Min-Hee Pov.
Confuzie.
Frustrare.
Asta simt.
Nimic altceva.
Stateam deja de doua ore in apartamentul lui Namjoon si se pare ca el nu avea de gând sa vina.
Ma tot invarteam prin sufragerie pana cand m-am plictisit, asa ca m-am dus in camera lui Namjoon si mi-am facut un dus.
M-am imbracat intr-un tricou de ai lui si m-am pus in pat.
I-am luat incarcatorul si mi-am pus telefonul la încărcat.
Am coborât jos si mi-am facut ceva de mâncare, ca mai apoi sa ma apuc de strans.
In timp ce spalam vasele, usa de la intrare se deschide, semn ca a venit Namjoon.
Se descalta, isi lasa geaca in cuier si vine in spatele meu, plasandu-si mainile pe talia mea si capul pe umarul meu, lipindu-ma de el.
-Ti-e foame?il intreb eu in timp ce ma stergeam pe maini, ca mai apoi sa ma intorc cu fata la el si sa imi incolacesc bratele in jurul gatului sau.
Poate ca nu e o idee asa rea sa fiu cu Namjoon.
-Nu. Sunt bine, raspunde el zambind.
Namjoon ma urca pe marginea chiuvetei, iar eu il trag mai aproape de mine, lipindu-mi sanii de pieptul sau.
Dupa mi-am amintit ca nu am sutienul pe mine.
-Sa inteleg ca nu mai vrei sa luam o pauza?spune el.
-Nu, nu mai vreau.
-Si ce te-a facut sa te razgandesti?
-Tu, spun eu apoi imi unesc buzele cu ale lui formand un sărut.
Namjoon ma apuca de fese, facandu-ma sa imi inconjor picioarele in jurul bazinului sau.
Urca scarile spre camera lui, nerupand sarutul.
Deschide usa cu piciorul, apoi ma întinde pe pat, punandu-se langa mine si tragandu-ma cu capul la pieptul sau.
-Imi promiti ca nu ma mai lasi niciodata?ma intreaba el.
-Promit, spun eu ridicandu-ma si dandu-i un sărut scurt pe buze.
-Ma duc sa fac un dus si ma intorc, baby, spune el ridicandu-se.
-Ok, spun eu simplu, zambind.
El se duce la dulap si isi ia niste haine indreptandu-se cu ele spre baie.
Inainte sa intre, se intoarce spre mine si spune:
-Iti sta bine in hainele mele, apoi pleaca.
Sincer, uitasem complet ca sunt îmbrăcată in tricoul lui Namjoon.
Din instinct, mi-am îngropat fata in tricou si am inspirat adânc.
Mirosea bine.
Mirosea a Namjoon.
Nu stiu, cum, cand si de ce simt ce simt, dar într-un fel ma bucur ca sunt aici, cu Joon.
Pe de alta parte, simt ca ar trebui sa stau departe de el, insa nu imi gasesc un motiv, ceea ce ma deruteaza destul de mult.
In timp ce eu eram prinsa in gandurile mele, Namjoon iese din baie si se pune in pat.
(Namjoon are abs)
Se apleaca si ma saruta, trezindu-ma din gânduri.
Rupe sarutul, iar eu observ ca are pe el doar o pereche de pantaloni scurti.
-Pune-ti un tricou, spun eu.
-Pai,se pare ca cineva mi l-a luat, spune el trăgând usor de marginea tricoului pe care il purtam.
Materialul sau negru si subtire aluneca usor de pe umarul meu, dezgolindu-l.
Namjoon isi preseaza usor buzele de umarul meu abia descoperit, ca mai apoi sa urce spre clavicula, apoi pe gat, obraz si in cele din urma, pe buze.
Se urca usor peste mine, sprijinindu-se in coate.
Eu rup sarutul si il imping usor de pe mine.
-S-a intamplat ceva, baby?ma intreaba Namjoon oarecum îngrijorat.
-Pai... Eu...incerc eu sa formez o propoziție, insa fara folos.
-Stii ca poti sa-mi spui orice, baby.
-Pai... Sunt pe stop.. Si imi trebuie... Stii tu ce..
-Pai si de ce nu ai zis asa de la bun inceput?spune el razand.
-Yaaaa! Nu rade de mine!
-Ma duc sa iti cumpăr câteva, bine?
-Bine...
Namjoon isi ia un tricou pe el si iese din camera, la scurt timp auzindu-se si usa de la intrare.
M-am ridicat din pat si m-am îndreptat spre dulap, cu gandul de a lua niste pantaloni de la Namjoon, deoarece mi se facuse frig.
In timp ce cautam, am dat peste o pereche de pantaloni ce pareau a fi de fata.
I-am analizat mai atent, si am constatat ca erau ai lui Iseul.
O vazusem cu ei la scoala o data.
Nu stiam cum sa reactionez.
Stateam langa dulap, cu pantalonii in mana, si plangeam.
Am avut incredere il el, din nou.
M-a facut sa sufar, din nou.
O luam de la capat... Din nou.
In momentul acela am luat o decizie.
Am aruncat pantalonii pe pat, m-am schimbat in hainele mele si apoi am coborât, cu gandul de a pleca.
Insa, in momentul in care am vrut sa imi iau tenesii si sa ma incalt, Namjoon a intrat pe usa cu o punga in mana.
-Unde pleci, baby?
-Am avut incredere in tine... A doua oară... Iar tu ti-ai batut joc, spun plangand.
-Baby despre ce vorbesti?
L-am luat de mana si l-am dus in camera, aratandu-i pantalonii de pe pat.
-Poti sa explici asta?spun eu.
-Da, chiar pot.
-Ascult.
-M-am culcat cu Iseul, spune el calm.
-CE AI FACUT?!
-M-am culcat cu ea, inainte de petrecerea lui Jimin.
-PAI ATUNCI DE CE A VENIT CU PANTALONII AIA ACUM DOUA ZILE LA SCOALA?!
Namjoon a ramas fara cuvinte.
Nu mai stia ce sa zica si ce sa faca.
-Ce, nu mai ai cuvinte?spun eu.
-Min-Hee.. Eu.. Pot sa explic...
-Sunt satula de explicatiile tale. Tot timpul vii cu scuze tâmpite si motive idioate ca sa te scoti din rahat. Am avut incredere in tine si mereu m-ai facut sa sufar. Nu vreau sa te mai vad vreodată, spun apoi ies din camera, alergând spre hol si incaltandu-ma cu viteza luminii.
-Min-Hee, stai!spune Namjoon prinzandu-ma de încheietura.
-Lasa-ma! Nu mai vreau sa aud nimic!spun eu zmucindu-ma din mana lui.
-Baby, asculta-ma!spune el plangand.
-Nu imi mai spune asa!spun eu fugind pe holul blocului, care era foarte lung.
-Min-Hee te rog, nu pleca si tu!
M-am oprit.
Nu stiu de ce, dar m-am oprit.
Cuvintele lui m-au facut sa ma opresc.
Ceea ce a spus m-a facut sa constientizez ca sunt singura persoana care a mai ramas in viata lui.
M-am intors cu fata spre el, innaintand astfel incat sa ajung in fata lui.
I-am luat fata in palme si i-am spus:
-Esti un mare idiot. Un idiot care m-a facut sa sufar si sa plang. Mi-ai calcat inima in picioare si nu ti-a pasat. Dar, cu toate astea, te iubesc. Chiar daca esti cel mai nesuferit baiat din lume, esti nesuferitul meu. Esti singurul baiat care ma face sa zâmbesc si pe care il iubesc cu adevarat. Cu tine am trăit cele mai frumoase momente din viata mea si nu regret faptul ca te iubesc.
Namjoon a ramas fara cuvinte.
Zambea cu gura pana la urechi sis e uita fix in ochii mei.
-S-Si eu t-te iubesc, spune el printre suspine, apoi ma sărută.
Ii raspund sarutului, punandu-mi mainile dupa gatul sau, iar el pe talia mea.
Ma simteam bine.
Ma simteam împlinită.
Nimeni si nimic nu putea strica ceea ce aveam eu si Namjoon.
Ne-am demonstrat unul altuia ca oricât de mult ne-ar încerca viata, noi nu renunțat unul la altul.
Namjoon rupe sarutul si se uita in ochii mei.
-Nu stiu ce a fost in capul meu. Pur si simplu imi lipseai si am crezut ca daca ma culc cu ea, o sa te uit. Dar defapt m-a facut sa ma simt mai rau.
Imi pare rau pentru ce am facut, spune el aproape plangand.
-Te iert, tot timpul te voi ierta. Oricât de mult m-ai rani, eu tot la tine ma voi intoarce, pentru ca te iubesc mai mult decat orice.
Joon m-a luat de mana si am intrat in apartament.
Eu am mers in camera, iar el a venit imediat dupa cu o punga.
Atunci mi-am adus aminte.
I-am luat punga din mana si am intrat cu viteza luminii in baie, unde am vazut ca am o ditamai pata rosie pe pantaloni.
Am luat ce aveam nevoie din punga, si am vazut ca imi luase si niste dulciuri.
Baiatul asta chiar le stie pe toate.
Dupa ce m-am schimbat, mi-am dat seama ca imi trebuie haine de schimb.
-Joonieeeeee!
-Da!
-Adu-mi si mie niste haine de la tine!
Dupa cateva minute, Namjoon intra in baie cu hainele in mana.
Le pune pe coșul de rufe si isi pune mainile pe talia mea, lipindu-mi sanii de pieptul lui.
Ok, poate nu a fost o idee asa buna sa raman doar cu chilotii pe mine.
Totuși, nu aveam de unde sa stiu ca Joon va intra in baie.
Namjoon m-a dat putin mai in spate, inca avand mâinile pe talia mea.
Analizand mai atent, mi-am dat seama ca imi scana corpul din cap pana in picioare.
Am luat instant un prosop si m-am acoperit.
-Yaaa! Kim Namjoon, ce faci?
-Oh, haide. Nu e ca si cum nu te-am mai vazut asa.
-Da, dar asta nu inseamna ca nu mi-e rusine, Namjoon.
-Nu ai de ce, spune el dandu-mi prospul la o parte. Esti frumoasa.
-Da-mi ala, spun eu incercand sa iau prosopul, dar Namjoon isi ridica mana in aer.
Tot intinzandu-ma dupa prosop, am cazut peste Namjoon, iar el s-a lipit cu spatele de usa.
Si-a pus mainile pe fesele mele, strangandu-le.
-Joon, poti sa iesi, te rog?
-Ummm, stii.. Eu..
In momentul ala mi-am coborât privirea spre pantalonii lui, care erau umflati.
Mi-am luat hainele si am mers in camera, lasandu-l pe Joon in baie, sa-si rezolve mica problema.
L-am asteptat rabdatoare pe pat, iar, dupa cateva minute, Namjoon a venit in camera si s-a pus langa mine, tragandu-ma la pieptul lui.
-Min-Hee?
-Da, Joonie?
-Tae-o e la spital.
CITEȘTI
Mr. Playboy /K. NJ(Rom)
FanfictionMa port ca un dement, Toate fiindca-s dependent. Dependent de tine, Atat de dependent ca simt ca faci parte din mine. Tot ce-nseamna tu, Imi da lumea peste cap. Cand esti tu prin preajma, Eu mereu sunt agitat. Nu ma pot controla, Si uit tot...