Capitolul 18

4.6K 332 64
                                    


GLORIA

Restaurantul în care ne aflăm pare rupt din altă lume. Lumea lui Diamond. O lume fermecată și magică, presărată cu candelabre impresionante, ce scaldă restaurantul într-o mare de lumini strălucitoare. Mă simt ca într-o poveste, iar Diamond mă privește iscoditor în timp ce mâncăm, stârnindu-mi fiori din cap până-n picioare.

— Spune-mi câte ceva de familia ta! rupe el tăcerea.

— Mama m-a adus pe lume de tânără, când  s-a și căsătorit cu tata și au murit pe când aveam treisprezece ani, la scurt timp unul față de celălalt. Am o soră mai mică, cum ți-am zis, Steph și locuiesc cu bunica. Cam asta e tot, nu prea am ce să spun.

Mă privește cu ochii scrutători, convins că dincolo de cuvintele mele, se ascunde o poveste nespusă.

— Îmi pare rău pentru părinții tăi. Probabil le simți lipsa.

Amintirea nopții în care mama a pierit în urma anevrismului cerebral, cu care se lupta de ceva vreme, mi se strecoară în minte, dar încerc s-o alung.

— Da, mi-e dor, dar bunica ne-a fost aproape și ..am fost fericite și cu ea.

Mă opresc.

— Și unchiul tău? întreabă, ajungând unde nu-mi doream.

— Nu locuim împreună. O are pe Jessie și înroșesc, amintindu-mi de momentul în care ne-am întâlnit pentru prima oară.

Izbucnește și el în râs și savurez din plin momentul, căci este pentru prima oară când îl aud râzând în felul acesta- liber și nestăpânit. Apoi ieșim, zâmbitori din restaurant, eu mai mult decât ușurată că nu a insistat cu subiectul meu tabu și blițul unui aparat de fotografiat mă orbește.

— Diamond! strigă un bărbat, făcând o fotografie.

El reacționează imediat și îmi deschide portiera mașinii, să mă protejeze de asaltul fotografilor.

— Diamond! strigă o femeie de această dată. Cine e iubita ta?

Fotografii își continuă rafala de fotografii și eu îmi protejez fața cu mâna. Se urcă și el la volan, fără a le răspunde și demarează în trombă. Blițul aparatelor de fotografiat continuă, până ne pierdem în trafic.

Într-un final, ajungem într-un loc necunoscut, departe de lume, paparazzi.. Atmosfera relaxată de la mall și de la restaurant e doar o amintire. Pare încordat, rigid.

— E-n ordine, am zis.

— Îmi pare rău, trebuie să fiu mai precaut când suntem împreună.

— Diamond, ți-am mai spus că nu ești dator să mă protejezi.

— Ba da, sunt. Sunt, întărește el privindu-mă. Viața ți se va schimba în preajma mea.

— O luăm de la capăt, am zis văzându-i îndârjirea din privire.

— Nu, n-o luăm de la capăt, Gloria, dar nici nu vreau să fii hărţuită.

— Putem să încheiem discuția asta? întreb. Vrei să trecem pe la tine până se liniștesc apele?

Nu-mi răspunde imediat.

— Nu pot să te duc acasă la mine, îmi spune. Nu sunt sigur că mă pot controla.

— Cum adică? am zis.

— Felul în care arăți astăzi. Nu am încredere în mine în preajma ta.

Inima îmi tresaltă în piept. Sângele îmi zvâcnește de senzația ce pare că imploră după mai mult. Simt că am devenit mult mai îndrăzneață și  nu-mi mai este teamă să-l ating. Totul pare să vină în mod natural. Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea să cad vreodată pradă unei pasiuni atât de copleșitoare.

Black DIAMONDUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum