Black & Blue-Vol.1

Capitolul 13

Natalia

— Proastă alegere! spun oprind la culoarea roșie a semaforului.

Oftez exasperată.
Recunosc că uneori sunt încăpățânată la modul extrem însă nu mă așteptam ca tocmai astăzi să văd rezultatele defectului meu.

Nu, când trebuia să ajung la timp la această provocare matinală pe care chiar eu o lansasem.

La pachet cu încăpățânarea vine și incapacitatea de a accepta că uneori mai poți greși, că doar ești om, nu vreun zeu.
În această dimineață, deși mă trezisem încă de la șase pentru a avea timp să mă pregătesc, deși  tot ce am făcut a fost sa îmi pun echipamentul de sport si să îmi prind părul într-o coadă de cal.

Mi-am permis să beau o cafea în locul machiajului care nu își avea rost pentru această activitate, neluând în calcul că mașina mea intrase încă de ieri la reparație și astfel am fost nevoită să iau SUV-ul de lux al tatălui meu, cu tot felul de opțiuni electrice, făcându-mă o începătoare în ale condusului.

În nici un caz nu-mi doream să îi avariez mașina. Opresc în parcarea din apropierea lacului și îmi dau ochii peste cap când zăresc mașina lui Black.

Normal că trebuia să fie al naibii de punctual și eu întârziata de  zece minute.
Părea că devenise o regulă de-a noastră.
Din rucsacul meu sportiv îmi scot căștile pe care le potrivesc telefonului -nu pot să alerg fără muzică pe fundal.

Încep să-l caut cu privirea când ajung pe pista de alergare și îl regăsesc alergând. Îmi fac încălzirea până la sosirea lui și îmi sortez mai multe melodii.

Dimineața nu era deloc răcoroasă iar cerul era senin.Tata avea amenajată o sală de sport acasă, iar în fiecare seară alergam pe bandă, așa că n-ar trebui să am emoții cu privire la competiția de azi.

— Salut, zice el și privirea îi cade pe mine, când se oprește din alergat.

Încerc să schițez un zâmbet normal și de fațadă care să nu îmi trădeze admirația față de modul criminal în care arăta în pantalonii scurți, lejeri si tricoul negru, simplu.
Într-un mod cât se poate de bolnav, îi invidiam fizicul atletic și fără cusur și asta pentru că niciodată nu ma simțisem inferioară fizic în fața unui bărbat.

— Bună, Black.

— Ești gata?întreabă.

— Da, zic oarecum surprinsă ca n-a făcut nici o remarcă vizavi de întârzierea mea.

Pornesc prima melodia și încep alergarea.
Alergăm umăr la umăr, suficient cât să îi simt mirosul de săpun, mentă și cafea care îmi învăluie simțurile.
Picioarele noastre tropăiau peste frunzele uscate, căzute pe alee.

Deși zăream conturul cladirilor orașului în depărtare, zgomotele sale păreau la kilometrii distanță.
Soarele a răzbătut în sfârșit la finalul alergării noastre, când am încetinit la pas.

Un început de barbă îi acoperă maxilarul lui Black și m-am trezit studiindu-l.
Era atât de bărbat. Pariez că se putea bărbieri de două ori pe zi și la finalul serii tot avea obrazul aspru la atingere.
M-am ferit să îi întâlnesc ochii, dar el mi-a ignorat încercarea.

Mai târziu când am terminat cu alergarea, Black făcea exerciții, stând pe pământ, întinzându-și mâinile spre degetele de la picioare.

— Ce asculți acum?mă surprinde el .

— Steve Jablonsky, Infinite White.

— Nu o știu, spune.

Scot căștile, lăsând melodia să ruleze pe difuzor.