Sacrificii

Capitolul 22

Noaptea a trecut imediat. Nu am avut timp să dorm sau măcar să îmi odihnesc mintea. Umblă încontinuu în capul meu imagini cu Judith și cu Harry și nu îmi pot controla creierul. Cred că e prima dată în viața mea când simt că nu am situația sub control. Și asta mă înnebunește și mă sperie foarte tare.

— Domnișoara Hall ne poate spune ce părere are despre P.B. Shelley? De la ce mit pornește opera Prometeu descătușat (The Unbound Prometheus)? îmi aud numele dintr-odată și tresar.

— De la mitul lui Prometeu, cel care a furat focul de la zei și l-a dat oamenilor, fiind astfel considerat protectorul omenirii. Deși a sfidat porunca zeilor, de a nu îi ajuta pe oameni, Prometeu este conștient de ce va urma și știe că va exista o pedeapsă.

— În ce a constat pedeapsa?

— Zeus i-a poruncit lui Hefaistos să îl lege pe Prometeu de stâncile munților Caucaz, iar un vultur să îi mănânce neîncetat ficatul, acesta regenerându-se mereu, producându-i lui Prometeu o durere continuă.

— Foarte adevărat! P.B. Shelley creează pe baza acestui mit o adevărată operă despre care vom discuta la cursul următor. Vă rog ca data viitoare să citiți opera integral ca să putem discuta despre ea.

Îi zâmbesc profesorului și ies din sală. A fost ultimul curs și este deja ora 12. Harry este liber astăzi, deci este acasă. Mi-am lăsat aseară toate cărțile la el. Mă urc în mașină și conduc până la casa lui. Oftez cât pot de tare când văd mașina asta roșie nenorocită de care nu scăpăm. Îmi iau geanta și intru în casă, fără să ciocăn.

— Harry! îl strig în timp ce mă descalț.

— E sus cu fiica lui. mă sperie Patricia, ieșind din bucătărie cu o cană în mână și cu un zâmbet imens de care îmi e scârbă.

Trec pe lângă ea și merg în bucătărie. Îmi pun un pliculeț de ceai de fructe într-o cană și pun apă să fiarbă. Aștept lângă fierbător și îmi doresc să nu vină să deschidă gura lângă mine.

— Am citit despre tine. o aud în spatele meu. Ești studenta lui Harry! spune cât poate de tare, atât de satisfacută. O las în pace momentan. Doamne, ce colegiu de prestigiu ar accepta așa ceva vreodată? O singură scrisoare către decan și s-a terminat cu Harvardul pentru tine, iubita mea! Pe Harry nu l-ar concedia, este prea bun și a ajuns într-un punct în care își permite să se culce cu tinere ca tine. Însă, se pare că tu te ții ca scaiul de viitorul meu soț. Deci, iubita mea, dacă nu vrei să fii aruncată afară de la preaiubitul colegiu, fă bine și vezi-ți de treabă! îmi împinge umărul cu palma.

— Nu îmi permite educația să mă cobor în canalele de sub oraș, adică acolo unde ești tu. îi zâmbesc și se încruntă imediat. Îmi pun apă în cană, o iau și plec sus, lăsând-o singură.

Intru într-o cameră de la etaj, mă așez pe pat și beau repede ceaiul. Nu îmi vine să cred că se întâmplă asta. Femeia aia e obsedată de Harry. Nu mai sunt sigură dacă pot lupa cu așa ceva pentru că ei au o fetiță și nu mă pot pune între părinții ei. Mă întind și las cana pe noptiera de lângă pat. Închid ochii și încerc cât pot de tare să îmi imaginez altceva.

*
Din perspectiva lui Harry
— Am auzit vocea Sophiei. îi spun Patriciei când intră în cameră.

— Yey, a venit Sophie! sare Judith în pat. Mami, unde e Sophie?

— Nu a venit nimeni. Eram doar eu jos. răspunde dur și sec. Ei, iubire, cum te înțelegi cu tati? o întreabă pe Judith și ea se uită la mine. Rămân trăznit când aud ultimul cuvânt și simt că nu am aer.

— Mă înțeleg super bine cu Harry! Dar mi-ar fi plăcut dacă ar fi fost și Sophie cu noi.

— Tu vorbești numai despre Sophie? Nu mai suport numele ăsta! începe să țipe.

— Ce faci? mă ridic de lângă Judith și o întreb pe Patricia.

— Ce ți se pare că fac?

— Nu e prima dată când te comporți urât cu Judith și când îi vorbești urât!

— Nu-i problema ta cum mă comport cu fiica mea!

— Ba cred că de acum e fix problema mea. Revizuiește-ți comportamentul sau apelăm la instanță, așa cum ai vrut tu prima dată!

— Mă ameninți cu copilul meu?

— Deocamdată nu, vorbim de mâine în colo.

— Plecăm! urlă la Judith. Fetița oftează, dar se ridică și își urmează mama.

— Pa, Harry! îmi face cu mâna când iese pe ușă. Îi fac și eu cu mâna și pleacă.

Comportamentul Patriciei mă dezgustă și îmi pune un semn de întrebare. Se comportă urât cu copilul ei și nu înțeleg de ce, dar o să aflu. Văd mașina Sophiei în fața casei. Mă încrunt pentru că nu am auzit-o venind. Urc la etaj și intru în prima cameră, dar e goală. Deschid ușa camerei de lângă și o văd cum stă întinsă pe pat, cu spatele la mine.

— Harry... se trezește când mă așez lângă ea.

— Shh... o îmbrățișez și își așază capul pe pieptul meu.

— Nu pot să mă liniștesc deloc. Iartă-mă dacă pare că mă gândesc doar la mine în momentul ăsta, dar nu știu cum putem să facem față acestui lucru.

— O să trecem peste, îți promit! îi sărut fruntea și se ridică într-un cot, privindu-mă.

— Dacă ți-a trecut sau îți va trece prin minte să te împaci cu ea, nu o să te iert. O să accept, pentru Judith, dar nu o să te pot ierta. spune serioasă și încep să râd. Nu râde!

— Iubito, tu ai auzit ce ai spus? Nu mi-am deschis inima în fața ta și nu te-am lăsat să intri în sufletul meu ca să mă distrugă acum o femeie nenorocită care nu a avut curajul să îmi spună acum cinci ani că e însărcinată. Sophie, tu iartă-mă pentru că te fac să treci prin asta!

— Harry, suntem oameni, avem un trecut, nu am de ce să te iert.

— Și totuși uite cum ne bântuie o greșeală de acum cinci ani. spun fără să îmi dau seama și se încruntă.

— Greșeală?

— Da! Nu vorbesc despre Judith! Vorbesc doar despre un moment de slăbiciune și plictiseală din cauza căruia am ajuns să mă culc cu Patricia.

— Eu nu sunt violentă. Îmi plac mai mult cuvintele pentru că ele dor mai tare. Dar dacă nu o să înțeleagă ce se întâmplă între noi, o s-o atac cu toată puterea pe care o am. Și nu sunt slabă, mai ales când îmi spune că mi te va lua. De parcă tu ești un obiect pe care îl poate lua când vrea.

— Nu sunt un obiect. Sunt bărbatul care te iubește și care te vede doar pe tine. îi zâmbesc.

Expresia ei dură se îndulcește, iar buzele i se întorc într-un zâmbet plin de iubire. O trag peste mine și își apasă buzele dulci peste ale mele. O sărut apăsat și înfometat, de parcă buzele ei sunt puterea pe care nu o aveam. Îmi mușcă ușor buza de jos, apoi mă privește zâmbind. Își așază capul pe pieptul meu și mă joc în părul ei.

— Roșcatul meu iubit, dacă mă dezamăgești, o să te omor. aud și îi prind părul, trăgându-i buzele aproape de ale mele.

— Măcar știu că o să mor din dragoste. îi sărut obrazul și începe să râdă.

— Te iubesc! îmi spune râzând și îmi sărută palma cu care îi mângâi obrazul.

— Eu te iubesc mai mult decât îți poți imagina. îi sărut mâna și i-o așez pe obrazul meu. Vreau să o strâng mai tare la piept, dar îmi e frică să nu sparg păpușa de porțelan din brațele mele.