Sacrificii

Capitolul 14

Peter este foarte insistent. Și greșesc pentru că eu mi-am dorit o prietenie cu el, însă a înțeles ceva mai mult decât trebuia. Ca să fiu corectă, i-am dat speranțe și asta mă supără în ceea ce mă privește. Astăzi plecăm de la fermă. Este cald și este totul atât de frumos aici. Am aflat ceva trist de la Harry, ceva ce nu mi-a plăcut, dar am acceptat pentru că știu că nu ține de el. Semestrul viitor nu va mai fi profesorul meu la niciuna dintre materii.

— Ești gata? intră în cameră.

— Da, am împachetat tot. îi spun și ia bagajele.

Ne luăm rămas bun de la John și de la cai și plecăm în gălăgia noastră foarte bine cunoscută. Mi se închid ochii și tresar fără să îmi dau seama de ce. Ațipesc, dar îl aud pe roșcatul meu profesor cum cântă și îi simt atingerea mâinii lui pe mâna mea, apoi îi simt buzele pe palmă. Mi se face pielea de găină și deschid ochii zâmbind.

— Am ajuns! spune zâmbind. Oftez când îmi văd blocul pentru că nu vreau să mă despart de el. Parchează și oprește mașina. Ne dăm jos.

— Îți mulțumesc pentru aceste zile absolut relaxante! îmi înfășor brațele în jurul gâtului său. Îmi sărută fruntea și râde.

— Tocmai de aceea te-am adus să îți iei tot ce îți trebuie pentru mâine.

— Știu că ești dependent de mine, dar lasă-mă să nu mă dea Daiana dispărută! glumesc și râde. Știe că am acceptat.

— Unde mâncăm în seara asta? mă întreabă în lift.

— Unde vrei tu.

— În regulă.

Intrăm în apartament și nu e nimeni. E duminică seară, normal că au ieșit în oraș! Îmi pun repede cărțile în geantă, iar într-un geamantan mic îmi pun haine și ghetele mele pentru că seara e deja frig. Îmi ia bagajul și coborâm. Îi las mesaj Daianei că rămân la Harry și plecăm spre casa lui. Ajungem în câteva minute.

— Mă duc să fac repede un duș și apoi mergem! mă anunță după ce îmi urcă bagajele la el în cameră.

— Bine! îi spun și îmi așez repede hainele în dressingul lui. Aud apa cum curge și mă dezbrac de treningul negru pe care l-am purtat azi.

Deschid ușor ușa băii și văd tot geamul de la cabina de duș aburit. Deschid ușor ușa cabinei și intru sub apa caldă, trasă de mâna lui Harry.

— Îți era dor de mine? îl întreb, atingându-i pieptul.

— Nu mă satur! mă trage mai aproape de el. E plin de spumă de săpun.

Mă întorc cu spatele la el și îi simt brațele în jurul taliei mele. Mă cutremur când îi simt buzele pe spatele meu. Are grijă să nu îmi ude părul.

— Ești frumoasă! îmi șoptește.

Mă întorc cu fața la el și îi sărut gâtul. Ador tot ce ține de el. Este atât de puternic și este așa frumos cu toate imperfecțiunile lui, pe care eu nu le văd în momentul ăsta. Ne clătim de gel de duș și opresc apa. Iese și îmi întinde unul dintre halatele lui albe. Îl iau repede pe mine pentru că îmi e puțin frig. Harry își ia alt halat alb.

Intru în dressingul din camera lui și aleg o rochie galbenă, dreaptă, destul de scurtă, dar nu exagerat, un sacou negru și pantofi cu toc pătrat negri. Mă ajută Harry să îmi închid fermoarul din spate. Se îmbracă și el cu o cămașă neagră, pantaloni negri și pantofi negri. Acum are ținuta de profesor. Îmi iau geanta neagră și plecăm. Simt fericire când mă ține de mână. De fiecare dată simt. Ne urcăm în mașină și plecăm spre restaurant. Îi simt privirea pe mine când oprește la semafor, mă studiază îndeaproape , dar mă prefac că nu-l observ. Oftează și mă încrunt, uitându-mă la el.

— Ce? îl întreb fără să îmi iau ochii de la el.

— Nimic. Ce? răspunde, dar nu se uită la mine.

— Harry!

— Da!

— Ce e? De ce oftezi?

— Sunt și eu om, Sophie, mai oftez și eu! oftează iar și încep să râd. Ce e? Tu de ce râzi? se încruntă.

— Sunt și eu om, Harry, mai râd și eu! îl imit și începe să râdă.

— Te iubesc! îmi spune, sărutându-mi mâna.

Of, dacă îmi mai zice de multe ori că mă iubește, o să încep să cred asta și nu e bine deloc. Deși... sentimentul este reciproc.

— Domnișoară! îmi deschide portiera și îmi prinde mâna. Zâmbește când mă vede că îmi dau ochii peste cap. "Domnișoară" îmi zice la cursuri și nu mă simt ok când îl folosește acum. Nu știu de ce, pur și simplu.

— Domnul Edwards! Poftiți, vă rog! ne întâmpină un domnișor foarte drăguț și ne conduce la masă. Îi văd fața lui Harry cum se schimbă uitându-se la băiatul care nu își ia ochii de pe mine. Își reglează vocea și băiatul pleacă rușinat.

— În regulă, a plecat, acum numai tu te poți uita la mine. zâmbesc și ne așezăm.

— Trebuie să mă obișnuiesc cu asta.

— Cu ce?

— Cu lumea care se uită la tine.

— La noi, Harry!

— La tine, iubito! Ești atât de frumoasă! Cum să nu se uite toată lumea la tine?! îmi prinde mâna și zâmbește atât de frumos.

— Mă faci să roșesc! îi atrag atenția și ridică din umeri.

Comandăm un vin Sauvignon Black, eu îmi iau creveți în sos de lămâie, Harry își ia paste cu roșii. Timpul trece, paharele se golesc. Am început demult să vorbesc prostii și Harry este amuzat de limbajul meu colorat. Mă privește cu ochii lui de vultur. Își urmărește prada. O prinde. M-a prins.

— Cum m-ai prins în capcana ta? îl întreb, bând din paharul cu vin.

— Nu a fost nicio capcană. Sau, cel puțin, nu a fost a mea. Iubito, poate tu m-ai prins în capcana ta. șoptește și mă uit uimită la el.

— Poate așa e. Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut. îi povestesc râzând. Te iubesc și acum! Cred că e ceva pe termen lung.

— Ce anume?

— Iubirea asta pentru tine! Of, dacă ai ști cât de mare e!

— Sophie? aud o voce din spatele meu și mă uit la Harry, fără să mă mișc.

— Salut! îl salută Harry.

— Bună seara, domnule profesor!

— Peter! mă întorc cu fața la el și zâmbesc. Ce faci? mă ridic de pe scaun.

— Am venit cu colegii să mâncăm. Tu ce faci? Aici? Cu domnul profesor? mă întreabă încruntat și mă panichez. Mă uit la Harry și îl văd că se uită zâmbind relaxat la Peter.

— Domnișoară Hall, dacă iubitul dumneavoastră nu este de acord cu această întâlnire profesională, putem reprograma!

— Mă scuzați, dar nu sunt iubitul ei...

— Aha, am înțeles! Deci nu trebuie să îți răspundă la vreuna dintre întrebările precedente pe care i le-ai adresat. Domnișoară Hall, vă rog să luați loc ca să ne putem continua discuția!

— Mă scuzați de deranj, domnule profesor! La revedere, Sophie!

— La revedere, Peter! îi spun și mă așez. Harry! mă uit foarte speriată la el pentru că nu știu cum să reacționez.

— Iubito, stai calmă, nu se întâmplă nimic.

— Cine l-a îndrumat pe el să vină exact aici cu colegii lui? Ce soartă!

Mâncăm, mai beau un pahar de vin, încerc să nu îi trezesc suspiciuni lui Peter despre mine și Harry. Mă comport elevat și profesional, nu ca o iubită îndrăgostită la cote maxime, ci ca o studentă îndrăgostită de literatură. Am gândit un adevăr general valabil mie pentru că Harry îmi este literatură. Achităm nota de plată și plecăm din acest restaurant. Nu m-am uitat la Peter deloc, dar i-am simțit privirea.