Lady Johanna

Capitolul XVII (partea a - II - a)

Toți se întoarseră s-o privească și un strigăt de groază ieși din piepturile lor. Johanna se prefăcu că nu observă nimic.

- Ți-am spus că o să fie totul bine, îi șopti preotului.

Gabriel se rezemă de perete fără a-și lua ochii de la ea.

- MacBain, mai bine-ai face ceva înainte ca Cerul să se prăbușească peste noi, zise Calum.

- E prea târziu acum, clătină Gabriel din cap. Și era cazul ca unul din noi să facă ceva.

- Lady Johanna, ce-ați făcut? o întrebă Keith vânăt la față.

- Am încercat să-ți fac pe plac, Keith.

Soldatului nu-i venea să creadă ce auzise.

- Ați vrut să-mi faceți pe plac unind pledul meu cu pledul MacBain? Dar cum credeți că... cum v-a venit în minte...

Nu-și găsea cuvintele și Johanna se rugă în gând să fie din cauza surprizei și nu a indignării.

- Știi că încurc tot timpul zilele. Ai observat și tu acest defect al meu, nu?

- Defect?

- Memoria mea proastă, vreau să spun. Vino, să stai alături de mine Keith, și-ți voi explica pe de-a-ntregul de ce-am făcut ce-am făcut. Calum, tu poți să stai în locul lui Keith la cealaltă masă.

Vorbindu-le soldaților Johanna îi aruncă priviri îngrijorate lui Gabriel, care nu spusese nimic până atunci.

- Ești gata să te așezi la masă, Gabriel? îl întrebă strângând cu putere mâna părintelui MacKechnie, care o mângâie încurajator, încercând să-și elibereze mâna.

- Și eu unde-ai vrea să stau, copilă?

- În stânga lui Gabriel, în fața mea. Îmi va fi mai ușor să-mi dai ultima binecuvântare, dacă va fi cazul, adăugă apoi în șoaptă.

- Ați uitat în ce zi suntem și din cauza asta v-ați pus amândouă pleduri? vru să știe Lindsay.

- Este un singur pled, îl lămuri Johanna. Am tăiat două pleduri pe din două și le-am cusut la mijloc. Culorile se potrivesc foarte bine.

Apoi se duse către scaunul ei și se întoarse spre Gabriel, care stătea în continuare rezemat de perete, privind-o. Tăcerea lui o speria și mai tare.

- Gabriel?

Dar el tot nu-i răspunse. Johanna nu mai putea aștepta să-i audă părerea.

- Spune-mi, te rog, ce crezi de schimbarea aceasta?

Gabriel se desprinse imediat de perete și-i spuse cu voce aspră și mânioasă:

- Sunt foarte supărat.

Johanna se întoarse cu spatele la el, încercând să-și ascundă dezamăgirea. Sperase, desigur, ca el s-o sprijine. Se așteptase chiar la asta, dar acum dezamăgirea o copleșea. Auzi câteva murmure de aprobare, dar nu-și ridică privirea să vadă din partea cui.

- Ar fi trebuit să mă gândesc la asta eu însumi, Johanna.

Îi trebuiră câteva clipe ca să-și dea seama ce de fapt soțul ei își exprimă aprobarea.

- Ești mult mai deșteaptă decât mine.

Vru să-i mulțumească pentru compliment, dar nu putu; o năpădiră lacrimile.