Black & Blue-Vol.1

Capitolul 8

Natalia

Mi-am petrecut cea mai mare parte a zilei de duminică alergând pe malul lacului, încercând să iau niște aer, o distanță, un pic de limpezime în gândurile mele.

Chiar și așa, drumul de o oră până la casa părinților mei mi-a dat destul timp să mă gândesc la încâlceala de frustrări din mintea mea.

Mă simțeam aproape sigură că aș putea să mă descurc singură, dar după o dimineață de zgâit în tavan și de ieșit complet din minți, mi-am dat seama că aveam nevoie să mă confesez cuiva.

Dar mai mult decât atât eram îngrozită să rostesc cuvintele cu voce tare în fața cuiva.

Povara și apăsarea nopții trecute în care puțin mai rămăsese să mă culc cu Black, mi s-a întors zdrobitoare și înainte de a mă stăpâni, bărbia s-a pornit să-mi tremure.

Mi-era teamă că mă aflam în cea mai nesănătoasă relație profesională din istoria lumii moderne, fără nici un strop de putere.

După o jumătate de oră, două pahare de apă și o descărcare mai mult decât emoțională, priveam expresia perplexă a Annei, în separeul din restaurantul nostru preferat.

I-am spus totul, cu scena din club, condusul lui Drake acasă și culminând cu ruptul rochiei mele pe bancheta din spate a mașinii.

Când mi-am ridicat ochii să îi întâlnesc privirea, am tresărit ușor: pentru prima dată prietena mea Anna era surprinsă.

— Bun, dă-mi voie să mă asigur că am auzit bine.

Am dat din cap, așteptând să continue.

— Te culcai cu Black dacă nu apărea poliția.

M-am crispat ușor.

— Cam da, îngan.

Ea și-a ridicat mâinile, întrerupându-mă.

— Vorbim de același Black, adică pacientul tău.

Am oftat lung și am aprobat din cap.
Mi-am sprijinit capul pe brațe, pe masă.
Mi-am ridicat puțin ochii, auzindu-i chicotelile înfundate :

— Anna, nu e nimic de râs aici.

— Dă-mi voie să am altă părere. Vreau să spun, dintre toate persoanele pe care le cunosc, tu ești ultima pe care mi-aș fi imaginat-o vreodată sfârșind în această situație. Întotdeauna ai fost atât de serioasă, cu fiecare pas din viața ta bine organizat dinainte chiar.Bărbatul acesta trebuie să fie altceva.

— Problema e tocmai faptul că simt că nu am nici un control asupra mea când sunt cu el.

O urmăresc cu privirea cand îi vad rotițele învârtindu-i-se când cântarea în minte ce îi spuneam.

— Ce contează pentru tine?

— Slujba mea în primul rând, simțul valorii mele în ceea ce fac.

— Te poți simți bine în privința tuturor acestor lucruri și în același timp ți-o tragi cu el?

— Interacțiunile noastre sunt la serviciu, Anna.Nu există situație în care să fie vorba deopotrivă despre muncă și sex.

— Atunci trebuie să păstrezi distanța.

— Nu e așa simplu, eu..îmi este pacient.Nu e ca și când situațiile în care sunt singură cu el ar fi ușor de evitat.

— Și mâine începe o nouă zi de terapie.

O măsor din priviri, săgetând-o.

— Simți că îți încurcă terapia, adică nu mai poți gândi clar din cauza hormonilor?