RAPITORUL MEU

Dor

Perspectiva Nora:

Mă simt ciudat în brațele lui ,deși dimineața a venit pe nepregătite și el mi-a spus să dorm ,nu prea am putut, dar nici nu am dat semne că sunt trează ,deoarece glasul lui Ryan ,deși e iubutul meu e sumbru și mă cam înspăimântă. Nu îmi vine nici acum să cred că eu chiar am un iubit, visurile mele nu erau deloc în felul ăsta. Mă gândeam să urmez o facultate ,să mă distrez până pic jos fără nici un anturaj, până când voi avea vro 40 de ani. Însă anturajul m-a prins mai devreme se pare și eu nici nu știu cum m-am întâlnit cu Ryan. Deși e iubitul meu așa cum susține ,practic nu îmi amintesc de el deloc, iar simțul îmi spune că nu o să mă pot comporta ca o iubită ,deoarece eu nu am mai avut un iubit și acum că am pierdut noțiunea timpului petrecut cu el îmi este și mai greu să îl cunosc atât din apropiere cât și din depărtare. Nu prea îmi vine a crede că eu am ales așa un tip rece și sumbru care să îmi fie iubit. În fine, am ales cu inima poate.
Ryan se mișcă și dintr-o dată ,ochii lui mă privesc.
Ryan: Nora, de când te-ai trezit? Spune el cu o voce groasă și răvășită. Se pare că încă este obosit ,iar cearcănele de la ochii nu i-au dispărut chiar dacă a dormit mai mult decât mine.
Nora: Nu de mult. Îl mint eu pentru că nu am dormit mai deloc ,dar nu vreau să îmi supăr iubitul, sincer nu îmi place când e furios. Mă înspăimântă gândul că începe iar cu morala aia de tip dur, ca aseară ,când încerca să mă adoarmă în brațele lui puternice.
Ryan: Am uitat să iți spun... Bună dimineața, iubito!
Nora: Bună dimineața!
Ryan: Nu ai de gând să mă strigi ca de obicei?
Nora: Scuze, nu mai știu ,chiar nu îmi mai amintesc nimic.
Ryan: Îți vei aminti însa pană atunci ,hai să ne purtăm cât de cât normal ,nu vrei?
Nora: Ba da.
Ryan: Așa te vreau !
Nora: Și acum, ce vom face?
Ryan: Vom lua micul dejun în grădină. Am amenajat de aseară și pus la punct că astăzi vei lua micul dejun așa cum făceam de obicei în gradina casei.
Nora: Sună frumos!
Ryan: Este ,draga mea ! Ai să vezi poate îți vei aminti ceva !
Nora: Sper.
Ryan: Hai îmbrăcate și pregătește-te! Te simți mai bine, nu?
Nora: Cred că da.
Ryan: Bun.
Nora : Și dulapul ,unde este?
Ryan: Deschide ușa din stanga și e o camera plină de haine pentru tine.
Nora: Wow, nu îmi amintesc nici de acest lucru, nu prea îmi vine a crede că am o cameră de haine.
Ryan: Obișnuiește-te dragă, doar ești a mea și știi și tu iubita mea nu poate avea orice condiți de trai ,ea trebuie să aibă cele mai bune condiți !
Nora: Mă duc să mă îmbrac, revin!
Ryan: Vrei să vin să te ajut?
Mă roșesc toată la auzul cuvintelelor lui , oare de obicei mă îmbrăcăm împreună cu el? Mă miră că nu am înnebunit în acest timp, deși Ryan e dur nu înseamnă că nu e un bărbat frumos, corpul lui e antrenat la sala cred că are și un regim pentru acest corp musculos. E frumos și mă miră că nu a găsit altă fata pentru că eu nu sunt chiar așa perfectă. Vocea lui Ryan mă scoate din gânduri și îmi îndrept privirea spre el care se ridicase din pat și venise spre mine.
Nora: Ryan...
Ryan: Da ,iubito?
Nora: Aș dori să mă schimb singură, îmi pare rău ,dragul meu ,dar încă memoria nu e la locul ei și mă simt ciudat....
Ryan: Stai calmă, te înțeleg !
Și intra pe ușă din drepta unde se pare că este o altă camera dulap ,însă de data asta este plină de haine bărbătești. E dulapul lui.
Mă duc înspre dulapul meu, deschid ușa și mă las orbită de atâtea lucruri frumoase care nu îmi vine a crede că toate sunt ale mele.. E un miracol!
Mă îmbrac cu o rochie albastră din datelă și cu niște sandale negre cu pietricele albastre sclipitoare.
Mă uit în oglindă și îmi las părul pe spate apoi îl ondulez puțin și nu îmi vine a crede cât de bine îmi stă.
Ies din dulap însă observ ca Ryan încă nu e gata.
Oare mereu îi ia așa mult să se îmbrace? Îmi aduce aminte de mama ,ea statea mult până se dichisea în fața oglinzi să îl impresioneze pe tata. Trebuie să vorbesc cu mama în ziua de azi, nici nu a venit să mă vadă. Oare de ce? Deși mă certam cu ea uneori își facea griji pentru mine, m-a lăsat aici cu Ryan și nici nu s-a interesat dacă fica ei e bine? Oare nu știe? O lacrimă mi se prelinge pe față și deodată Ryan iese din dulap. Se uită la mine speriat nu înțeleg de ce și vine spre mine rapid.
Ryan: Nora, dragă, plângi? Ce s-a întâmplat? Te doare ceva?
Recunosc că piciorul bandajat mă doare dar sufletul meu e rănit ,deoarece mama și tata nu s-au interesat și nici nu m-au sunat.
Nora: Sunt bine !
Ryan: Nora nu ești ,se vede după tine.
Nora: Să o lăsăm așa !
Ryan: Nu lăsăm nimic! Spune-mi!
Dau să plec, dar mă prinde de braț și mă trage spre el.
Nora : Mă doare ,Ryan!
Ryan: Spune-mi!
Nora: Nu mă simt bine !
Ryan: De ce? Ce s-a întâmplat?
Lacrimile încep să fie din ce în ce mai multe din cauza dureri din sufletul meu, dar și din cauza dureri de picior și acum bratul care Ryan îl ține strâns rău.
Nora: Ryan, dă-mi drumul, mă rănești!
Ryan: Scuze! Și își retrage mâna.
Mă așez în brațele lui pe fotoliu, unde s-a așezat.
Nora: Ryan, mama și tata... De ce nu m-au vizitat?
Ryan se uită în gol de parcă nu ar știi ce să spună.
Ryan: V-ați certat!
Nora: Ce ceartă e asta? De nici nu mai vor să mă vadă? Așa de rău e?
Ryan: Ei nu credeau în iubirea noastră..
Nora: Dar, mie dor de ei!
Ryan: Calmează-te ,dragă!
Nora: Îmi e greu. Chiar atât de distanți eram?
Ryan: Da... Îmi pare rău...
Mă uit la el și plâng, chiar mie dor de familia mea și Ryan nu știu cum îmi v-a lua gândul de la ei pentru că nu am atracție deloc asupra lui în momentul de față.