Alergăm prin ploaie

CAPITOLUL 8

Ava

      -Părea mai mică în poze,spun .Mă întorc către mama,care se uita derutată pe broșura facultății.

      -Cred că ar trebui să întrebăm pe cineva unde sunt dormitoarele fetelor,spune și lasă dezamăgită, broșura facultății.

       -Întreabă tu, îi spun și mă uit la ea cu speranță în ochi.

      Urăsc să vorbesc cu persoane străine, mai ales când acestea sunt de varsta mea.

       Simt că mi se împletește limba în gură și că mi se înmoaie picioarele.

     -De ce nu întrebi tu? Tu vei locui aici patru ani,spune și își împreunează mâinile în sân.

     -Te rog,nu mă face să fac asta. Știi că nu îmi place să vorbesc cu străini,îi spun și sper să i se facă milă de mine și să cedeze.

     Oftează și începe să meargă către un grup. Vorbeau tare și gesticulau mult.

      Dacă eram singură acum probabil nu m-aș fi dus la ei,pentru a nu le strică discuția interesantă în care se află.

    -Trebuie să îți faci prieteni, spune și bate pe cineva pe umăr.

      Se întoarce către noi, un bărbat,cam la 30 și ceva de ani,blond,înalt,cu ochii albaștrii.
  
       E un bărbat frumos ,e imposibil să fie elev,deci probabil a venit să aducă pe cineva,dar ține o servietă în mână,deci este o posibilitate să fie și profesor.

    -Bună ziua!

      Îl salută mama și îi aruncă cel mai prietenos  zâmbet din dotare.

       Mama este o femeie dură,care te poate omorî doar cu privirea dacă dorește,dar știe să fie și prietenoasă.

     -Bună ziua,vă pot ajuta cu ceva? spune și are o voce plăcută.

    Îi cade privirea pe mine și mă rușinea instantaneu.

      Eram atât de adânc blocată în gândurile mele ,încât nu am realizat că probabil m-am holbat la el in tot acest timp.

      -Da,dacă sunteți amabil să ne ajutați să găsim  dormitoarele fetelor?

      Mă uit la mama și nu pot descifra la ce se gândește.

       Ea e una dintre singurele persoane pe care nu le pot citit și sunt foarte bună la citit oameni.

    După mica încruntătură de pe fața ei ,probabil se gândește, cine ar putea fi omul acesta și dacă există vreo posibilitate să îmi fie profesor.

        -Da. Nu sunt departe de aici . Trebuie să treceți de această clădire și faceți dreapta. Le ve-ți vedea imediat,spune și ne aruncă un zâmbet.

      Are un zâmbet frumos și niște dinți alibi.

      Parfumul lui mi-a invadat nările și să fiu sinceră e un miros divin.

       Ok,ar trebui să mă opresc din holbat și din analizat oamenii.

     -Multumim mult , spune mama și îi returnează zâmbetul.

     În schimb eu stau acolo ca o stană de piatră.

     Bun acum că ai aflat te rog să mergem,te rog ,te rog....

     -Nici-o problemă,spune și dă să plece . Până o aude pe mama vorbind iar.

     Normal!

      -Lucrați aici? întreabă ea și eram sigură că nu se va putea abține.

     -Da,sunt profesorul de literatură, spune el .

        Am 2 ore de literatură pe săptămână,deci ne vom întâlni din nou.

   -Am înțeles. Eu sunt Mikaela Morgan, iar ea este fiica mea Ava,spune și își pune mâna pe spatele meu.

     -Încântat! Nu vei regreta că ai aplicat aici,spune și mă fixează cu privirea.

       Încearcă să fie amabil. Dacă este nou , nu are de unde să știe cum este aici.

      Sau poate a fost și el elev aici?

      -Mulțumesc,vorbesc și eu în sfârșit .

     Îmi aruncă un zâmbet și se scuză că trebuie să plece.

      Am avut oportunitatea să vorbesc și am ales să spun un simplu mulțumesc,nici măcar nu i-am spus că sunt și eu încântată de cunoștiință.

     După ce acesta se întoarce cu spatele și pleacă îmi întorc privirea către mama,care stătea cu sprâncenele ridicate și se uita la mine.

     -Cam tănăr și chipeș,profesorul ăsta , spune ea iar eu ridic din umeri.

     -Nu am stat să îl analizez,mint eu cu nerusinare.

Abana

      Aproape am terminat de aranjat hainele în dulap.

       Urăsc să fac asta,cred că ar fi trebuit să o las pe Less să mă ajute,mai am de făcut ,foarte multe lucruri și nu sunt nici măcar la jumătate.

      Se deschide ușa camerei și îmi întorc privirea către aceasta.

     În cameră intră o fată roșcată ,cu două geamantane,urmată de către o femeie,probabil mama ei.

      -Bună ziua , mă îndrept zâmbitoare către ele și ridic ușor mâna în semn de salut.

    Sunt ușurată când văd din partea roșcatei un zâmbet sincer.

      -Bună. Eu sunt Ava,sunt în primul an la facultate și aici scrie că aceasta e camera în care voi sta anul acesta , spune și îi păstrează un zâmbet mic pe față.

     -Super. Eu sunt Abana,sunt anul doi. Îi spun și mă duc către patul meu.

     -Acesta este patul meu ,iar acela al tău. Aveam câte un dulap de fiecare și dacă vrei ,mai avem loc pentru un birou , îi spun și vreau să o fac să se simtă confortabil aici.

     Ne vom petrece un an ,împărțind același spațiu și nu vreau să ne avem rău.

     -Super. Și baia? spune și se uită în jur.

     -Asta este partea cea mai urâtă. Avem baia pe hol,la comun cu tot etajul,îi spun și îi piere zâmbetul.

     Dă din cap înțelegătoare și începe să vorbească cu femeia despre care am aflat că este mama ei.

     În aproximativ 20 de minute își iau rămas bun ,iar roșcata se așează pe pat.

    -Cum e aici? spune ea și îmi întorc iar privirea către ea.

     Nu am înțeles la ce se referea. La cămin sau la facultate.

    -Facultatea , mă lămurește ea.

    -E super distractiv aici, îi spun și zâmbesc.

    Și nu mint,modul de predare aici e super și te ține în alertă tot timpul.

    -Super,spune ea și se apucă de despachetat.

    -Cred că ne vom înțelege bine. Fosta mea colegă ,era în anul patru și își rodea unghiile de la picioare când era stresată , îi spun și aceasta se întoarce cu fața spre mine .

    -Tu îți rozi unghiile de la picioare?

      Dă negativ din cap și începem amîndouă să râdem.