Sacrificii

Capitolul 25

După un an
Este atât de dimineață și este atât de cald. Mă ridic din pat odihnită și liniștită după noaptea pe care am avut-o. Îl aud în baie cum cântă și cum se pregătește să intre în duș. Camera mea este toată răvășită. Hainele noastre sunt aruncate peste tot. Zâmbesc când îmi amintesc de liniștea pe care am simțit-o iar cu el, dar mă întristez repede. Mă întristez pentru că încă mă doare sufletul. Mă dau jos din pat și merg să fac cafea. Mă întind după o cană, dar nu sunt atentă și împing cu cotul un pahar. Cade, dar nu se sparge. Sunt pur și simplu uimită de calitatea cristalului. Sau poate de calitatea gresiei din bucătărie?

— Iubito! îl aud cum mă strigă din baie. Zâmbesc și intru.

Este atât de cald aici, iar el este atât de frumos. Îl văd frumos, cum nu l-am văzut niciodată până acum.

— Îmi permiteți să mă alătur? îl întreb, dându-mi încet jos cămașa lui. Ridică o sprânceană și zâmbește atât de pervers. Mă fascinează pur și simplu acest om.

— Domnișoară, nu mă puteți întreba asta pentru că știți care este răspunsul meu.

— Deci da! arunc cămașa și merg încet până la el.

— Nu! spune serios.

— Nu? mă îndepărtez puțin.

— Normal că da! îmi prinde mâna și mă trage după geamul aburit de sticlă. Încep să râd și începe să îmi sărute pieptul. Nu cred că o să mă satur vreodată de pielea ta!

— Dragule... nu știi oare că eu sunt drogul tău? îl prind bine de mădular și geme puternic.

— Ba știu! mârâie.

Îmi lipește spatele de peretele rece al băii, îmi prinde coapsele și mă ridică. Îi trag buzele peste ale mele și i le sărut cu sete. Îl simt cum intră ușor și îmi dau voie să suflu. Îmi ridică cu o mână brațele și mi le strânge, dar nu mă rănește. Se mișcă mai repede și pot să aud doar vocile noastre care gem de plăcere. Las mâinile în jos și îmi înfig unghiile în pielea lui de pe spate, trăgându-l cât mai tare spre mine. Îl simt cum se încordează sub atingerile mele și îmi simt și eu mușchii cum se contractă odată cu ai lui. Îmi reazem capul de perete și respir sacadat, dar zâmbesc. Ochii lui sunt închiși, are capul pe pieptul meu.

— De ce doar tu îmi dai liniștea asta? mă întreabă, privindu-mă în ochi.

— Nu știu cine poate avea răspunsul ăsta. îi prind obrajii și îmi apăs puternic buzele peste ale lui.

Mă opresc când aud alarma de la telefon. Intrăm azi la 10:30 amândoi. Dacă sună înseamnă că e 09:30. Mă uit panicată la el și începem să râdem.

— Iubire, nu vreau să întârzii acum, în prima zi din semestrul al doilea! îi spun serioasă, dar încep să râd când alunecă pe gresie.

— Poate nu îmi rup vreun picior... bombăne grăbit și mă înfășoară într-un prosop. Te iubesc! îmi sărută buzele și mă duce pe sus în dressing.

— Cum te îmbraci? îl întreb.

— Cămașa neagră, blugi negri, pantofii Oxford.

— Iar eu aleg cămașa neagră, fusta neagră și tocurile stiletto negre, normal!

Ne îmbrăcăm imediat, îmi aranjez repede părul, îmi pun cele două tone de rimel și buzele nude, ne luăm paltoanele crem și ieșim. El încuie ușa, eu chem liftul.

— Grăbește-te că pleacă! îl strig din capătul holului încercând să țin ușa liftului. Aleargă până la lift și intră, lipindu-mă de perete.

— Dă-mi un sărut de bună dimineața! spune și încep să râd când vine cu buzele spre mine.

— Ți-am dat mai mult azi dimineață! se strâmbă când mă aude.

— Cafea? întreabă când trecem pe lângă cafenea.

— Au luat Daiana și Adrian! îi prind mâna și mergem mai departe.

Ajungem imediat în curtea din spate a Universității. E ora 10:10. Avem timp de o țigară și o cafea. Daiana ne face cu mâna de la măsuța din mijloc și mergem spre ei.

— Bună dimineața, razelor de soare! îmi salut prietenii.

— O, cineva e foarte binedispus! remarcă Adrian.

— Ce i-ai făcut, dragă Peter, de e atât de fericită? îl întreabă Daiana.

— Întrebă-o ce mi-a făcut ea mie! E ca o pisică, dulce și pufoasă, dar foarte rea. mă privește și mă strâmb. Îmi sărută buzele imediat. Zâmbesc fără să vreau.

Panica și frica apar când îl văd pe Harry trecând prin fața noastră. Nu se oprește, nici măcar nu se uită la mine. Simt piciorul Daianei împingându-l pe al meu pe sub masă și tresar.

— E ok, Daiana. îi spune Peter lăsând capul în jos.

— Îmi pare rău, nu am realizat-

— Sunt aici pentru tine. îmi prinde mâna, întrerupând scuzele mele. Te iubesc! îmi sărută fruntea și încerc să mă liniștesc, dar nu reușesc. Nu arăt nimic și mă comport firesc, dar sufletul meu încă urlă de durere și de suferința despărțirii lui Harry.