Capitolul 26

2.1K 94 11
                                    

Am ajuns acasă exact la aceeași ora la care am plecat dimineața trecuta la munca. Am anulat toate ședințele pe ziua de astăzi pentru ca îmi doream, într-un mod absurd, o pauza. Liniștea din casa ma făcea pur și simplu sa îmi aud gândurile și am mers în pași grăbiți, dar totuși silențiosi pana în camera ei. Ușa era întredeschisa, asa cum am lăsat-o. Când am împins-o a scârțâit și doar îmi venea sa o scot din rădăcini. Casa asta era în proporție de 98% noua, nu ar trebui sa scârțâie nimic.

Cu inima în gat m-am uitat la ea, sperând sa nu se fi trezit pentru ca toată noaptea m-am gândit la ea dormind, fiind prea laș sa vin sa o vad pana acum. Dormea și mi-am liniștit bătăile inimii cu o expirare scurta. Mi-am dat jacheta jos și am așezat cutia pe noptiera ei.

Dormea pe burta, având ambele mâini sub perna. Corpul ii era pe jumătate dezgolit și am observat ca își luase un maieu alb pe ea. Gândul ca as fi găsit-o în patul ăsta goala m-a făcut sa am furnicături pe șină spinării, însă privind cum maieul stătea lipit de formele taliei ei pe jumătate dezgolita îmi făcea un gol imens în stomac.

Avea un fotoliu alb în camera și m-am așezat pe el. Eram atât de obosit pana sa ajung aici, însă parca s-a evaporat și în schimb ma găseam oarecum emoționat. Uram asta atât de mult. Uram ca ma făcea sa ma simt în felul asta.

O raza de soare i-a atins chipul și a făcut-o sa strângă din ochi. Primul meu gând a fost sa trag perdeaua ca acea raza nenorocita sa nu o trezeasca, din nou, atât de devreme, însă eram de-a dreptul înghețat în locul meu și nu puteam decât sa o privesc cum se trezește. Ochii ei albaștri erau atât de somnoroși, dar atât de curioși. M-a văzut stand pe fotoliul ei și doar am putut sa ma aplec în fata, sa îmi las bratele îndoite peste genunchi și sa o privesc încruntat.

Și-a întredeschisa buzele vrând sa vorbească, însă și le-a închis la loc. Voiam atât de tare sa ii aud vocea. Puteam sa jur ca avea un efect mai mare decât orice alta voce pe care am auzit-o noaptea trecuta.

"Știi că noaptea trecuta ai încălcat o regulă pe care daddy ți-a impus-o, prințesă?" Am fost cel care am vorbit. S-a ridicat în șezut și parul blond, nepietant din urma dusului, ii stătea atât de ciufulit. Și-a strâns buzele într-o linie și și-a lăsat privirea spre pantofii mei.

"Mi-ai dat voie să gem..." A zis-o atât de încet încât abia am auzit-o. Se întristase și ii simțeam bătăile inimii în tâmpla mea.

"Nu aia. Cum ai spus, ți-am dat voie să o faci." Și-a menținut privirea în jos și și-a muscat buza încruntandu-se. Se gândea la greșeala pe care a făcut-o și nu o putea desluși. "Vrei sa o spun eu?"

"Da, te rog." Și-a închis ochii, strângând în pumni cearșaful de sub ea.

"Ai făcut baie de una singura. Știi ce părere are daddy despre asta, nu?" Și-a strâns ochii și crezusem ca doar mi se pare ca plangea. M-am ridicat de pe fotoliu, ducându-ma spre marginea patului ei. Degetele mele i-au cautat bărbia ca să o fac sa ma privească, însă a tremurat sub atingerea mea și ferindu-se de mine, m-am încruntat.

"Te rog nu mă pedepsi." Și-a ridicat ochii albaștri și plini de lacrimi spre mine. Să te pedepsesc? Asta ar fi corect sa fac, însă cum aș putea să te pedepsesc când ma privești în felul ăsta? La dracu cu tine, Catherine. La dracu cu tot ce ma faci sa simt pentru tine.

"Nu am sa o fac. Nu acum." I-am ferit firele de par ce stăteau atât de comic pe fata ei. Voiam atât de tare sa o sărut. Buzele acelea crăpate și rozalii care cereau în disperare o gura de apa ma atrăgeau spre ele ca un maganet. Dar de ce nu o făceam? Ce ma oprea? M-am aplecat și i-am luat fata în mâinile mele mele. Mi-am lipit buzele de ale și aproape am făcut-o sa cada pe spate. Nu o făceam des, însă mi-am închis ochii și la dracu, habar nu avea sa sărute. "Ți-am adus ceva." I-am așezat cutia de pe noptiera în poală. M-am așezat fin nou pe fotoliu și mi-am sprijinit bărbia în degetele mele. O priveam zâmbind și ma intrebam de ce are ezitarea asta în a deschide sau nu cutia. De ce ar avea nevoie sa se gândească dacă ar trebui sa o facă sau nu? Cine eram eu sa ii aduc ceva ce i-ar displăcea sau i-ar face rău?

daddy's little secret // 1Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum