Printre stele

Poate că e sfârșitul

Am făcut tot să n-am regrete
Dar am ajuns să am prea multe
Acum am început să mă regret pe mine
Doar să nu te regret pe tine,
Dar nici asta nu pot face...

Sunt prinsă în labirintul vieții
Iar toate drumurile-s fundături
Și prin mintea mea aleargă mult prea multe gânduri.

Sunt lașă...
Mă ascund sub pătura de amărăciune
Și las întunericul să mă înghită,
Suspinele să mă sufoce,
Lacrimile să mă înece.

Aș vrea să pot respira,
Dar aerul refuză să mă țină în viață
Inspir veninul regretului
Îl las să otrăvească și ultimul strop de speranță.

Am vrut să mă întorc de unde am plecat
Dar drumul era deja pavat
Cu amintiri, căci atât au mai rămas
Fragmente de imagini, de cuvinte
Ce cândva aveau o însemnătate
Însă acum le las să fie arse toate.

Iar eu... las să mă dezbin
Fiindcă m-am pierdut mult prea tare
Și am obosit să tot caut o scăpare.