Capitolul 9

4.4K 323 129
                                    

Natalia

— Diamond!

Am coborât vijelios scările, în camera de zi și m-am oprit în fața lui. Mi-a sărit inima din piept când i-am văzut vânătaia din frunte.

— Mamă! a zis și eu l-am luat în brațe.

E înalt, mult mai înalt ca mine, poate la fel de înalt ca Black.

— Am fost îngrijorată, fiule!

— Îmi pare rău. Sunt în regulă acum.

— Ne bucurăm să te avem printre noi, se aude vocea lui Caitlin, urmată de cea a lui Ingrid.

— Și eu mă bucur să vă văd, și-mi pare rău că v-am stricat vacanța, le zice Diamond îmbrățișându-le.

Am scuturat din cap în fața imaginilor ce mă bântuise în ultimele ore, cu un Diamond încarcerat, cu ochii mei concentrați asupra lui.

Vedeam că și el pălise, dezgustul apărându-i în privire, alături de o îngrijorare frustrată.

— E în regulă, fiule, știi doar că ești..diamantul meu, i-am șoptit.

— Nu intenționam să te îngrijorez, zice el.

— Prea târziu, așa sunt mamele. Îngrijorarea e în fișa postului.

Apoi am realizat că nu era însoțit decât de șoferul lui.

— Tatăl tău și Drake? am îngânat.

— Drake e în discuții cu detectivii, pun dovezile cap la cap, îmi zice Diamond și Ingrid îl aprobă.

— Și Black? am zis. Trebuie să ajungă și președintele ligii..

După o clipă, Diamond zice fără menajament:

— E la club.

— Club? Nu înţeleg, am îngânat.

— Mda, tata cred că încearcă s-o convingă pe ospătărița clubului să-i spună adevărul despre înregistrarea video dispărută.

M-am încruntat și am privit spre Caitlin și Ingrid, care mă priveau cu înțelegere.

— Când se întoarce îți va explica, îmi zice Diamond, citindu-mi gândurile.

— Asta e de la sine înțeles, am murmurat.

— Nu cunoaște lumea de acolo, așa că.., începe Caitlin, încercând să mă calmeze.

— Și totuși va încerca să-i cunoască, am zic. Asta-i specialitatea lui, am adăugat și mi-am scos telefonul.

Dacă Black juca dur și eu o puteam face.

DIAMOND

În momentul în care tata intră pe ușa din față, președintele ligii își face apariția și el. După un scurtă strângere de mâini, tata propune:

— Să mergem în birou.

Ne îndreptăm toți trei în birou și după ce ne așezăm, Greg mă întreabă:

— Ești bine, tinere?

— Am avut zile mai bune, dar sunt bine.

— E bine.

— Greg, începe tata și deja știu că urmează un schimb dur de replici.

Așa a fost dintotdeauna Black Stone; nu negociază siguranța și meritele băieților lui. Nu, nu ne răsfață, doar ne știe potențialul, de care nimeni să nu se atingă. Așa că nu puteam avea un impresar mai bun.  Și bineînțeles, antrenor.

— Black, lasă-mă pe mine. Nu are rost să ne contrăm în discuții. Regulamentul spune că..

— Pe scurt, Greg, mârâie tată.

— Diamond va fi suspendat două luni și amendat cu două milioane de dolari.

— Pe dracu'! zice tata.

— Iar contractul i-a fost renegociat, continuă Greg, întinzându-ne câte un exemplar.

Îmi arunc privirea asupra lui și-l aud pe tata:

— În sfârșit, ne înțelegem rapid.

Cele două milioane ce reprezentau amenda mea se regăseau în noul contract. Nu mă pot bucura de această mini victorie, pentru că este, din toate punctele de vedere, o pierdere. Am nevoie de apă, mă simt deshidratat. Scot telefonul și scriu un mesaj. Ne vedem într-o oră. Şi cu Julie. Rămân în birou, deși discuțiile au fost neînsemnate și după ce Greg  s-a îndepărtat, tata m-a privit lung:

— Ești bine?

— Sigur, zic.

Continuă să mă privească, dar nu mă combate, deși nu mă crede. Apoi se uită prin living.

— Și Natalia pe unde e?

Începea show-ul, dar eu aveam să iau parte la altul.

***

Seara aceasta e mai rece și din depărtare simt miros de ploaie. Nimic nou la Londra. Totuși mă scufund  în piscină, iar apa rece îmi înțeapă pielea și îmi paralizează încheieturile. Continui să înot și oasele mi se deșteaptă. E mai ușor acum, când greutatea din stomac nu mă mai trage în jos. Aici îmi permit să nu mă mai gândesc la nimic. Pot lăsa apa să-mi înece rușinea și să le îndepărteze mirosul. Știu că nu am niciun motiv să mă simt prost; n-am făcut nimic neobișnuit. Fac ceea ce ar face orice bărbat de douăzeci și cinci ani, cu două dansatoare exotice la una din casele lui. Fac ceea ce am făcut și înainte..

Ne-am cuplat acum câțiva ani la sosirea mea în Europa și am păstrat legătura. Când a venit timpul să caut persoane de încredere în pat, am știut că mă pot baza pe ele. Și din când în când, revenim la vechile obiceiuri: ele pe mine, eu pe ele. Nu înțeleg ce e așa uimitor. Da, mă culc cu stripteuze. Mare scofală, ce ar trebui să facem? Să jucăm poker?

Vedeți voi, cel mai bun lucru la Julie și Laura este că dragostea nu s-a amestecat niciodată cu plăcerea. Ele își fac treaba, apoi mai târziu, bem ceva și la final pleacă regulate și bine plătite pentru serviciile oferite. Au venit la ușa casei folosită pentru astfel de plăceri, cu o sticlă de șampanie în mâini și cu sclipiri răutăcioase în priviri.

— Pari încordat, mi-a zis Julie.

M-am dezbrăcat de tricou și a început să-mi maseze umerii. Laura a desfăcut șampania, fără să verse vreo picătură.

— Da, și eu am observat asta, zice ea. Nu mai ești la fel de prezent, a adăugat ea.

— Frustrat, a complet Laura.

Julie a revenit lângă noi cu paharele de șampanie. Am terminat-o pe a mea din două înghițituri.

— Lăsați vorba și dezbrăcați-vă.

Nu a fost nevoie de preludiu. Nici nu a fost nevoie de vreun dans ca să mă excite. Acolo, în mijlocul livingului, am aplecat-o pe Laura peste canapea și am luat-o pe la spate, iar pe Julie am penetrat-o cu degetele.

Laura a terminat imediat, cu numai o mângâiere intimă, în timp ce mă împingeam adânc în ea, a explodat sub mine în câteva minute. Julie a vrut să ne jucăm. Mi s-a urcat în poală, pe scula mea alunecoasă, îmbrăcată în latex și a gemut zgomotos în timp ce mă înghițea. S-a mișcat și apoi mi-a țipat numele atât de tare, încât a trebuit să-i astup gura.

Când țipetele i s-au transformat în scâncete, a descălecat și mi-a scos prezervativul. Apoi ea și Laura m-au supt pe rând, până am terminat.
Și asta a fost tot.  Doar sex, intens și cuprinzător. Fără discuţii, fără planuri. Apoi au dispărut. Iar acum.. sunt contrariat. De parcă i-aș fi fost infidel sau necredincios cuiva. Dar cui? Mie? Rahat.

De fapt eu sunt foarte mulțumit de mine. Și fizic mă simt de o mie de ori mai bine. Cu toate astea, ceva din mine regretă profund. Simt cum mă cuprinde singurătatea și ceva mă apasă în piept. Şi totuşi nu capitulez în fața gândurilor. Nu le permit să mă înfrângă.

Black DIAMONDUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum