Clare MacKay se trezi abia în dimineaţa următoare. Johanna stătu cu ea aproape toată noaptea, până când Gabriel intră în încăpere şi o scoase pur şi simplu afară din cameră, silind-o să se odihnească. Hilda acceptă bucuroasă să rămână în locul ei ca s-o vegheze pe Clare.
Johanna tocmai se întoarse în cameră şi se aşezase pe un scaun lângă patul bolnavei, când femeia deschise ochii.
- V-am auzit vorbindu-mi.
Johanna tresări şi se grăbi să se ridice.
- Te-ai trezit, şopti ea uşurată.
Clare dădu încet din cap.
- Cum te simţi? o întrebă Johanna.
- Mă dor toate oasele.
- Eşti vânătă din cap până-n picioare. Te doare şi gâtul? Vorbeşti răguşit.
- Da, am ţipat mult, zise Clare. Aş vrea puţină apă.
Johanna se grăbi să-i aducă un pocal. O ajută să se ridice, încercând s-o atingă cât mai uşor, dar Clare tot se strâmbă de durere. Mâna îi tremură când apucă pocalul.
- A fost vreun preot aici? Mi s-a părut că aud pe cineva rugându-se.
- Părintele MacKechnnie ţi-a dat ultima binecuvântare.
Johanna puse pocalul pe scrin, apoi se aşeză din nou pe scaun.
- Nu ştiam dacă vei mai trăi şi a fost doar o măsură de prevedere, se grăbi să adauge.
Clare zâmbi. Avea nişte dinţi foarte frumoşi şi ochi căprui închis. Faţa îi era însă desfigurată şi Johanna ghici după modul în care Clare încerca să se mişte cât mai puţin că o durea îngrozitor.
- Cine ţi-a făcut asta?
Clare închise ochii. Ocoli răspunsul, punând o altă întrebare.
- Aseară... mi-aţi spus că sunt în siguranţă. Mi-amintesc foarte bine că am auzit cuvintele acestea. Spuneaţi adevărul? Chiar sunt în siguranţă aici?
- Da, desigur.
- Unde sânt?
Johanna se grăbi să-i spună cine era, apoi îi povesti ce se întâmplase. Nu-i pomeni nimic de săgeţile cu care ea şi soţul ei fuseseră nevoiţi să-l oprească pe Robeth MacInnes. Spre sfârşitul explicaţiilor ei, Clare era deja atât de obosită încât adormi aproape imediat.
- Vom vorbi mai târziu, zise Johanna. dormi acum, Clare. Şi să ştii că poţi rămâne la noi oricât doreşti. Hilda îţi va aduce imediat ceva de mâncare şi vei...
Se opri dându-şi seama că bolnava dormea dusă. O înveli bine, dădu scaunul la o parte şi ieşi din cameră.
Se întoarse în dormitor şi-l găsi pe Gabriel punându-şi cizmele.
- Bună dimineaţa, my lord. Ai dormit bine?
Gabriel se încruntă în loc de răspuns. Johanna se duse la fereastră şi trase blana la o parte. După lumina galbuie de afară îşi dădu seama că abia se iviseră zorile.
- Ţi-am spus să stai în pat, îi zise Gabriel. Ai aşteptat să adorm la loc şi ai plecat din nou?
- Da.
CITEȘTI
Lady Johanna
Historical FictionPovestea unei frumoase englezoaică presupusă văduvă acceptă să se căsătorească cu Laird-ul unui clan scoțian doar ca să fie cât mai departe de Londra, rege și de așa ziși prietenii ai fostului ei soț care acum o consideră o pradă ușoară. Dar fratele...
