Lady Johanna

Capitolul II (partea I)

Highlands, Nordul Scoţiei, 1207

Era limpede că baronul caută moartea și laird-ul avea de gând să-l ajute. MacBain auzise în urmă cu patru zile că baronul Nicholas Sanders se îndrepta spre dealurile înzăpezite ale ținutului Maclaurin. Îl cunoștea bine pe englez. De fapt, acesta chiar luptase alături de ei în bătălia înverșunată împotriva ticăloșilor care se făcuseră stăpâni pe pământurile Maclaurin.

După terminarea luptei, MacBain devenise laird al ambelor clanuri MacBain şi Maclaurin; ca nou conducător luase hotărârea de a-i permite lui Nicholas să rămână la el până ce îşi va reveni după rănile serioase primite.

MacBain socotea că fusese foarte binevoitor, chiar milostiv, fir-ar să fie, dar din motive întemeiate. Nu prea-i convenea, dar trebuia să admită că englezul îi salvase viața în timpul luptei. MacBain era un om mândru. Îi era foarte greu, aproape imposibil să-i mulțumească, dar îi îngăduise lui Nicholas să rămână pentru a-i fi îngrijite rănile, ca semn de recunoștință pentru faptul că-l salvase atunci când o sabie căutase să-l lovească în spate. Și, deoarece nu aveau pe nimeni care să se priceapă la îngrijirea bolnavilor, MacBain curățase și legase cu mâna lui rănile englezului. Și îngăduință lui nu se oprise aici, deși în sinea lui considera că-și plătise datoria. Totuși, merse până acolo încât, atunci când Nicholas se simți în sfârșit în stare să călătorească, îi îngăduise să-și păstreze calul strașnic pe care-l avea; ba îi dădu unui din pledurile lui pentru a fi astfel ocrotit la întoarcerea în Anglia, căci știa că nici un clan n-ar îndrăzni să se atingă de un MacBain. Pledul îl proteja astfel mai mult decât o platoșă de oțel.

Da fusese milostiv şi acum englezul voia să profite de bunătatea lui. Să-l ia dracu', acum chiar că trebuia să-l ucidă. Un gând plăcut îi redase buna dispoziţie; de data asta va păstra calul lui Nicholas.

– Întinde unui englez un deget, MacBain, și-ți va cere toată mâna, zise batjocoritor Calum, mâna dreaptă a laird-ului, un războinic cu umeri largi și părul blond, care avea sub comanda sa toții luptătorii din clanul MacBain. Zâmbise ironic rostind vorbele acelea dar, după lucirea ochilor arăta că de fapt îl amuza venirea englezului.

– Vrei să-l ucizi?

MacBain se gândi o clipă înainte de a răspunde:

– Poate. Se silise să pară indiferent.

– E curajos englezul că se-ntoarce, râse Calum.

– Prost, nu curajos, îi răspunse MacBain.

Keith, cel mai în vârstă dintre luptătorii Maclaurin, intră ţanţoş vestind venirea englezului.

– Să-l aduc înăuntru? întrebă Calum.

– Înăuntru? pufni Keith. Suntem mai degrabă afară decât înăuntru, Calum. Acoperişul a ars şi numai trei pereţi mai sunt în picioare. Aş zice că suntem deja afară.

– Englezii au făcut asta, îi mai spuse Calum laird-ului. Nicholas...

– A venit aici să lupte împotriva nelegiuiţilor, alături de clanul Maclaurin, îi tăie vorba MacBain. Nicholas n-are nimic de-a face cu prăpădul de aici.