Lady Johanna

Capitolul IV (partea I)

Se căsătoriră în după-amiaza următoare. MacBain se învoise să mai aștepte până atunci pentru ca părintele MacKechnie să aibă timp să pregătească totul pentru ceremonie. Dar acesta era singurul punct asupra căruia era dispus să cedeze. Johanna voise să se întoarcă în tabără pentru a-și petrece noaptea în cortul ei, alături de Nicholas, de preot și de oamenii care-i erau credincioși, dar laird-ul nici nu vru s-audă. Îi porunci să doarmă într-una din căsuțele de pe coama dealului, ce fusese reclădită de curând. Căsuța avea o singură cameră, destul de mică, o singură fereastră și un cămin de piatră.

Johanna nu-l mai văzu pe laird şi nici pe fratele ei până la ceremonie. MacBain pusese doi străjeri în faţa uşii ei, dar Johanna nu îndrăzni să-l întrebe dacă cei doi oameni erau aşezaţi acolo pentru a o păzi sau pentru a o împiedică să plece.

Nu reuşi aproape deloc să doarmă. Nu, nu, era o femeie puternică. Va reuşi să înfrunte toate furtunile ce se vor abate asupra ei; nu se va înfricoşa şi nu se va mai lăsa tulburată de astfel de gânduri nevrednice despre ea. La naiba, doar şi ea însemna ceva pe lumea asta... nu?

Johanna crezuse că încrederea în forța ei era aproape pe terminate.

Dar acum liniştea ei trebuia să ia sfârşit. Era silită să se mărite din nou şi ştia că-l va dezamăgi pe laird. Oare ce va face el atunci? Va încerca s-o umilească şi s-o facă să simtă că n-are nici un folos pe lumea asta?

Nu, nu putea îngădui ca așa ceva să se mai întâmple. Atacurile lui Raulf fuseseră atât de viclean ascunse, iar ea era doar o copilă atât de naivă, încât nu-și dăduse seama de ceea ce se întâmplă decât când era deja prea târziu. Acel atac neîndurător, sufocant, asupra personalității ei aproape că o secase de viață. Și când încercase să se opună începuseră bătăile.

Johanna se sili să nu-şi mai aducă aminte şi adormi rugându-se să se întâmple un miracol.

Nicholas veni s-o ia pe la amiază. Îi privi chipul palid şi clătină din cap.

- N-ai nici un pic de încredere în judecata fratelui tău? Ţi-am spus că MacBain e un om de onoare şi n-ai de ce să te temi de el.

Johanna se apropie de fratele ei şi îşi puse mâna pe braţul lui.

- Am încredere în judecata ta, îi şopti.

Dar vocea îi era lipsită de convingere. Totuşi Nicholas nu se simţi jignit, căci îi înţelegea teama. Îl cuprinse mânia amintindu-şi de chipul ei bătut, de halul în care o găsise când se oprise să-i facă o vizită şi Raulf n-avusese destul timp s-o ascundă.

- Nu te mai încrunta aşa, Nicholas, te tog. Încerc să-mi stăpânesc teama şi sunt sigură că totul va fi bine.

Nicholas zâmbi. Nu-i venea să creadă că acum ea era cea care încerca să-l linişteacă.

- Da, totul va fi bine. Uite, dacă priveşti în jurul tău ai să-ţi dai seama ce fel de om e viitorul tău soţ. Unde-ai dormit aseară?

- Ştiu foarte bine unde-am dormit.

- Era o căsuţă de curând ridicată, nu-i aşa? Nu-i dădu răgaz să răspundă. Şi mai văd încă trei acolo, tot de curând ridicate. Lemnul nici nu s-a uscat încă.

- Ce tot încerci să-mi spui?

- Un egoist s-ar gândi mai întâi să-i fie lui bine, nu-i aşa?

- Da.

- Vezi vreun castel nou pe aici?

- Nu.