Capitolul 6

6.3K 400 99
                                    

Natalia

Mă declar, în mod oficial, fata antică si maturizată înainte de vreme, în vreme ce savurez un cocktail,
"sex on the bitch", fără alcool, la barul din Clubul Central, pe fundal o muzică a căror decibeli sunt clar peste limita legal admisă.

Okay, recunosc că inițial ideea m-a încântat; de fapt e mult spus încântat; mai degrabă m-a intrigat insistența lui Betty asupra prezenței mele în club din această sâmbătă.

Așadar, am bătut magazinele în căutarea unei rochii de club, sub amenințarea lui Betty să n-o fac de râs cu ținutele mele office, pe care, de altfel, la birou le găsește sexy.

Deși nu sar deloc tiparul folosit în materie de articole vestimentare din acest club exclusivist, ba multe tipe sunt mult mai ..îndrăznețe vestimentar ca și mine, eu totuși mă văd făcând-o.

De fapt, am sărit grav calul.
Nu îmi amintesc să fi purtat vreodată o rochie atât de strâmtă și atât de scurtă.
Mai vine la pachet un decolteu pe măsură, iar pe deasupra nu am nimic care să mă acopere, iar vina îi aparține în exclusivitate tot lui Betty, care în acest moment este rău dată peste cap de Matt- tipul de la semafor.

Partea proastă e că bunul lui prieten, pasager în acea mașină decapotabilă petrecută cu noi la semafor zilele trecute pe când Betty mi-a condus mașina, încearcă de câteva ore bune să mă cucerească.

Nu că acest bărbat, Danny pe numele lui, n-ar fi atrăgător, doar că nu avem nici un fel de chimie si clar nu sunt genul de femeie care să spună "hai că merge".

Orice încercare de-a mea de a mă simți bine dansând în voie, fusese întreruptă de Danny care efectiv își propusese să îmi ocupe spațiul și aerul.
Tot ce mi-am dorit fusese o seară distractivă în club, în care scopul principal era să dansez până aveam să uit de mine.

— Ce te-a făcut să alegi psihologia?

Interesantă întrebare dacă n-ar fi trebuit să țipi în urechea partenerului de discuții, ca să fii înțeles.
Plus că nu era chiar locul și momentul potrivit în care să-mi înșirui motivele care m-au făcut să aleg această profesie.

— Mi-a plăcut, răspund simplu.

— Tu chiar citești un om, dupa ședințele avute?

Nu mă pot abține și îmi dau ochii peste cap.

— Se poate spune și așa. Uite, cred că voi merge la toaletă.

De fapt, tânjeam dupa aer proaspăt, asta daca aș găsi cumva vreo terasă prin toată aglomerația asta infernală.

— Te însoțesc.

— Nuuu, mă descurc, spun cam repede.

— Sunt o grămadă de tipi răi pe aici, glumește el cu insistență.

Îi zâmbesc ușor crispat.

— Nu simt vreo amenințare, mergând până la toaletă, Danny. Rămâi să savurezi un cocktail, îi spun cât mai natural posibil.

O caut cu privirea pe Betty, regretând că am ales să vină cu mașina mea, căci altfel eram de mult plecată.

— Nu te mai obosi, se aude la bar vocea unui bărbat străin.

Atât eu cât și Danny ne întoarcem intrigați către el.

— Ce-ai spus? face Danny încruntat.

— Danny, cred că mai bine mergem, încerc eu împăciuitoare.

— Nu te vrea, omule.Nu ți-e clar?

Black & Blue-Vol.1Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum