Sacrificii

Capitolul 21

Am adormit cu greu azi noapte. Am stat până târziu și am vorbit cu Harry despre orice lucru care mi-a venit în minte. Am pus toate probleme de o parte și am ascultat poveștile și părerile lui despre viață, iar el le-a ascultat pe ale mele. Am pus toate ipotezele pe hârtie și am ajuns la o singură concluzie: Harry va face testul de paternitate. Dacă e așa cum spune femeia aceea fără scrupule, atunci ne vom conforma și îl voi îndemna să își crească copilul. De fapt, îl voi ajuta să îl crească. Îi voi fi alături oricare ar fi rezultatul.

Sunt în sala de curs, la ultima oră. Sunt cu mintea la Harry și la teama pe care o am în suflet. Sunt foarte neliniștită și nici măcar literatura nu mă poate liniști acum. Îmi e frică. Îmi e foarte frică pentru că nu știu cum vor decurge lucrurile. Harry are ore la seria cealaltă. Timpul trece, profesorul ne mulțumește pentru prezență și pentru atenție. Mă ridic și ies încet din clasă.

Ies în curtea din spate și o văd pe Daiana așteptându-mă. Figura ei e una pe care nu am întâlnit-o niciodată. E șocată și e speriată.

— Tot nu cred, Soph...

— Ba da. Astăzi ne întâlnim cu copilul și mergem să facă testul.

— Harry cum e?

— Șocat. Dărâmat. Nervos.

— Poate să accepte?

— Nu. Deloc. Încerc să îl fac să se obișnuiască cu ideea, dar nu am nicio șansă. Pur și simplu...

— Gândește-te că nu poate accepta asta. Îi e imposibil să creadă, d-apăi să înțeleagă că are un copil... Soph, tu cum ești? mă întreabă cu vocea ei de zână bună. Ridic capul din pământ și îi întâlnesc privirea îndurerată. Încep să plâng dintr-odată și o îmbrățișez.

— Nu vreau să fie adevărat... reușesc să spun printre suspine.

— Sophie, gata! Dacă îl iubești, și știu că îl iubești foarte mult, trebuie să accepți. îmi prinde obrajii cu palmele reci și se uită foarte serioasă în ochii mei. Trebuie să fii tare tu pentru el. Și ce dacă? O să fii o mămică vitregă foarte bună!

— Diz, eu nu știu să fiu nici mamă naturală, dar vitregă! încep să râd printre lacrimi. Daiana își șterge obrajii și râde cu mine.

— Hai măi Sophie! îi aud vocea groasă și îi simt brațele în jurul taliei mele. Adrian ne îmbrățișează pe amândouă.

— Întrerup ceva? îmi șterg repede ochii când aud vocea lui Harry.

— Nu. îi răspund. Mergem?

— Da, mergem...

— Baftă, Harry! îi spune Adrian și dă mâna cu el.

— Bafta, profu! Să fie rezultatul pe care îl vrei tu! îl îmbrățișează Daiana. Îi zâmbesc râzând pentru că a fost o urare ciudată.

— Vă mulțumesc că sunteți alături de noi! le zâmbește Harry, îmi prinde mâna și plecăm.

— Hopa! Profu nu se mai ascunde de nimeni și își ține studenta de mână! aud când trecem pe lângă un grup de studenți. Nu sunt de la facultatea mea, sunt de la Filosofie. Harry se oprește.

— Iubitule, lasă-i! îi șoptesc și respiră foarte apăsat. Sunt convinsă că ești nervos, dar ne trebuie energia pentru ziua de azi!

— Lasă-l să își arate fața! Poate scapă copiii ăștia de un așa profesor! țipă o fată și mă întorc la ea.

— Ori te întorci, pleci și nu ne mai ieși în cale, ori te fac eu să pleci! îi prind umărul și o împing.

— O să vezi tu! Parașută care umbli cu profi! strigă plină de nervi.