Capitolul IX (partea a-II-a)

2.1K 119 2
                                    

– O să mă laşi să-mi vizitez mama? Părea uluită.

– O să te duc chiar eu s-o vezi. Dar numai o dată pe an. Să nu te aştepţi s-o vezi la fel ca atunci când erai măritată cu englezul.

– Dar nu i-am văzut niciodată pe ai mei câtă vreme am fost măritată cu Raulf.

Era rândul lui s-o privească uimit.

– Soţul tău nu-ţi îngăduia să-ţi vizitezi părinţii?

– Nu, eu nu voiam să-i văd... nu atunci. N-ar trebui să ne întoarcem? Se face târziu şi te-am reţinut de la treburile tale.

Gabriel se încruntă enervat. N-avea nici un sens ce-i spunea Johanna. Păruse încântată când o anunţase că îşi va putea vedea mama o dată pe an şi totuşi îi spusese că nu voise să-şi vadă părinţii câtă vreme fusese măritată cu englezul. Nu-i plăceau răspunsurile date pe jumătate şi de data asta avea să-i ceară să se explice.

– Johanna, te contrazici. Nu-mi plac tainele astea.

Johanna îl mângâie uşor pe gât. Atingerea ei îl surprinse, dar nu voia să se lase distras. Îi prinse mâna ca s-o împiedice să-l mai întrerupă.

– Îţi spuneam că nu-mi plac...

Îl mângâie din nou cu cealaltă mână şi de data asta reuşi să-i întrerupă şirul gândurilor. Gabriel îi prinse şi cealaltă mână şi o cuprinse în braţe. Voise numai s-o sărute, dar răspunsul ei plin de entuziasm îl făcu să dorească mai mult. Gura lui o acoperi pe a ei, copleşind-o nerăbdător.

Johanna îi încolăci gâtul cu braţele, mângâindu-l pe păr. Răspunsul ei tandru îl făcu să uite de sine. Avu nevoie de un uriaş efort de voinţă pentru a se desprinde de ea. Închise ochii pentru a nu-i mai vedea gura şi gemu încet:

– Nu e momentul acum, nevastă.

– Nu, desigur că nu.

– Pericolele aici...

– Da, pericolele...

– Am multe treburi.

– Ştiu. Şi eu te reţin fără nici un fel de ruşine de la treburi.

– Da, rânji el, mângâindu-i coapsele.

Johanna abia mai putea fi atentă la cei spunea soţul ei. Alte amănunte îi atrăgeau atenţia. Nu se putea să nu-i simtă parfumul trupului bărbătesc, un parfum îmbătător ca aerul tare de afară, şi vocea lui adâncă şi tremurătoare, rostind cuvintele pe un ton scăzut o excita.

– Gabriel?

Mâna lui urcă încet pe piciorul ei.

– Da?

– Vreau să-ţi vorbesc despre o hotărâre importantă pe care am luat-o.

– Mai târziu.

– Dar nu sunt lupii pe-aici?

– Câteodată sunt.

– Nu pari prea îngrijorat.

– Caii ne vor preveni la timp. Ai o piele ca de mătase.

Johanna se aplecă puţin pentru a-i săruta bărbia. Îi simţi mâna urcând din ce în ce mai sus şi instintiv îşi depărtă picioarele. El începu s-o mângâie şi sărutul îi deveni umed şi fierbinte.

Lady JohannaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum