Black DIAMOND

Capitolul 1

DIAMOND

Îmi trag tricoul pe mine, când o pereche de picioare lungi îmi distrage atenţia.

— Aveți vreo doleanță acum, la final de antrenament, domnule Stone? întreabă Jessie privindu-mă pe sub genele ei lungi şi false.

Oftez ușor, ascunzând dezamăgirea. Ridic lent capul, analizându-i picioarele lungi, linia curbată a șoldului, talia îngustă, unde bluza ei de mătase, formală e îndesată în fusta scurtă. Pieptul ei se ridică în timp ce o examinez, iar la gât i se vede pulsul luându-i-o razna.

— Ai vreo soluție pentru îmbunătățirea jocului? am tachinat-o eu.

— Mă concentrez cu mare dificultate în preajma ta. În plus, pare că nu ai nevoie de sfaturi.

Expiră adânc încă o dată.

— Serios? întreb, deși nu mă interesează răspunsul.

— Mmmm-hm, da și cred că e din cauză că, de fiecare dată când mă uit la tine, îmi pierd mințile.

Privirile ni se întâlnesc. Îi arunc un rânjet larg.
Ea îmi ia palmele și mi le duce pe sub bluza ei. Pleoapele i se închid în semn de dorință și capitulare. Coapsele i se încordează, când îmi simte atingerea degetelor.

Tot ce a început banal și văzut de o  mie de ori înainte, continuă uşor imprevizibil. Chiar dacă nu aveam un gen, care să țină mai mult de clasicele treizeci minute; dar indecența acestei scene, ideea            c-am putea fi prinși oricând și faptul că e ultima persoană pe care mi-aș dori-o ca parteneră, chiar și pentru o seară, fac totul mult mai excitant, decât              m-aş fi așteptat.

Mâna îi cade pe umerii mei și degetele ei se mișcă peste tricoul cu clasicul meu număr șapte, dedicat eroului meu în viață, Black Stone. Tatăl meu. Degetele mele mătură aproape magic marginea sânilor ei, iar sunete scurte și înăbușite umplu vestiarul chiar și dintr-atât, până când nu se mai aude nimic, în afară de respirația ei fierbinte.
Mă îndepărtez din fața spectacolului forţat, iar Jessie își netezește fusta șifonată, înainte să se lase în genunchi aproape instant.

— Rândul tău. Să te bucuri. Să te relaxezi.

Părul ei atinge talia boxerilor mei în timp ce se apropie. Chestia asta se poate termina în multe moduri şi întind mâna să evit aşa ceva.

— Oh, drace!

Atât eu cât și Jessie ne răsucim spre ușă. Prind o frântură de păr negru și un hanorac simplu gri. Jessie se ridică în picioare și se împiedică.

Reuşesc s-o prind. Îi tremură genunchii în timp ce o ajut să se așeze pe scaun.

— Cine era? Crezi că a văzut..?

Dacă a văzut-o în genunchi, bâjbâind cu șlițul pantalonilor mei?

— A văzut, da, i-am răspuns cu voce tare.

Confirmarea mea nu face decât s-o agite și mai tare. Își cuprinde fața în palme.

— O, Doamne, dacă mă vor da afară?

I-aș fi replicat că meseria cu jumătate de normă ca majoretă la club nu era chiar o carieră, dar, mă rog, nu vreau să-i frâng iluziile.

— Neah..n-o vor face.

Ea continuă înainte cu speranţă şi mă întreabă dacă am de gând să fac ceva în sensul acesta.

— Bine, o liniștesc eu. O voi rezolva.

N-am nicio obligație în acest sens, dar Jessie pare la două secunde de o cădere psihică.

— Și cât despre ceea ce nu am terminat.. continuă ea, privindu-mă lung.

— Nu se va întâmpla vreodată, i-o retez eu.

Intruziunea mi-a stricat dispoziția și-așa inexistentă. Mă rog, aproape. Îmi iau rucsacul și ies de la vestiar. Pe hol văd mulți din colegii de antrenament și mă întreb ce mai caută pe aici. Prin mulțime, o zăresc: fata cu părul lung, negru, inconfundabil, se deplasează cu dificultate prin mulțime, stânjenită de remarcile deocheate ale colegilor mei. Nu e cea mai inteligentă mişcare, dar mă îndrept spre ea.

— Hei, spun.

Fata se întoarce brusc, către mine. Ochii ei verzi și agitaţi îi întâlnesc pe ai mei, preţ de câteva secunde, înainte de a se răsuci și fugi de-a lungul holului. Sunt uşor intrigat de această reacție. O las să câștige un ușor avantaj, nu de-alta, dar nu vreau să atrag atenția asupra noastră, înainte de a fugi în urma ei. Cu antrenamente nenumărate în spate, o prind din urmă la ieșire.

O prind de umăr să mă asigur că nu dă cu capul de ceva, la cât de disperată pare să scape. Mă mut mai aproape. Ea face un pas în spate. Mă aplec când fruntea mea e lângă a ei la câțiva centimetri. Atât de aproape să-i simt aroma de piersică a gurii sale.
A fost oarecum distractivă ideea că aș putea fi prins, dar ca Jessie să-și piardă slujba, chiar şi cu jumătate de normă, într-o mică parte şi din vina mea, nu e.

— Ascultă, încep eu cu o voce joasă.

— Uite, îmi pare rău şi n-am văzut nimic.

Își ține mâna sus de parcă ar jura că spune adevărul în fața publicului jurat.

— Şi-atunci de ce îţi pare rău?

— Poate că am văzut ceva, dar nu e treaba mea, bine? aproape că se răţoie ea. Nu voi zice nimic.

Ea arată de parcă ar fi gata să se lupte. Îmi pompez seriozitate în voce și-i spun.

— Cum aș putea să te cred pe cuvânt?

Cuvintele funcționează, pentru că ea se panichează vizibil.

— Eu..nu o să zic nimic, pentru că nu e treaba mea oricum.

Brusc, mă simt prost. Ce fac aici, băgând în sperieți o fată?

— Și dacă cineva- administratorul clubului - întreabă despre asta? plusez tot cu gândul la cariera de doi lei a lui Jessie. Sau presa, gândindu-mă la mine.

Înclin capul ca și cum m-aș îndoi de ea.

— Nu aș spune nimic, pentru că Jessie e verișoara mea, Black Diamond, mârâie ea.

Nu mă surprinde că mă știe. Nu că mă dau mare, dar Diamond Stone- alias Black Diamond e fotbalistul numărul unul al lumii, cel puțin după ultimele gale de premiere.

— Și tu ești?

Înainte să-i aud răspunsul, o voce mă strigă  și-mi distrage atenția de la ea.

— Hei, Diamond, ce s-a întâmplat? mă întreabă portarul echipei.

— Nimic, îi răspund.

Când mă întorc din nou, ea a dispărut.