

-CrisKY