Black & Blue-Vol.1

Capitolul 25

Black

M-am declarat întotdeauna un bărbat rațional, ce nu își pierde  cumpătul în momentele tensionate, acționând cu un spirit cumpătat, în timp ce îmi cântăresc cu minuțiozitate șansele, dar astăzi mi-aș scoate mâinile din gâtul procurorului de caz doar când și-ar da ultima răsuflare.

Nu numai că asist la casapirea mea la propriu, prin scoaterea în evidență a trecutului plin de umilințe, de care nemernicul acesta se folosea pentru a-mi pune în cârcă o crimă comisă cu intenție, dar mai trebuie să și asist la felul în care persoanele, care într-un mod conjunctural au trecut prin viața mea, sunt supuse la tot felul de speculații jignitoare.

Și la ce bun toate acestea? Clar nu mi-am pus speranța în instituțiile statului, care să mă absolve de orice vină și dacă ar fi după mine, nici nu m-aș afla în această sală de judecată.

Așa că stau cuminte în banca mea, în timp ce respect întocmai îndemnul biblic privind întoarcerea și celuilalt obraz, pe când procurorul pentru salariul tentant și renumele câștigat, mă dezbracă de secrete și mă pune în situații umilitoare; în fond fiul lui Viktor Stone nu merită drept la replică.

Nu știu de ce dau vina pe el, când știu că eu sunt singurul idiot, care nu și-a învățat lecția și a trebuit să încerce să facă un bine.
Da, știu, soarta cred că a râs zdravăn de mine, când mi-am pus în cap să îi ofer mamei o altă viață uitând esențialul:când dracu în viața asta i-a ieșit pasența lui Black?

Așa că, domnișoară psiholog și domnule antrenor, bine ați venit în iad.
Aceasta este normalitatea lui Black.
Însă ca să fiu sincer până la capăt i-am impus avocatului să nu încerce să mă victimeze pentru că dacă am urât vreodată ceva, aceea a fost mila altuia.

Cu riscul de a mă vedea înfundând pușcăria, nu aș suporta compătimirea juraților și privitul pe sub gene de parcă aș fi vrednic de mila lor, așa că mai degrabă să mă vadă ciudat și nebun.

Însă faptul că astăzi în sala de judecată se află bărbatul care a fost singurul martor în ziua în care eu mi-am luat adio de la vise și așteptări, mă răscolește cel mai tare și asta pentru că viața mea ar fi arătat cu totul altfel dacă continuam cu fotbalul.

La dracu, nici măcar nu era vorba că făceam performanță; simplă atingere a mingii îmi făcea inima să tresalte de bucurie și acum se presupunea că ar trebui să îmi plec capul în fața procurorului și să îi cer să îmi răsucească cuțitul în rană, în timp ce râde de visul meu de-o viață nerealizabil?

Nu pot afirma totuși că am savurat spectacolul prin care Natalia a fost pusă la zid cu tot felul de întrebări stânjenitoare și jignitoare, care arătau de fapt că acest procuror nu e un bărbat adevărat; dar o parte din mine a fost mulțumit că i s-a întâmplat toate acestea;poate așa se va resemna și nu va mai încerca să creadă că viața mea poate fi una normală.

Chiar dacă consider că a răspuns mai mult decât inteligent și clar a făcut o impresie bună în fața juraților, prin argumente inteligente și concret explicate, nu pot totuși să mă încred că viitorul meu sună bine.
Când intri în mocirlă nu ai cum să nu te murdărești, însă se pare că ea ar avea un contra-argument și la acest fapt.

Așa cum ea se lupta cu viața sterilă și bolul de cristal în care o crescuseră părinții ei și de care niciodată nu avea să scape, indiferent de realitatea din sufletul ei, așa și eu nu voi avea vreodată o viață normală.

Nici măcar nu îmi doream una și avea dreptate, izolarea socială era singura mea normalitate.
Dacă ar fi să îi mulțumesc vreodată lui Viktor ceva, acela ar fi că nu mi-a lăsat nici o urmă de speranța că eu voi fi bine.