Black & Blue-Vol.1

Capitolul 5

Natalia

Mult mai târziu în aceeași zi în care starea mea de spirit a oscilat în direcții diametral opuse, de la izbucnirea în lacrimi la un râs mai mult decât sănătos, mă aflu în fața pacientului Enrique, cel care și-a dorit o ședință de urgență.

Ședința cu Black se încheiase în termeni concilianți, având în vedere că la început părea că mai are puțin si mă mânancă de vie.
Eram conștientă că niciodată nu își împărtășise trecutul tumultuos, considerând că aceasta ar fi o dovadă de slabiciune, mai ales că nu suportă sentimentul de milă pe care în mod eronat crede că îl va trezi, dacă și-ar mărturisi frustrările.

Sigur că nu puteam schimba toți demonii din gândirea lui în câteva ore de terapie însă speram ca la finalul lor, să își deschidă sufletul către oameni și de ce nu, să se încreadă în aceștia; chiar dacă practic nu aceasta îmi era misiunea în acest caz.

El nu venise de bună voie în cabinetul meu și știu că niciodată nu ar fi făcut-o dacă instanța nu l-ar fi obligat, însă pot să afirm că mă încăpățânez tare când îmi propun deslușirea interiorului unei persoane.
După ce el glumise în legătură cu mașina mea, conștientizând totodată că avea un simț al umorului adorabil care-i trăda de altfel istețimea, discuția noastră a revenit pe un făgaș normal, însă în continuare am evitat atingerea unor subiecte sensibile.

Un lucru mă contraria: de ce Black se supărase că eu îl expediasem când m-a gasit pe banca din fața cabinetului?
Avusese alte așteptări din partea mea?
Însă aceasta era o altă temă de gândire pentru mine, pentru nopțile în care somnul întârzia să apară, căci acum concentrarea mea cade pe Enrique:

— Ești agitat astăzi, îi spun sorbind o gură de apă.

Bate din degete și pe când se prinde de ticul lui nervos, se oprește, trecându-si degetele prin păr.
Enrique e un bărbat de treizeci de ani, potrivit de înălțime, un arhitect talentat, continuând afacerea din domeniul familiei.
Mama mea apelase la serviciile lor, când își amenajase sediul fundației sale.
Împreună cu fratele lui, continuase afacerea familiei, sub îndrumarea tatalui lor.

De câțiva ani, Enrique observase că relațiile pasagere avute cu diferite femei nu îi ofereau nici un sentiment.
La început încetase să mai iasă la întâlniri, izolându-se în muncă, până când acum câteva luni întâlnise un client și realizase că împlinirea atât în relația de iubire cât și sexuală, i-o aducea un bărbat.

Drumul însă nu era unul ușor pentru el, luptându-se cu părerile conservatoare din jurul lui și nesimțindu-se capabil în a-și asuma public relația;  fapt care îl deranja pe partenerul lui.

— Mi-a dat ultimatum.

Oftează.

— Mai exact care i-au fost cuvintele? Îl întreb.

— Să îl prezint familiei mele... ieșiri în public.Dar cum să fac asta, când familia mea nici măcar nu știe că sunt gay? Iisuse, frate-meu tot încearcă să mă cupleze cu..femei, continuă el vizibil chinuit.

— Ce i-ai răspuns?

— Să îmi mai dea timp..Nu a vrut să audă de așa ceva, zice că a așteptat suficient.

— Ai de gând să o faci până la urmă?

— Ce anume?

— Să le spui părinților?

— Normal, dar am nevoie de timp.

— Timp să ce?

— Să îi pregătesc..zice el și își trece mâna prin păr.