Sacrificii

Capitolul 30

*
— Peter, chiar îmi pare rău pentru ce am făcut... îi spun din senin când ieșim pe ușa blocului. Mergem pe jos la Daiana și Adrian.

— Dacă îți ceri scuze mereu, nu o să uităm niciodată. Te rog, oprește-te! Nu sunt supărat, nu sunt nici gelos, iar tu ești la fel de bună și de frumoasă. îmi spune oprindu-mă din mers. Ochii lui sunt atât de frumoși. Îmi prinde mâna și mă sărută.

Deși sunt ce el acum și îl țin pe el de mână, vreau să urlu și să sparg tot ce văd pentru că mă doare sufletul foarte tare. Nu pot să rezist. Sunt calmă și liniștită, dar în sufletul meu se poartă o foarte mare bătălie. Nu știu cum să îmi explic mie sentimentul ăsta, d-apăi să i-l explic lui Peter. Simt că mă topesc și îmi vine să vomit.

— Uite ce zi frumoasă e! E sâmbătă, e Weekend, cred că merităm și noi să ne relaxăm. Nu? mă întreabă calm și dulce. Ori e un actor perfect, ori omul ăsta chiar mă iubește. Se comportă de parcă nu am greșit cu nimic.

— Da. Este frumos afară. Și tu ești prea dulce azi. Iar eu am nevoie de acest dulce chiar astăzi. îi zâmbesc și oftează.

— Ascultă... mă oprește iar, îmi prinde obrajii cu palmele lui mari și mă privește în ochi. Știu că îți e greu... dar sunt aici, Soph... poți să plângi, să suferi cât vrei pentru că eu mereu sunt aici ca să te ridic. vorbește prea clar și prea frumos. Îi zâmbesc și el se încruntă. Ce e? mă întreabă nedumerit.

— Te așteptai să plâng, nu? Din cauza lui Harry, pentru că azi se însoară.

— Nu.

— Fii sincer...

— Puțin... își lasă privirea în jos. Mă apropii de el și îl strâng tare în brațe. Mă cuprinde cu brațele și îmi sărută fruntea. Îl privesc zâmbind și mă întind să îi sărut buzele.

— Deși nu m-aș dezlipi de buzele tale niciodată, ne așteptă Daiana cu Adrian. spune râzând. Oftez și îl trag de mână.

Ajungem la apartamentul prietenilor mei, deschid ușa și îi văd pe amândoi stând drepți în fața ușii, zâmbind. Ce?

— Voi ce aveți? îi întreb în timp ce mă descalț.

— Peter, bei o cafea? îl întreabă Adrian și pleacă amândoi.

— Diz, ce e? Ăsta nici nu m-a băgat în seamă, tu nu ai zis nimic. Ce s-a întâmplat? o întreb deja puțin nervoasă.

— Patr-

— Nu îi pronunța numele! o opresc și simt cum mi se zbârlește părul pe mine.

— Offf! Femeia aceea ți-a trimis asta. îmi întinde un plic. Tu cu adresa asta figurezi în buletin, probabil că de aia a trimis-o aici.

— Ai deschis plicul?

— Da.

— Și e chiar ce cred eu că e?

— Da...

— O fac bucăți! O fac praf! arunc plicul pe jos. Mă calmez repede și intru în fosta mea cameră. Daiana se uită la mine neștiind ce să facă.

— Problema e că azi dimineața a sunat pe fix. continuă Daiana.

— Cum să sune pe fix?

— Da, măi! Să te întrebe dacă îți confirmi prezența.

— Și ce i-ai zis?

— Nimic. îmi răspunde Daiana.

— Că să nu-și facă speranțe pentru că o regină nu merge la evenimentele tuturor sclavelor. intră Adrian pe ușă.

— Diz! Cum să-i spui așa ceva? îmi pun mâna la gură.

— I-am spus cine sunt, nu m-am dat drept tine. Și bine că a sunat, că dacă era în fața mea... era dusă demult.

— Cât tupeu să mă invite la nunta lor... ies pe balcon.

— Am vorbit cu Adrian și în seara asta mergem la bowling. îmi spune Peter.

— Dragule, mai bine vă duceți voi doi. Nu prea am chef așa să merg. îi spune Daiana lui Adrian.

— Mda... nici eu nu sunt în cea mai bună formă.

— Nu mergem fără voi. spune Adrian.

— Faceți și voi o seară a băieților, că nu murim noi fără voi. le spun și mă uit la Peter.

— Pot să-i sun pe colegii noștri. spune Peter.

În douăzeci de minute am rămas singure. Încui ușa, iau două pahare, Daiana aduce sticla și toarnă vodcă până la jumătate, apoi pune suc de merișoare. Dăm noroc și îl dau pe gât. Daiana se uită la mine ciudat, dar face și ea același lucru.

— Mergi? mă întreabă.

— Unde?

— În club. Ăla vis a vis de blocul tău.

— Hai! ne încălțăm și plecăm pe jos.

Ajungem repede și intrăm în club. Muzica este foarte tare, dar nu mă deranjează atât de mult pe cum credeam. E plin aici de lume și toți dansează și beau.

Daiana îmi aduce un suc cu paiul la masa la care ne-am așezat. Beau o gură. Nu e suc. E whisky. Nu mai beau, nu îmi place să combin. Nici ea nu mai bea. Îl înjură pe barman pentru că n-a înțeles comanda. Muzica e prea tare. Plecăm.

Ajungem repede acasă la Diz. Mai bem un pahar de vodcă. Daiana a băut mai multe. Cântă și dansează.

— M-a cam luat amețeala. Nu e nici zece seara și eu sunt beată. începe să râdă.

— Mai bine te pui în pat. îi prind mână și o așez pe pat.

— Soph... știi ce vreau de la tine?

— Ia să vedem!

— Poza aia cu noi din liceu. Vreau să o am eu pentru ca să o pun pe perete să o văd când mă trezesc.

— O vrei acum? o întreb pentru că poza e la mine acasă

— Te rog! Te rog! Te rog?

— Bine, stai aici. Vin repede!

— Te iubesc! îmi spune jucându-se cu mâinile.

Încui ușa apartamentului ei și mă grăbesc să ajung la blocul meu. Intru în bloc, urc cu liftul și descui ușa apartamentului meu.

— Nu te speria!

Țip cât mă țin plămânii și scap tot din mână. Aprind lumina și cred că urmează să leșin.