Black DIAMOND

Capitolul 7

DIAMOND

— Ce legătură aveai cu domnișoara Gloria Solis?

— Este iubita ta sau a lui Jonathan?

— Care e primul dintre voi care a lovit?

Am văzut suficiente emisiuni cu temă polițistă pe Discovery, ca să știu că trebuie să-ți ții gura în fața anchetatorilor, cel puțin până după sosirea avocatului. Încă nu pot procesa chestia asta, iar imaginea cu mâinile încătușate mă ucide.

Nu atât pentru mine, cât pentru mama, care trebuie să-și vadă fiul atunci când e luat și așezat pe bancheta din spatele unei mașini de poliție. Simt în stomac, în egală măsură, rușine și furie. Fața tatei va fi cu siguranță plină de furie, dar mai ales cuprinsă de acel sentiment pe care-l urăsc: dezamăgire.
Nu-mi pot aminti dacă vreodată l-am dezamăgit, dar îmi pasă. Îmi pasă al dracului de mult.
Pe sub masă, pumnii  încep să mi se încleșteze.
Îmi forțez degetele să se relaxeze. E ultimul loc în care ar trebui să mă pierd cu firea.

— Diamond, spune detectivul Ella, cu o voce blândă, nu te putem ajuta dacă nu cooperezi. Iar noi vrem să te ajutăm.

Ridic o sprânceană. Serios? Presupun că ei consideră că sunt destul de fraier să le răspund, fără ca avocatul meu să fie prezent.

— Avocatul trebuie să ajungă, așa că trebuie să așteptați până ajunge, ca să mă luați la întrebări, le zic.

— Putem să-ți punem întrebări, continuă ea și se apleacă spre mine. Știi, am un fiu, fan înrăit al tău și..

— Pentru un autograf, aș scăpa de acuzații? am mormăit sec.

În încăpere se așterne liniștea.

— Mă gândeam eu, zic. Am să aștept până ajunge Griff, dar vă mulțumesc pentru aceste informații.

Cei trei detectivi părăsesc încăperea, fără să mai scoată vreun cuvânt.

Diamond-1.

Poliția-0.

Și totuși nu mă simt victorios. Deloc. Ăsta nu sunt eu, cel care a fost adus cu cătușe la mâini. Până în momentul în care ușa se deschide din nou larg, simt că turbez de neputință.

— Unde e tata? îl întreb pe avocatul care-mi zâmbește stingher.

— Ajunge într-o oră, sau cam așa ceva.

Se îndreaptă spre mine, pune servieta pe masă și-i desface încuietorile de aur.

— Voi face ca totul să se termine repede, îmi promite el, dar mai întâi vreau să știu exact cu ce am de-a face. Din ce am scos de la anchetatori, se pare că clubul deține o cameră video în parcare, dar imaginile au dispărut și ar fi bine să rămână așa, deși nu cred că e la voia întâmplării. De asemenea, momentan e bine că și Jonathan Swift își rezervă dreptul la tăcere și asta că știe că repercursiunile în carieră sunt mult mai drastice ca ale tale.

Își scoate un carnețel galben și un stilou din aur cu cerneală.  Se așază pe scaunul din fața mea.

— Tot ce vorbim rămâne între noi, îmi aminteşte.

Aprob din cap.

— Vreau să-mi spui totul de la bun început. Spune-mi despre tine și Gloria Solis. Niciun detaliu nu e prea nesemnificativ. Trebuie să știu totul, mai ales că ea deține cheia în acest incident.

— Nu o cunosc personal, dar am intervenit pentru că Jonathan se purta ca un dobitoc cu ea.

— Și pentru asta, crezi că era necesar să recurgi la asemenea scandal?