Lady Johanna

Capitolul X (partea a-II-a)

- Dar, my lady...

- Calum, nu vreau să mai discutăm. N-am avut o dimineață prea plăcută și nu mă simt în stare să fiu politicoasă. Dați-mi cuvântul vostru că veți păstra secretul.

Fusta i se agățase de crengi și în vreme ce încerca s-o desprindă, așteptă cu nerăbdare ca soldații să-și dea cuvântul. Nu voia să coboare până nu-i auzea jurându-i. Știa că altminteri Gabriel va foarte furios și numai gândindu-se la reacția lui i se făcea pielea de găină. Oamenii continuau să tacă.

- Nu vă cer prea mult, șopti ea.

Calum izbucni în râs și Johanna înțelese că soțul ei știa deja totul.

- Coboară imediat!

Furia din vocea lui aproape că făcu trunchiul copacului să vibreze. Johanna închise ochii rezemându-se de o creangă, vrând parcă să se ascundă de soțul ei și de mânia lui.

Își dădu însă imediat seama de ce făcea, murmură o înjurătură nu prea elegantă, apoi se aplecă puțin, dând la o parte o creangă pentru a vedea mai bine.

Regretă imediat gestul ei. Gabriel o privea aparent liniștit, dar ea îl cunoștea destul de bine. Și soțul ei nu reușise să-și ascundă mânia din glas, când îi porunci să coboare.

Acum stătea între Keith și Calum și era evident că o auzise cerându-le soldaților să nu-i spună nimic. Dădu drumul crengii și se rezemă din nou de copac stânjenită. Se gândea că va trebui să-i dea o explicație și avea nevoie de puțin timp pentru a se gândi la ceva plauzibil. Se hotărî să nu coboare până când nu-i va veni vreo idee.

Gabriel avu nevoie de toată stăpânirea de sine pentru a-și ține firea. Numără încă o dată leșurile lupilor pentru a se asigura că nu se înșelase. Apoi privi din nou sus la Johanna, care nu părea deloc dornică să coboare. De fapt, nu putea, căci pericolul nu se sfârșise încă. Mai rămăsese un lup care o aștepta jos gata să sară la ea.

- Johanna, coboară imediat!

Nu-i plăcea tonul lui mânios și ar fi vrut să i-o spună, dar nu credea că părerea ei ar fi contat prea mult pentru el. Se gândi că ar fi bine dacă ar încerca să facă cum îi spunea el.

Din păcate, însă, picioarele refuzară s-o asculte. Stătuse atât de mult pe creanga aceea, încât acum și le simțea moi ca niște cârpe.

În cele din urmă, Gabriel se hotărî să urce după ea. Îi desprinse cu mare greutate mâinile de pe trunchiul copacului și îi puse brațele în jurul gâtului lui, silind-o să se rezeme de el.

O cuprinse cu un braț de mijloc, în vreme ce cu celălalt se ținea strâns de creanga copacului. Stătu nemișcat câteva clipe. Johanna își dădu seama cât de frig îi fusese abia când simți căldura trupului lui. Tremura toată și simți că și el tremura. Era chiar atât de furios, încât abia se mai putea stăpâni?

- Gabriel?

Teama pe care o simți în vocea ei îl făcu să se dea de gol.

- Încetează să-ți mai fie frică de mine, pentru numele lui Dumnezeu, îi șopti furios. Martor mi-e cerul că aș vrea să-ți bag o dată mințile în cap, dar nu ți-aș face niciodată vreun rău.

Cuvintele lui dojenitoare își atinse scopul. Johanna nu făcuse nimic pentru a-i provoca nemulțumirea... cu excepția faptului că-i nesocotise porunca ridicolă de a se odihni. Da, recunoștea că nu ținuse seama de sfatul lui.