Black DIAMOND

Capitolul 2

GLORIA

În momentul ăsta, aveam două opțiuni, să trec peste dezastruoasa mea încercare de a-mi convinge verișoara să stea cu bunica, în speranța mea de a asista la cursul obligatoriu de la facultate, sau să mă duc acasă, să mă sui în pat și să-mi trag pătura peste cap. Cât de mult mi-aș dori să mă las în voia celei de-a doua opțiuni, totuși n-ar fi fost în firea mea. Dacă fugi și ascunde-te mi-ar fi fost memento-ul, n-aș fi supraviețuit liceului..vieții în general. Și dacă aveam noroc, peste câțiva ani aveam să fac ceea ce obișnuiam să visez. Mă rog, succesul local pe care-l am în clubul exclusivist al orașului, sper să nu fie unul întâmplător, deși a început ca dansatoare profesionistă și a continuat cu recitalele de succes pe care le țin în weekenduri. Tot e un progres, nu? Efectul calmant pe care mi-l dăduse dansul, încetase când uralele publicului au devenit tot mai insistente. Am renunțat. Eu voiam să fac performanță prin voce, nu prin dansuri lascive pe scenele din cluburi, sau prin paturile bărbaților, care nu țineau cont de faptul că eram practic o copilă. Tocmai de aceea nu putusem să-mi adun puterile să-l mai fac vreodată.

— Fată, ce faci acolo, de ce stai pe podea?

Mi-am ridicat imediat capul și un surâs mi-a înflorit pe față, când am văzut zâmbetul larg, strălucitor, zugrăvit pe față de culoarea caramelului, frumoasă a lui Colton. Am aruncat o privire spre jeanșii scumpi ce-i purta, recunoscând croiala de firmă.

— E confortabil aici. Ar trebui să te așezi și tu.

— Ba bine că nu, nu vreau ca fundul meu delicat să fie pângărit stând pe podeaua asta.

Își proptește o coapsă de peretele de lângă mine și rânji.

— Stai puțin, de ce ești încă aici? N-ar trebui să ajungi la curs?

— Cum de ţi-ai amintit?

El face cu ochiul.

— Am o memorie de speriat pentru lucrurile care teoretic nu-mi sunt de folos.

Am râs.

— E bine de știut.

— Deci ai chiulit? Nu ești deloc o fată cuminte, Gloria.

— Hei, nu fi arogant.

— Și încă porți hanoracul ăsta îngrozitor, continuă el și trage de partea de jos a hainei mele de gri șters.

— Schimbă subiectul, te rog.

El mă ia de braț și mă ridică.

— Bine, dar într-o zi vom vorbi despre schimbarea ta completă. Sub atenta mea îndrumare.

Eu oftez.

— Poate.

L-am întâlnit pe Colt în ultimul an de liceu, la cursul de matematică și de-atunci prietenia noastră s-a tot dezvoltat. Este singurul meu prieten adevărat, în afară de bunica, pe care însă nu pot s-o împovărez cu problemele mele existențiale. Colt se întoarce spre mine și cu vârful degetelui, îmi atinge colțul ochiului.

— Trebuie să spun că îmi place cum îți vine cu tuș negru, îți scot în evidență ochii frumoși, continuă el.

— Mă bucur că îmi aprobi alegerea.

El se strâmbă și-și coboară privirea spre tricoul alb care trece de partea de sus a blugilor mei.

— Încerc doar să te încurajez, în plus nimeni nu te-ar recunoaște, scumpo. Porţi peruca majoritatea timpului acolo.

— Nu pot să risc, continui eu.

Înainte să riposteze, vocea stridentă a lui Jessie răsună pe hol.