Printre stele

Pustiul perfect

Te-am pierdut printre foile pătate
Care în urgie au fost aruncate,
Purtate de vânt către părțile întunecate
Și în cuvinte pline de speranțe deșarte
Adânc au fost îngropate.

Dar n-a fost de ajuns
Așa că te-am pierdut printre semnele de întrebare
Puse la final cu atâta nerăbdare
Și în exclamațiile aprige și poate fără sens
Dar care într-o singură direcție au mers.

Am auzit că fumul nu iese fără foc
Așadar, tu ai avut prea mult noroc!
Însă te-am pierdut prin flăcările ridicate la cer
Stinse chiar de aprigul ger.

Acum stau, privesc valurile în care ai dispărut
Căci, atunci când ți-am dat un colac de salvare,
De el nu te-ai ținut.

Marea s-a liniștit
Iar timpul parcă a încetinit
Cerul e senin și păsările s-au oprit din zbor
Toate ar trebui să fie la locul lor,
Dar în sufletul meu e un mare gol
Un pustiu. Pustiul perfect.
Fiindcă nu mai este niciun sentiment
Care m-ar putea face un om defect.