I can't help but want you (boyxboy)

32

Derek.

(...)

POV. Christopher

— Cum te simți?

— Am avut zile și mai bune, îi replic sec și îmi întind degetele după o ciocolată din bolul din fața mea.

Tata mă privi îngrijorat și oftă lung, rezemându-se de masa. Privirea îi era iscoditoare, dar de data aceasta și-o mută de pe mine, privindu-și reflexia în mobila lustruită din fața sa. Probabil știa despre mine mai multe decât credeam eu. Sau poate doar știa că eu numai okay nu eram.

— Chris, dacă ai vreo problemă, realizezi că poți veni la noi?

Erau rare momentele când discutam doar cu tata, mai ales de când cu boala mamei, dar sincer să fiu, cu el mă simțeam mai liber și mai multă încredere aveam în el. Dar oricât de multă încredere aș avea în bărbatul acesta, pur și simplu nu eram pregătit să-i spun nimic.

Au trecut zile bune de la ultima mea întâlnire cu Leo, dar pur și simplu nu-mi pot scoate gândurile din cap. Totuși, oricât de dureroasă era întreaga situație și oricât de mult mi-aș fi dorit să am cu cine vorbi- realizam că era una dintre acele situații în care mai bine tăceam. Există probleme cu care ai prefera să fii îngropat, decât să le pui pe capul altor persoane.

Eu și micul meu secret.

Doar surâd. Un surâs scurt, prefăcut și dureros. Nu mă mai puteam preface prea mult timp, aveam nevoie de timp doar pentru mine, dar simțeam că-mi era imposibil să găsesc.

— Doar stresul înainte de nuntă, este ceva nou pentru mine, este normal să am emoții, zâmbesc larg și bag batonul de ciocolată în gură.

Cam încercam să-mi înec gustul amar de pe buze în dulciuri, deoarece alcoolul nu-mi plăcea. Nu prea funcționa, mi se făcea greață de ele după cel mult 5, deși gustul de dezgust și agonie încă îmi era prezent pe buze.

La naiba, iată că mi-am dorit eu ceva "distracție"! Mi-am dorit să nu mă mai plictisesc: iată rezultatul. Nu mai aveam timp să mă plictisesc, nu mai aveam timp de nimic, deoarece fiecare gând îmi era inundat cu el. Îmi era literalmente imposibil să mă gândesc la altceva, iar pe lângă stresul vieții cotidiene, mă trezeam singur, obosit și cu o dispoziție de tot rahatul.

Acum simțeam că duceam dorul gustului de cafea de pe buzele lui Leo, dar știam că nu voi mai avea niciodată șansa să-l simt. Nici nu am idee ce fel de cafea bea, atât de prost îl cunoșteam cu adevărat.

Tata doar îmi aruncă o privire nesigură, stând pe dubii dacă să mă creadă sau nu. Deși ce puteam zice, nu eram mereu cea mai credibilă persoană, deși gustul minciunii mi se îndulcise pe limbă.

— Dacă te simți prea stresat din cauza nunții, putem anula oricând până în momentul în care ești pregătit. Nu este nici o grabă, îmi răspunde liniștit.

Doar prea stresat? Eram pe punctul de a lăsa totul baltă. Chiar și aici era deja întrecut de ceva timp de pragul doar 'prea stresat'. Atât de mult, încât deja mă obișnuisem cu acest sentiment. Eram doar obosit.

— Sunt doar emoții, nu te îngrijora. Indiferent de cât de multe ori o voi anula, pur și simplu va fi același rezultat.

— Dar poate ea nu este persoana menită pentru tine?

Întrebarea mă lovise brusc, precum o săgeată în călcâiul lui Ahile. Nu o luase discret, știa direct care anume erau problemele și nu încerca să le înconjoare.