Lady Johanna

Capitolul XXI (partea I)

 O duseră la castelul Gillevrey. Raulf şi armata lui atacaseră acest clan imediat după ce trecuseră graniţa pământurilor lor şi deşi higlander-ii sunt foarte curajoşi în luptă, laird-ul MacKay avusese dreptate. Soldaţii Gillevrey erau atât de prost pregătiţi şi atât de puţini, încât nu le luă englezilor mai mult de o zi să le ocupe castelul.

Laird-ul Gillevrey împreună cu alţi treizeci de oameni erau închişi în beci, iar ceilalţi soldaţi erau ţinuţi prizonieri în cazărmile din curte.

Johannei nu-i trebui mai mult de câteva minute să se predea. Coborî dealul şi intră direct în ghearele duşmanilor. Se trezi imediat înconjurată.

Deşi era la numai câţiva paşi de Raulf, nu-i vorbi deloc. Aşteptă numai, cu mâinile împresurate, să vadă ce va face el.

Raulf era îmbrăcat în armură şi purta pe cap un coif demodat, în formă conică şi deschis în partea din faţă, pe care îl prefera celui mai modern, fără vizieră. Îi spusese cândva că aşa vedea mai bine, dar Johanna ştia că adevăratul motiv era numai vanitatea lui.

Îi era greu să se uite la el. Nu se schimbase prea mult. Ochii îi erau la fel de verzi şi nici o cicatrice nu-i brăzda încă faţa. Numai obrajii înguşti aveau parcă mai multe riduri acum. Apoi, când îşi scoase coiful, văzu că de fapt se petrecuse o schimbare radicală în înfăţişarea lui. Părul, blond cândva îi albise de tot.

– Ne vom întoarce acasă, Johanna, şi vom uita toate astea.

– Da, se grăbi să-l aprobe.

Răspunsul ei dat fără întârziere îl mulţumi. Îşi îmboldi calul să se apropie de ea şi o mângâie pe obraz.

– Te-ai făcut încă şi mai frumoasă. Mi-ai lipsit, dragostea mea.

Johanna îşi plecă privirea pentru ca el să nu-i vadă expresia de dezgust din ochi, prefăcându-se că-l ascultă supusă.

Raulf părea mulţumit. Îşi puse din nou coiful, întoarse calul şi dădu ordin soldaţilor să se îndrepte spre castel. Nu se opriră nici pentru apă şi nici să se odihnească până ce nu ajunseră la castelul Gillevrey, târziu în după-amiaza aceea.

Johanna se prefăcu imediat vlăguită. Raulf o conduse înăuntru pe uşa strâmtă a castelului. În faţă era o scară, iar în dreapta sala cea mare, o încăpere pătrată, înconjurată de terasă. Asta o descurajă, căci ştia că dacă i se dădea una din camerele de sus, nu se va putea furişa afară fără a fi văzută de gărzile din sala aceea.

I se dădu cea de-a treia cameră. Uşa ei era în mijlocul terasei. Raulf îi deschise uşa şi Johanna încercă să treacă pe lângă el cu capul plecat. El însă o prinse de braţ şi încercă s-o sărute, dar ea îşi întoarse capul, dezgustată. Raulf o îmbrăţiţă atunci cu de-a sila, trecându-şi degetele prin părul ei.

– Ei te-au silit să-ţi tai părul?

Johanna nu-i răspunse.

– Fireşte că ei te-au silit, continuă el. Nu l-ai fi tăiat niciodată de bună voie, căci îţi aminteşti cât de mult îmi plăcea.

– Îmi amintesc, sopti ea.

– O să crească din nou, oftă el.

– Da.

Deodată Raulf o strânse cu putere de braţ.

– De ce ai anulat căsătoria noastră?